+Articolul 36 (2)

Articolul 36 (2)

Fără a aduce atingere competențelor instituțiilor Uniunii și, respectiv, ale statelor membre, în scopul aplicării alineatului (1), ABE, ESMA sau EIOPA încheie acorduri de cooperare administrativă cu autoritatea relevantă din țara terță pentru a permite buna desfășurare a inspecțiilor în țara terță în cauză de către supraveghetorul principal și echipa desemnată de acesta pentru misiunea sa în țara terță respectivă. Aceste acorduri de cooperare nu creează obligații juridice pentru Uniune și statele sale membre și nu împiedică statele membre și autoritățile lor competente să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale cu țările terțe respective și cu autoritățile competente ale acestora.

Aceste acorduri de cooperare specifică cel puțin următoarele elemente:

(a) 

procedurile privind coordonarea activităților de supraveghere desfășurate în temeiul prezentului regulament și orice monitorizare analoagă a riscurilor TIC generate de părți terțe în sectorul financiar efectuată de autoritatea relevantă din țara terță în cauză, inclusiv detaliile privind transmiterea acordului acesteia din urmă pentru a permite efectuarea, de către supraveghetorul principal și echipa desemnată de acesta, a investigațiilor generale și a inspecțiilor la fața locului menționate la alineatul (1) primul paragraf pe teritoriul aflat sub jurisdicția sa;

(b) 

mecanismul de transmitere a oricăror informații relevante între ABE, ESMA sau EIOPA și autoritatea relevantă din țara terță în cauză, în special în legătură cu informațiile care pot fi solicitate de supraveghetorul principal în temeiul articolului 37;

(c) 

mecanismele prin care se realizează notificarea promptă de către autoritatea relevantă din țara terță în cauză a ABE, ESMA sau EIOPA cu privire la cazurile în care se consideră că un furnizor terț de servicii TIC stabilit într-o țară terță și desemnat ca fiind esențial în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) litera (a) a încălcat cerințele pe care este obligat să le respecte în temeiul dreptului aplicabil al țării terțe în cauză atunci când furnizează servicii unor instituții financiare din țara terță respectivă, precum și măsurile corective și sancțiunile aplicate;

(d) 

transmiterea periodică de informații actualizate privind evoluțiile în materie de reglementare sau de supraveghere în ceea ce privește monitorizarea riscurilor TIC generate de părți terțe ale instituțiilor financiare din țara terță în cauză;

(e) 

detaliile pentru a permite, dacă este necesar, participarea unui reprezentant al autorității competente din țara terță la inspecțiile efectuate de supraveghetorul principal și de echipa desemnată.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință