+Articolul 63 2

Articolul 63 2

(2)   Entitatea juridică raportează registrului central informațiile privind beneficiarii reali, fără întârzieri nejustificate, după crearea acesteia. Orice modificare a informațiilor se raportează în registrul central fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 28 de zile calendaristice de la momentul respectiv. Entitatea juridică verifică periodic dacă deține informații actualizate cu privire la beneficiarii săi reali. O astfel de verificare se efectuează cel puțin anual, fie ca proces de sine stătător, fie în cadrul altor procese periodice, cum ar fi depunerea situației financiare.

Beneficiarii reali ai unei entități juridice, precum și entitățile juridice și, în cazul construcțiilor juridice, persoanele care dețin calitatea de trustee sau persoanele care dețin o poziție echivalentă, care fac parte din structura de proprietate sau de control a entității juridice, furnizează entității juridice respective toate informațiile necesare pentru ca entitatea juridică să respecte cerințele prezentului capitol sau să răspundă oricărei cereri de informații suplimentare primite în temeiul articolului 10 alineatul (4) din Directiva (UE) 2024/1640.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință