+Articolul 20 Monitorizare și raportare
---+Articolul 20 1
---+Articolul 20 2
---+Articolul 20 3
---+Articolul 20 4
---+Articolul 20 5
---+Articolul 20 6
---+Articolul 20 7
|
Articolul 20 Monitorizare și raportare
1. Prezentare generală
| Titlu |
Reglementare |
|
Articolul 20 1
|
(1) În cazul minelor de cărbune subterane, operatorii minieri efectuează continuu măsurări directe la nivel de sursă și cuantificări la toate puțurile de aerisire pentru evacuare. Operatorii minieri raportează autorităților competente emisiile anuale de metan de la fiecare puț de aerisire, în kilotone de metan, utilizând echipamente și metodologii care asigură o precizie de măsurare cu o toleranță de 0,5 kilotone de metan pe an sau de 5 % din cantitatea raportată, luându-se în considerare valoarea cea mai mică.
|
|
Articolul 20 2
|
(2) Operatorii stațiilor de evacuare efectuează continuu măsurări directe la nivel de sursă și cuantificări ale emisiilor totale de metan evacuate în atmosferă și arse la faclă, indiferent de motivele evacuării în atmosferă și arderii la faclă respective.
|
|
Articolul 20 3
|
(3) În cazul minelor de cărbune de suprafață, operatorii minieri utilizează factori de emisie de metan pentru minele de cărbune specifici zăcămintelor pentru a cuantifica emisiile de metan rezultate din operațiunile de extracție. Operatorii minieri stabilesc trimestrial acești factori de emisie, în conformitate cu standardele științifice corespunzătoare și luând în considerare emisiile de metan din straturile înconjurătoare.
|
|
Articolul 20 4
|
(4) Măsurările și cuantificările menționate la alineatele (1), (2) și (3) se efectuează în conformitate cu standardele sau specificațiile tehnice aplicabile stabilite în temeiul articolului 32. Până la data aplicării standardelor sau specificațiilor tehnice respective, operatorii minieri urmează cele mai avansate practici industriale și utilizează cele mai bune tehnologii disponibile pentru măsurarea și cuantificarea emisiilor de metan. Operatorii minieri furnizează autorităților competente și verificatorilor informații privind standardele, inclusiv standardele internaționale, sau metodologiile utilizate.
În ceea ce privește măsurările directe la nivel de sursă și cuantificările, efectuate continuu, astfel cum sunt menționate la alineatele (1) și (2), în cazul în care o parte a echipamentului de măsurare nu funcționează o anumită perioadă, citirile efectuate în perioadele în care echipamentul era în funcțiune pot fi utilizate pentru a estima datele în mod proporțional pentru perioada în care echipamentul nu era în funcțiune.
Echipamentul utilizat pentru măsurările directe la nivel de sursă și cuantificările, efectuate continuu, astfel cum sunt menționate la alineatele (1) și (2), funcționează mai mult de 90 % din perioada în care este utilizat pentru monitorizarea emisiilor de metan, excluzând întreruperile necesare pentru recalibrare și reparații.
|
|
Articolul 20 5
|
(5) După caz, operatorii minieri estimează emisiile de metan din timpul activităților post-extracție a cărbunelui utilizând factori de emisie post-extracție, actualizați anual, pe baza unor probe de cărbune specifice zăcămintelor și în conformitate cu standardele științifice corespunzătoare.
|
|
Articolul 20 6
|
(6) Până la 5 august 2025 și, ulterior, până la data de 31 mai a fiecărui an, operatorii minieri și operatorii stațiilor de evacuare prezintă autorităților competente un raport care conține date privind emisiile anuale de metan la nivel de sursă, în conformitate cu prezentul articol.
Raportul respectiv acoperă ultima perioadă disponibilă a anului calendaristic și include elementele prevăzute în partea 1 din anexa VI pentru minele de cărbune subterane active, în partea 2 din anexa VI pentru minele de cărbune de suprafață active și în partea 3 din anexa VI pentru stațiile de evacuare.
Înainte de a le transmite autorităților competente, operatorii minieri și operatorii stațiilor de evacuare se asigură că rapoartele menționate la prezentul alineat sunt evaluate de un verificator și includ o declarație de verificare emisă în conformitate cu articolul 8.
|
|
Articolul 20 7
|
(7) Autoritățile competente pun rapoartele menționate la prezentul articol la dispoziția publicului și a Comisiei, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4), în termen de trei luni de la transmiterea lor de către operatorii minieri.
|
,
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 15.07.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024R1787
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|