|
+Articolul 24 5 |
Articolul 24 5(5) În cazul în care, după efectuarea examinării detaliate, Comisia constată că proiectul de plan de performanță adoptat îndeplinește criteriile și condițiile respective coroborate cu alineatul (2) de la prezentul articol, aceasta adoptă un act de punere în aplicare vizând aprobarea respectivului proiect. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 48 alineatul (2). În cazul în care constată că proiectul de plan de performanță adoptat nu îndeplinește criteriile și condițiile respective, Comisia adoptă un act de punere în aplicare sub forma unei decizii prin care solicită statului membru în cauză să prezinte un proiect revizuit de plan de performanță care să respecte criteriile și condițiile respective și, după caz, prin care stabilește măsurile corective ce trebuie să fie luate de statul membru respectiv. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (3). Statul membru în cauză comunică Comisiei măsurile pe care le-a luat în temeiul deciziei respective, precum și informații care demonstrează că măsurile respective sunt conforme cu decizia respectivă. În cazul în care constată că măsurile respective sunt suficiente pentru a asigura respectarea deciziei sale, Comisia notifică acest lucru statului membru în cauză și adoptă un act de punere în aplicare vizând aprobarea proiectului de plan de performanță. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 48 alineatul (2). În cazul în care constată că măsurile respective nu sunt suficiente pentru a asigura respectarea deciziei, Comisia notifică acest lucru statului membru în cauză. Comisia ia măsuri, după caz, pentru a remedia neconformitatea, inclusiv prin intermediul acțiunilor prevăzute la articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|