(1) Fără a aduce atingere posibilității statelor membre de a finanța furnizarea serviciilor de navigație aeriană care fac obiectul prezentului articol din fonduri publice, în măsura în care acest lucru este în conformitate cu normele privind concurența prevăzute de tratat, după caz, se stabilesc, se impun și se percep utilizatorilor spațiului aerian tarife pentru serviciile de navigație aeriană.
Sistemul de tarifare instituit în temeiul prezentului articol și al articolelor 30-32 este în conformitate cu articolul 15 din Convenția de la Chicago. În cazul tarifelor de rută, se asigură coerența dintre sistemul de tarifare instituit în temeiul prezentului regulament și al actelor de punere în aplicare menționate la articolul 33 și sistemul de tarifare al EUROCONTROL pentru tarifele de rută.