+Articolul 29 Principii aplicabile sistemului de tarifare
---+Articolul 29 1
---+Articolul 29 2
---+Articolul 29 3
---+Articolul 29 4
---+Articolul 29 5
---+Articolul 29 6

Articolul 29 Principii aplicabile sistemului de tarifare

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 29 1

(1)   Fără a aduce atingere posibilității statelor membre de a finanța furnizarea serviciilor de navigație aeriană care fac obiectul prezentului articol din fonduri publice, în măsura în care acest lucru este în conformitate cu normele privind concurența prevăzute de tratat, după caz, se stabilesc, se impun și se percep utilizatorilor spațiului aerian tarife pentru serviciile de navigație aeriană.

Sistemul de tarifare instituit în temeiul prezentului articol și al articolelor 30-32 este în conformitate cu articolul 15 din Convenția de la Chicago. În cazul tarifelor de rută, se asigură coerența dintre sistemul de tarifare instituit în temeiul prezentului regulament și al actelor de punere în aplicare menționate la articolul 33 și sistemul de tarifare al EUROCONTROL pentru tarifele de rută.

Articolul 29 2

(2)   Articolele 29-36 nu se aplică serviciilor de navigație aeriană terminală furnizate în aeroporturi care sunt situate pe teritoriul statelor membre cărora li se aplică tratatul și în care se înregistrează mai puțin de 80 000 de mișcări de transport aerian pe an efectuate conform IFR. Cu toate acestea, un stat membru poate decide că aceste servicii de navigație aeriană terminală fac obiectul articolelor respective.

Articolul 29 3

(3)   Tarifele se bazează pe costurile suportate de furnizorii de servicii de navigație aeriană desemnați în temeiul articolelor 8 și 10 în legătură cu serviciile și funcțiile asigurate utilizatorilor spațiului aerian pe perioade de referință fixe, astfel cum sunt definite la articolul 21 alineatul (3). Aceste costuri pot include o rentabilitate rezonabilă a activelor.

Articolul 29 4

(4)   Tarifele încurajează furnizarea în condiții de siguranță, eficiență, eficacitate și durabilitate a serviciilor de navigație aeriană în vederea atingerii unui înalt nivel de siguranță și de eficiență din punctul de vedere al costurilor, reducând totodată impactul aviației asupra mediului.

Articolul 29 5

(5)   Veniturile încasate de un furnizor de servicii de navigație aeriană desemnat în temeiul articolelor 8 și 10 din tarifele impuse utilizatorilor spațiului aerian în conformitate cu prezentul articol nu pot fi utilizate pentru a finanța servicii pe care respectivul furnizor de servicii de navigație aeriană le furnizează în condiții de piață în conformitate cu articolul 11 sau pentru a finanța orice altă activitate comercială desfășurată de furnizorul respectiv.

Articolul 29 6

(6)   Datele financiare referitoare la costurile determinate, la costurile reale și la veniturile conexe ale furnizorilor de servicii de navigație aeriană desemnați se raportează autorităților naționale de supraveghere. Pentru a permite Comisiei să îndeplinească sarcinile care îi revin în temeiul prezentului regulament, autoritățile naționale de supraveghere raportează aceste date Comisiei în conformitate cu modalitățile definite în actul de punere în aplicare menționat la articolul 33. Datele financiare privind costurile determinate, costurile reale și veniturile conexe sunt puse la dispoziția utilizatorilor spațiului aerian și se publică în conformitate cu articolul 52 alineatul (3).

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 11.11.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024R2803
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.