(6) Începând cu 1 ianuarie 2030, distribuitorii finali care pun la dispoziția consumatorilor, pe teritoriul unui stat membru, băuturi alcoolice și nealcoolice în ambalaje de vânzare se asigură că cel puțin 10 % dintre aceste produse sunt puse la dispoziție în ambalaje reutilizabile în cadrul unui sistem de reutilizare.
Începând cu 1 ianuarie 2040, operatorii economici depun eforturi pentru a pune la dispoziție cel puțin 40 % dintre produsele menționate la primul paragraf în ambalaje reutilizabile în cadrul unui sistem de reutilizare.
Distribuitorii finali se asigură că produsele ambalate fabricate sub propria lor marcă contribuie în mod echitabil și proporțional la realizarea obiectivelor stabilite la prezentul alineat.