Preamble: 1

(1)

Articolul 174 din tratat prevede că politica Comunității în domeniul mediului este să contribuie, între altele, la conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, protecția sănătății populației și utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale și că aceasta se bazează pe principiul precauției. Articolul 6 din tratat prevede că cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definiția politicilor și acțiunilor Comunității, în special în ceea ce privește dezvoltarea durabilă.

(2)

Al cincilea program al Comunității de politică și acțiune în domeniul mediului și al dezvoltării durabile „Către o dezvoltare durabilă” (5), completat de Decizia nr. 2179/98/CE a Consiliului (6) privind revizuirea acestuia, afirmă importanța evaluării efectelor probabile ale planurilor și programelor asupra mediului.

(3)

Convenția privind diversitatea biologică impune părților obligația de a integra, pe cât posibil și adecvat, conservarea și utilizarea diversității biologice în planurile și programele sectoriale și inter-sectoriale relevante.

(4)

Evaluarea ecologică este un instrument important pentru integrarea considerațiilor legate de mediu în elaborarea și adoptarea anumitor planuri și programe care pot avea efective semnificative asupra mediului în statele membre, asigurând că asemenea efecte ale punerii în aplicare a planurilor și programelor sunt luate în considerație în timpul elaborării lor și înaintea adoptării lor.

(5)

Adoptarea procedurilor de evaluare a efectelor asupra mediului în stadiul planificării și programării ar trebui să fie în beneficiul întreprinderilor prin asigurarea unui cadru mai coerent pentru desfășurarea activităților economice, incluzând în procesul de luare a deciziilor informații relevante despre mediu. Includerea unui set mai larg de factori în luarea deciziilor contribuie la soluții mai de durată și mai eficiente.

(6)

Diferitele sisteme de evaluare ecologică, care operează în statele membre, trebuie să conțină un set de cerințe procedurale comune necesare pentru a contribui la un nivel mai ridicat de protecție a mediului.

(7)

Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, din 25 februarie 1991, care se aplică atât statelor membre cât și celorlalte state, încurajează părțile Convenției să aplice principiile ei în planurile și programele lor; la a doua reuniune a părților Convenției, care a avut loc la Sofia, la 26 și 27 februarie 2001, s-a decis pregătirea unui protocol constrângător din punct de vedere juridic comun privind evaluarea impactului asupra mediului a activităților strategice, care completează dispozițiile existente privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, în scopul unei eventuale adoptări a acestuia cu ocazia celei de-a cincea conferințe interministeriale „Un mediu pentru Europa”, la reuniunea extraordinară a părților Convenției, prevăzută pentru 23 mai la Kiev, Ucraina. Sistemele de evaluare ecologică a planurilor și programelor care operează în cadrul Comunității trebuie să asigure că există consultări transfrontaliere adecvate atunci când punerea în aplicare a unui plan sau program elaborat într-un stat membru poate avea efecte semnificative asupra mediului unui alt stat membru. Informațiile privind planurile și programele cu efecte semnificative asupra mediului altor state trebuie transmise, pe bază de reciprocitate și echivalență, într-un cadru juridic adecvat între statele membre și aceste alte state.

(8)

În consecință, este necesară o acțiune la nivelul Comunității pentru a defini un cadru minim de evaluare ecologică, care stabilește principalele principii ale sistemului de evaluare ecologică și lasă statelor membre sarcina de a defini normele de aplicare, având în vedere principiul subsidiarității. Acțiunile Comunității nu pot depăși ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele de mediu stabilite de tratat.

(9)

Prezenta directivă este de natură procedurală și cerințele ei trebuie integrate fie în procedurile existente ale statelor membre, fie încorporate în proceduri specifice stabilite. În scopul evitării duplicării evaluărilor, statele membre trebuie să țină seama, după caz, de faptul că evaluările trebuie efectuate la diferite niveluri de ierarhie a planurilor și programelor.

(10)

Toate planurile și programele care sunt elaborate pentru un număr de sectoare și care stabilesc cadrul deciziilor ulterioare de autorizare a proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (7), și toate planurile și programele care s-a stabilit că necesită evaluare în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și faunei și florei sălbatice (8) pot avea efecte semnificative asupra mediului și trebuie, de regulă, să facă obiectul unei evaluări sistematice a mediului. Atunci când definesc utilizarea unor zone limitate la nivel local sau când sunt modificări minore la planurile sau programele de mai sus, trebuie evaluate numai în cazul în care statele membre stabilesc că pot avea efecte semnificative asupra mediului.

(11)

Celelalte planuri și programe care stabilesc cadrul deciziilor ulterioare de autorizare a proiectelor care nu au efecte importante asupra mediului în toate cazurile și trebuie îndeplinite numai în cazul în care statele membre stabilesc că pot avea astfel de efecte.

(12)

Atunci când statele membre stabilesc acest lucru, trebuie să ia în considerație criteriile relevante stabilite de prezenta directivă.

(13)

Anumite planuri sau programe nu fac obiectul prezentei directive, având în vedere caracteristicile lor speciale.

(14)

Atunci când se impune o evaluare în temeiul prezentei directive, se elaborează un raport de mediu conținând informații relevante definite de prezenta directivă, identificând, descriind și evaluând efectele probabile semnificative asupra mediului prin punerea în aplicare a planului sau programului, precum și alte soluții realiste, având în vedere obiectivele și domeniul de aplicare teritorial al planului sau programului; statele membre trebuie să comunice Comisiei toate măsurile pe care le iau cu privire la calitatea rapoartelor de mediu.

(15)

Pentru a contribui la o mai mare transparență a procesului decizional și în scopul asigurării că informațiile furnizate pentru evaluare sunt complete și fiabile, este necesar ca autoritățile de mediu cu responsabilități în acest domeniu, precum și opinia publică, să fie consultate în timpul evaluării planurilor și programelor și să se stabilească termene adecvate pentru consultări, precum și pentru formularea unui aviz.

(16)

Atunci când punerea în aplicare a unui plan sau program elaborat într-un stat membru poate avea un efect important asupra mediului altor state membre, se iau măsuri pentru ca statele membre implicate să se consulte și pentru ca autoritățile în cauză și publicul să fie consultați și să aibă posibilitatea să-și exprime opinia.

(17)

Raportul de mediu și opiniile exprimate de autoritățile în cauză și de către public, precum și rezultatele consultărilor transfrontaliere, trebuie luate în considerație în timpul elaborării planului sau programului și înainte de adoptarea lui sau înscrierea lui în procedura legislativă.

(18)

Statele membre trebuie să se asigure că, atunci când un plan sau program este adoptat, autoritățile în cauză și publicul sunt informați și informațiile relevante le sunt puse la dispoziție.

(19)

În cazul în care obligația de a efectua o evaluare a efectelor asupra mediului decurge simultan din prezenta directivă și din alte dispoziții legislative comunitare, cum ar fi Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (9), Directiva 92/43/CEE sau Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a cadrului comunitar de acțiune în domeniul strategiei apelor (10), în scopul evitării duplicării evaluării, statele membre pot prevedea proceduri coordonate sau comune care să respecte cerințele legislației comunitare în cauză.

(20)

Un prim raport privind aplicarea și eficiența prezentei directive trebuie realizat de Comisie la cinci ani după intrarea ei în vigoare și la fiecare șapte ani după aceea. În vederea unei mai bune integrări a altor cerințe de protecție a mediului și având în vedere experiența acumulată, primul raport trebuie, după caz, să fie însoțit de propuneri de modificare a prezentei directive, în special în ceea ce privește posibilitatea de extindere a domeniului ei de aplicare la alte domenii/sectoare și alte tipuri de planuri și programe,