Articolul 13 Procedura de verificare și recunoaștere reciprocă a unui interes legitim de a accesa informațiile privind beneficiarii reali

(1)   Statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele centrale menționate la articolul 10 iau măsuri pentru a verifica existența interesului legitim menționat la articolul 12 pe baza documentelor, a informațiilor și a datelor obținute de la persoana fizică sau juridică care solicită acces la registrul central (denumit în continuare „solicitant”) și, dacă este necesar, a informațiilor de care dispun în temeiul articolului 12 alineatul (3).

(2)   Existența unui interes legitim de a accesa informațiile privind beneficiarii reali se stabilește luând în considerare:

(3)   Statele membre se asigură că, în cazul în care accesul la informații este solicitat de o persoană al cărei interes legitim de a accesa informațiile privind beneficiarii reali în temeiul uneia dintre categoriile prevăzute la articolul 12 alineatul (2) primul paragraf a fost deja verificat de registrul central unui alt stat membru, verificarea condiției prevăzute la alineatul (2) litera (a) de la prezentul articol este îndeplinită prin colectarea dovezii interesului legitim eliberate de registrul central al celuilalt stat membru.

Statele membre pot aplica procedura prevăzută la primul paragraf de la prezentul alineat categoriilor suplimentare identificate de alte state membre în temeiul articolului 12 alineatul (2) al doilea paragraf.

(4)   Statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele verifică identitatea solicitanților ori de câte ori aceștia accesează registrele. În acest scop, statele membre se asigură că sunt disponibile procese suficiente pentru verificarea identității solicitantului, inclusiv permițând utilizarea mijloacelor de identificare electronică și a serviciilor de încredere calificate relevante, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (39).

(5)   În sensul alineatului (2) litera (a), statele membre se asigură că registrele centrale dispun de mecanisme care permit accesul repetat al persoanelor cu un interes legitim la informațiile privind beneficiarii reali, fără a fi necesar să se evalueze funcția sau ocupația acestora ori de câte ori accesează informațiile.

(6)   Până la 10 noiembrie 2026, statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele centrale efectuează verificarea menționată la alineatul (1) și oferă un răspuns solicitantului în termen de 12 zile lucrătoare.

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul unui număr ridicat brusc de cereri de acces la informații privind beneficiarii reali în temeiul prezentului articol, termenul pentru furnizarea unui răspuns solicitantului poate fi prelungit cu 12 zile lucrătoare. În cazul în care, după expirarea prelungirii, numărul cererilor primite continuă să fie ridicat, termenul respectiv poate fi prelungit cu încă 12 zile lucrătoare.

Statele membre notifică în timp util Comisiei orice prelungire menționată la al doilea paragraf.

În cazul în care entitățile responsabile de registrele centrale decid să acorde acces la informațiile privind beneficiarii reali, acestea eliberează un certificat de acordare a accesului pentru o perioadă de trei ani. Entitățile responsabile de registrele centrale răspund oricăror cereri ulterioare de acces la informații privind beneficiarii reali din partea aceleiași persoane în termen de șapte zile lucrătoare.

(7)   Statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele centrale refuză o cerere de acces la informațiile privind beneficiarii reali numai din unul dintre următoarele motive:

Statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele centrale iau în considerare posibilitatea de a solicita informații sau documente suplimentare din partea solicitantului înainte de a refuza o cerere de acces din motivele enumerate la primul paragraf literele (a), (b), (c) și (e). În cazul în care entitățile responsabile de registrele centrale solicită informații suplimentare, termenul pentru furnizarea unui răspuns se prelungește cu șapte zile lucrătoare.

(8)   În cazul în care entitățile responsabile de registrele centrale refuză să acorde acces la informații în temeiul alineatului (7), statele membre impun ca acestea să îl informeze pe solicitant cu privire la motivele refuzului și la dreptul său la o cale de atac. Entitatea responsabilă de registrul central documentează măsurile luate pentru a evalua cererea și pentru a obține informații suplimentare în conformitate cu alineatul (7) al doilea paragraf.

Statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele centrale pot revoca accesul în cazul în care oricare dintre motivele enumerate la alineatul (7) apar sau devin cunoscute de entitatea responsabilă de registrul central după acordarea acestui acces, inclusiv, dacă este cazul, pe baza revocării de către un registru central dintr-un alt stat membru.

(9)   Statele membre se asigură că au instituit căi de atac judiciare sau administrative pentru a contesta refuzul sau revocarea accesului în temeiul alineatului (7).

(10)   Statele membre se asigură că entitățile responsabile de registrele centrale pot repeta din când în când verificarea funcției sau ocupației identificate la alineatul (2) litera (a) și, în orice caz, nu mai devreme de 12 luni de la acordarea accesului, cu excepția cazului în care entitatea responsabilă de registrul central are motive întemeiate să creadă că interesul legitim nu mai există.

(11)   Statele membre impun persoanelor cărora li s-a acordat accesul în temeiul prezentului articol să notifice entității responsabile de registrul central modificările care pot declanșa încetarea unui interes legitim valid, inclusiv modificările referitoare la funcția sau ocupația lor.

(12)   Statele membre pot alege să pună la dispoziția solicitanților informațiile privind beneficiarii reali deținute în registrele lor centrale, cu condiția plății unei taxe, care se limitează la ceea ce este strict necesar pentru a acoperi costurile de asigurare a calității informațiilor deținute în registrele respective și de punere la dispoziție a informațiilor. Taxele respective se stabilesc astfel încât să nu submineze accesul efectiv la informațiile deținute în registrele centrale.