Articolul 9 Puncte de prelevare

(1)   Amplasarea punctelor de prelevare pentru măsurarea dioxidului de sulf, a dioxidului de azot și a oxizilor de azot, a particulelor în suspensie (PM10 și PM2,5), a benzenului, a monoxidului de carbon, a arsenului, a cadmiului, a plumbului, a nichelului, a benzo(a)pirenului și a ozonului din aerul înconjurător se determină în conformitate cu anexa IV.

(2)   În fiecare zonă unde nivelul poluanților depășește pragul de evaluare precizat în anexa II, numărul de puncte de prelevare pentru fiecare poluant nu trebuie să fie inferior numărului minim de puncte de prelevare precizat în anexa III părțile A și C.

(3)   În zonele unde nivelul poluanților depășește pragul de evaluare relevant precizat în anexa II, dar nu și valorile-limită, valorile-țintă și nivelurile critice respective precizate în anexa I, numărul minim de puncte de prelevare pentru măsurările în puncte fixe poate fi redus cu până la 50 %, în conformitate cu anexa III părțile A și C dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(4)   Pe teritoriul unui stat membru se instalează unul sau mai multe puncte de prelevare adaptate obiectivului monitorizării stabilit în anexa VII secțiunea 3 partea A, pentru a furniza date privind concentrațiile substanțelor precursoare ale ozonului enumerate în partea B din secțiunea respectivă în amplasamente determinate în conformitate cu partea C din secțiunea respectivă.

(5)   Dioxidul de azot este măsurat în cel puțin 50 % din punctele de prelevare a ozonului prevăzute în anexa III partea A tabelul 2. Măsurările respective trebuie să fie continue, cu excepția amplasamentelor de fond rural, astfel cum sunt menționate în anexa IV partea B, unde se pot folosi și alte metode de măsurare.

(6)   Fiecare stat membru se asigură, în conformitate cu anexa IV, că distribuția punctelor de prelevare utilizată pentru calculul indicatorilor medii de expunere pentru PM2,5 și dioxid de azot reflectă în mod adecvat expunerea în general a populației. Numărul de puncte de prelevare nu trebuie să fie mai mic decât cel stabilit în aplicarea anexei III partea B.

(7)   Punctele de prelevare care au înregistrat în ultimii trei ani depășiri ale unei valori-limită sau valori-țintă relevante precizate în anexa I secțiunea 1 nu trebuie relocate decât dacă relocarea este necesară ca urmare a unor circumstanțe speciale, inclusiv amenajarea teritorială. Relocarea unor astfel de puncte de prelevare este susținută de aplicații de modelare sau de măsurări indicative și, ori de câte ori este posibil, asigură continuitatea măsurărilor și se efectuează în aria lor de reprezentativitate spațială. O justificare detaliată a oricărei relocări a unor astfel de puncte de prelevare trebuie pe deplin documentată în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa IV partea D.

(8)   Pentru a evalua contribuția benzo(a)pirenului în aerul înconjurător, fiecare stat membru supraveghează alte hidrocarburi aromatice policiclice relevante într-un număr limitat de puncte de prelevare. Respectivele hidrocarburi aromatice policiclice includ cel puțin: benzo(a)antracenul, benzo(b)fluorantenul, benzo(j)fluorantenul, benzo(k)fluorantenul, indeno(1,2,3-cd)pirenul și dibenz(a,h)antracenul. Punctele de prelevare a respectivelor hidrocarburi aromatice policiclice sunt plasate în același loc cu punctele de prelevare pentru benzo(a)piren și sunt alese astfel încât să poată fi identificate variații geografice și tendințe pe termen lung.

(9)   Pe lângă monitorizarea prevăzută la articolul 10, statele membre monitorizează nivelurile de particule ultrafine în conformitate cu anexa III partea D și cu anexa VII secțiunea 4. În aceleași locuri poate fi efectuată și monitorizarea concentrațiilor de negru de fum.