+41. La evaluarea dedicării unui timp suficient din partea unui membru, instituțiile trebuie să țină …
|
41. La evaluarea dedicării unui timp suficient din partea unui membru, instituțiile trebuie să țină …
La evaluarea dedicării unui timp suficient din partea unui membru, instituțiile trebuie să țină cont cel puțin de următoarele: - a. numărul mandatelor în societăți financiare și nefinanciare deținute simultan de membrul respectiv, ținând cont de eventualele sinergii atunci când acestea sunt deținute în cadrul aceluiași grup, inclusiv atunci când membrul acționează în numele unei persoane juridice sau ca supleant al unui membru al organului de conducere;
- b. mărimea, natura, domeniul de activitate și complexitatea activităților entității în care membrul respectiv deține un mandat și, în special, dacă entitatea este sau nu din afara UE;
- c. prezența membrului la fața locului și timpul de deplasare necesar pentru îndeplinirea rolului respectiv;
- d. numărul ședințelor programate pentru organul de conducere;
- e. mandatele deținute simultan de membrul respectiv în organizații care nu urmăresc preponderent obiective comerciale;
- f. orice ședințe necesare care sunt organizate, în special cu autorități competente sau cu alte părți interesate, în afara programului oficial de ședințe al organului de conducere;
- g. natura funcției specifice și responsabilitățile membrului, inclusiv rolurile specifice precum cel de director general, președinte sau președinte ori membru al unui comitet, dacă membrul respectiv deține o funcție executivă sau una neexecutivă, precum și necesitatea prezenței membrului respectiv la ședințe în cadrul societăților prevăzute la litera (a) și în cadrul instituției;
- h. alte activități profesionale sau politice externe și orice alte funcții și activități relevante din cadrul și din afara sectorului financiar, precum și din cadrul și din afara UE;
- i. inițierea și formarea necesară;
- j. orice alte sarcini relevante ale membrului respectiv despre care instituțiile consideră că trebuie luate în considerare atunci când efectuează evaluarea cu privire la dedicarea de timp suficient de către un membru; și
- k. valorile de referință relevante disponibile cu privire la dedicarea de timp, inclusiv valoarea de referință indicată de ABE10 .
10 Cifrele pentru anul 2015 sunt incluse ca anexă la evaluarea impactului prezentului ghid.
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- EBA - Published by the European Banking Authority at https://www.eba.europa.eu/
|