Articolul 9 Planurile de rezoluție

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție elaborează, după ce au consultat autoritatea de supraveghere, un plan de rezoluție pentru fiecare întreprindere de asigurare sau de reasigurare care nu face parte dintr-un grup supus obligației de planificare a rezoluției în temeiul articolelor 10 și 11 și care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol. În planul de rezoluție se prevăd măsurile de rezoluție pe care autoritatea de rezoluție le poate lua atunci când întreprinderea de asigurare sau de reasigurare îndeplinește condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, menționate la articolul 19 alineatul (1) sau la articolul 20 alineatul (3).

(2)   Autoritățile de rezoluție elaborează planuri de rezoluție pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare în cazul cărora evaluează fie că este mai probabil, în comparație cu alte întreprinderi aflate în sfera lor de competență, ca măsurile de rezoluție să fie în interes public conform articolului 19 alineatul (5) în cazul intrării în dificultate a întreprinderii în cauză, fie că respectivele întreprinderi îndeplinesc o funcție critică. Evaluările respective iau în considerare cel puțin necesitatea de a atinge obiectivele rezoluției, dimensiunea, modelul de afaceri, profilul de risc, gradul de interconectare și substituibilitatea întreprinderii și, în special, activitatea transfrontalieră a acesteia.

Pe baza evaluărilor menționate la primul paragraf, autoritățile de rezoluție se asigură că, într-un stat membru, fac obiectul planificării rezoluției cel puțin 40 % din piața sa de asigurări și reasigurări de viață și 40 % din piața sa de asigurări și reasigurări generale, cota de piață pentru cele de viață fiind bazată pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru cele generale fiind bazată pe prime brute subscrise. La calcularea nivelului de acoperire a pieței se poate ține seama de filialele unui grup atunci când acestea sunt incluse în planul de rezoluție a grupului.

Întreprinderile mici și cu un grad redus de complexitate nu sunt supuse cerințelor de planificare a rezoluției, cu excepția cazului în care autoritatea de rezoluție consideră că o astfel de întreprindere reprezintă un risc specific la nivel național sau regional.

(3)   În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză desfășoară activități transfrontaliere semnificative, autoritățile de rezoluție din țara de origine transmit proiectul de plan de rezoluție autorităților de supraveghere sau de rezoluție din țara gazdă. Autoritățile de supraveghere sau de rezoluție din țara gazdă pot să examineze proiectul de plan de rezoluție pentru a identifica dacă acesta conține măsuri care ar putea avea un impact negativ asupra deținătorilor de polițe, a economiei reale sau a stabilității financiare din propriul lor stat membru și pot să formuleze, în atenția autorității de rezoluție din țara de origine, recomandări cu privire la aceste aspecte. Autoritatea de rezoluție din țara de origine furnizează un răspuns motivat cu privire la decizia sa de a da curs sau nu recomandărilor. În cazul în care autoritatea de rezoluție din țara de origine nu ține seama în mod corespunzător de recomandările autorității de supraveghere sau de rezoluție din țara gazdă, autoritatea de supraveghere sau de rezoluție din țara gazdă poate sesiza EIOPA în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(4)   La specificarea, în planurile de rezoluție, a opțiunilor de aplicare a instrumentelor și competențelor de rezoluție, se iau în considerare scenariile de rezoluție relevante, inclusiv scenariul în care intrarea în dificultate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare este legată de specificul întreprinderii și scenariul în care intrarea în dificultate survine într-o perioadă de instabilitate financiară pe scară mai largă sau de evenimente care afectează întregul sistem.

Planurile de rezoluție nu conțin ipoteza vreunui sprijin financiar public extraordinar, în afară de utilizarea unor sisteme de garantare a asigurărilor sau a unor eventuale mecanisme de finanțare, dacă acestea există.

(5)   Autoritățile de rezoluție analizează și, dacă este necesar, actualizează planurile de rezoluție cel puțin o dată la doi ani și, în orice caz:

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare și autoritățile de supraveghere comunică prompt autorităților de rezoluție orice eveniment care impune necesitatea revizuirii sau a actualizării planului de rezoluție.

(6)   Fără a se aduce atingere articolului 4, în planurile de rezoluție se prevăd opțiuni de aplicare a instrumentelor de rezoluție și de exercitare a competențelor de rezoluție în ceea ce privește întreprinderea de asigurare sau de reasigurare. Planurile de rezoluție conțin toate elementele următoare, cuantificate ori de câte ori este indicat și posibil:

Întreprinderii de asigurare sau de reasigurare îi este prezentat un rezumat al elementelor-cheie ale planului.

(7)   Autoritatea de rezoluție transmite planurile de rezoluție și orice modificare adusă acestora autorităților de supraveghere în cauză.

(8)   EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la conținutul planului de rezoluție.

EIOPA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 iulie 2026.

Comisiei i se deleagă competența de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(9)   Până la 29 ianuarie 2027, EIOPA emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la criteriile de identificare a funcțiilor critice.