|
+ANEXA III |
ANEXA IIIANEXA III Localizarea și numărul minim de puncte de prelevare pentru măsurarea concentrațiilor în aerul înconjurător și a vitezei de depunere I. Amplasare la macroscară Amplasarea punctelor de prelevare ar trebui să fie selectate astfel încât: — să furnizeze date privind locurile din zonele și aglomerările în care populația este susceptibilă de a fi expusă direct sau indirect celor mai ridicate concentrații, calculate în medie pentru un an calendaristic; — să furnizeze date privind nivelurile în alte locuri din zonele și aglomerările care sunt reprezentative pentru nivelul de expunere a populației în general; — să furnizeze informații privind viteza de depunere care reprezintă expunerea indirectă a populației prin lanțul trofic. Punctele de prelevare ar trebui să fie, în general, situate astfel încât să se evite măsurarea concentrațiilor din micromedii foarte mici care se află în vecinătate imediată. Ca orientare, un punct de prelevare ar trebui să fie reprezentativ pentru calitatea aerului din zonele înconjurătoare de cel puțin 200 m2 pentru zonele axate pe trafic, de cel puțin 250 m × 250 m pentru zonele industriale, în cazul în care aceasta este fezabilă, și de mai mulți kilometri pătrați pentru zonele urbane de fond. În cazul în care obiectivul este evaluarea nivelurilor de fond, punctul de prelevare nu ar trebui să fie influențat de aglomerări sau de zone industriale vecine, adică zonele mai apropiate de câțiva kilometri. În cazul în care este vorba de evaluarea contribuțiilor surselor industriale, cel puțin un punct de prelevare este instalat în direcția vântului în raport cu sursa în zona rezidențială cea mai apropiată. În cazul în care concentrația de fond nu este cunoscută, un punct de prelevare suplimentar este instalat în direcția principală a vântului. În special, atunci când se aplică articolul 3 alineatul (3), punctele de prelevare ar trebui să fie plasate astfel încât să fie controlată punerea în aplicare a BAT. Punctele de prelevare ar trebui, în măsura posibilului, să fie, de asemenea, reprezentative pentru zonele similare care nu sunt situate în vecinătatea imediată. După caz, acestea trebuie implantate în același loc ca și punctele de prelevare pentru PM10. II. Amplasare la microscară Următoarele orientări trebuie să fie respectate în măsura posibilului: — fluxul din jurul orificiului de prelevare trebuie să fie liber, fără ca nici un obstacol să afecteze scurgerea aerului în apropierea prelevatorului (în mod normal situat la câțiva metri de clădiri, de balcoane, de arbori sau de alte obstacole, și la cel puțin 0,5 m de clădirea cea mai apropiată în cazul punctelor de prelevare reprezentative pentru calitatea aerului în aliniamentul construcției); — de regulă, orificiul de prelevare trebuie să fie plasat între 1,5 m (zona de respirație) și 4 m deasupra solului. Poziții mai ridicate (până la 8 metri) pot fi necesare în anumite circumstanțe. O amplasare mai ridicată poate, de asemenea, să fie adecvată în cazul în care stația este reprezentativă pentru o zonă extinsă; — orificiul de prelevare nu trebuie să fie plasat în vecinătatea imediată a surselor pentru a evita prelevarea directă de emisii neamestecate cu aerul înconjurător; — orificiul de evacuare al prelevatorului trebuie să fie poziționat astfel încât să se evite ca aerul care iese să recircule în direcția orificiului de prelevare; — punctele de prelevare axate pe circulația rutieră trebuie să fie la o distanță de cel puțin 25 de m de la limita marilor intersecții și de cel puțin 4 m de la centrul celei mai apropiate căi de circulație; orificiile trebuie să fie situate astfel încât să fie reprezentative pentru calitatea aerului în vecinătatea aliniamentului construcției; — pentru măsurările de depuneri în zonele de fond rurale, trebuie să fie aplicate directivele și criteriile EMEP în măsura posibilului și în cazul în care nu sunt prevăzute în prezentele anexe. Pot fi luați în considerare și următorii factori: — sursele de interferare; — securitatea; — accesul; — disponibilitatea energiei electrice și a comunicațiilor telefonice; — vizibilitatea zonei în raport cu împrejurimile sale; — siguranța publicului și a operatorilor; — oportunitatea de implantare comună a punctelor de prelevare a diferiților poluanți; — cerințele urbanistice. III. Documentarea și reexaminarea alegerii zonei Procedurile de alegere a zonei trebuie să fie susținute de o documentație exhaustivă la etapa clasificării care cuprinde, în special, fotografii orientate pe punctele cardinale și o hartă detaliată. Zonele trebuie să fie reexaminate la intervale regulate, reînnoind documentația pentru a verifica dacă criteriile de selecție rămân încă valabile. IV. Criteriile pentru determinarea numărului de puncte de prelevare pentru măsurarea în punct fix a concentrațiilor de arsenic, de cadmiu, de nichel și de benzo(a)piren în aerul înconjurător Numărul minim de puncte de prelevare pentru măsurarea în punct fix în scopul evaluării conformității cu valorile țintă pentru protejarea sănătății umane în zonele și aglomerările în care măsurarea în punct fix constituie unica sursă de informare. (a) Surse difuze
(b) Surse punctuale Pentru evaluarea poluării în vecinătatea surselor punctuale, numărul de puncte de prelevare pentru măsurarea în punct fix trebuie să fie calculat ținând seama de densitățile de emisii, de schemele probabile de repartiție a poluării în aerul înconjurător și de expunerea potențială a populației. Punctele de prelevare ar trebui să fie situate astfel încât să se poată controla aplicarea BAT, în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din Directiva 96/61/CE. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||