Articolul 4 Restaurarea ecosistemelor terestre, de coastă și de apă dulce

(1)   Statele membre instituie măsurile de restaurare necesare pentru a aduce în stare bună suprafețe ale tipurilor de habitate enumerate în anexa I care nu sunt în stare bună. Astfel de măsuri de restaurare se instituie:

În sensul prezentului alineat, statele membre acordă prioritate, după caz, până în 2030, măsurilor de restaurare pe suprafețe aflate în situri Natura 2000.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (b), statele membre pot, atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător și în sensul alineatului respectiv, să excludă din grupul relevant tipurile de habitate foarte comune și larg răspândite care acoperă peste 3 % din teritoriul lor european.

În cazul în care un stat membru aplică derogarea menționată la primul paragraf, statul membru instituie măsuri de restaurare:

Derogarea menționată la primul paragraf se aplică numai dacă se asigură faptul că procentul menționat la al doilea paragraf litera (a) nu împiedică atingerea sau menținerea la nivel biogeografic național a stadiului corespunzător de conservare pentru fiecare dintre tipurile de habitate respective.

(3)   În cazul în care un stat membru aplică derogarea în temeiul alineatului (2), obligația prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (a) se aplică suprafeței totale a tuturor tipurilor de habitate rămase enumerate în anexa I care nu se află în stare bună, iar obligația prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (b) se aplică suprafețelor rămase din grupurile relevante de tipuri de habitate enumerate în anexa I care nu se află în stare bună.

(4)   Statele membre instituie măsurile de restaurare necesare pentru restabilirea tipurilor de habitate enumerate în anexa I pe suprafețe unde nu există tipurile de habitate respective, cu scopul de a atinge suprafața de referință favorabilă pentru tipurile de habitat respective. Astfel de măsuri se instituie pe suprafețe care reprezintă cel puțin 30 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge suprafața de referință favorabilă totală a fiecărui grup de tipuri de habitate enumerate în anexa I, astfel cum sunt cuantificate în planul național de restaurare menționat la articolul 15, până în 2030, pe suprafețe care reprezintă cel puțin 60 % din suprafața respectivă, până în 2040, și pe 100 % din suprafața respectivă, până în 2050.

(5)   Prin derogare de la prezentul articol alineatul (4), în cazul în care un stat membru consideră că nu este posibil să instituie până în 2050 măsurile de restaurare necesare pentru a atinge o suprafață de referință favorabilă pentru un anumit tip de habitat pe 100 % din suprafață, statul membru în cauză poate stabili un procent mai mic, la un nivel cuprins între 90 % și 100 %, în planul său național de restaurare, astfel cum se menționează la articolul 15, și prezintă o justificare adecvată. Într-un astfel de caz, statul membru instituie treptat măsurile de restaurare necesare pentru a atinge acest procent mai mic până în 2050. Până în 2030, măsurile de restaurare respective acoperă cel puțin 30 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge un astfel de procent mai mic până în 2050, iar până în 2040, ele acoperă cel puțin 60 % din suprafața suplimentară necesară pentru a atinge un astfel de procent mai mic până în 2050.

(6)   În cazul în care un stat membru aplică derogarea în temeiul alineatului (5) unor tipuri de habitate specifice, obligația prevăzută la alineatul (4) se aplică tipurilor de habitate rămase care fac parte din grupurile de tipuri de habitate enumerate în anexa I de care aparțin respectivele tipuri de habitate specifice.

(7)   Statele membre instituie măsurile de restaurare pentru habitatele terestre, de coastă și de apă dulce ale speciilor enumerate în anexele II, IV și V la Directiva 92/43/CEE și pentru habitatele terestre, de coastă și de apă dulce ale păsărilor sălbatice care intră sub incidența Directivei 2009/147/CE, care sunt, pe lângă măsurile de restaurare prevăzute la alineatele (1) și (4) de la prezentul articol, necesare pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea acestor habitate, inclusiv prin restabilirea lor, precum și pentru a spori conectivitatea, până la obținerea unui nivel suficient de calitate și de cantitate a habitatelor respective.

(8)   Determinarea celor mai adecvate suprafețe pentru măsuri de restaurare în conformitate cu alineatele (1), (4) și (7) de la prezentul articol se bazează pe cele mai bune cunoștințe disponibile și pe cele mai recente dovezi științifice privind starea tipurilor de habitate enumerate în anexa I la prezentul regulament, măsurate în funcție de structura și funcțiile necesare pentru menținerea lor pe termen lung, inclusiv pentru menținerea speciilor lor tipice menționate la articolul 1 litera (e) din Directiva 92/43/CEE, precum și calitatea și cantitatea habitatelor speciilor menționate la alineatul (7) de la prezentul articol, utilizând informațiile raportate în temeiul articolului 17 din Directiva 92/43/CEE și al articolului 12 din Directiva 2009/147/CE, și, după caz, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (16) litera (c) din prezentul regulament.

(9)   Statele membre se asigură că, până cel târziu în 2030, este cunoscută starea tipurilor de habitate pentru cel puțin 90 % din suprafața repartizată pe toate tipurile de habitate enumerate în anexa I și că, până în 2040, este cunoscută starea tuturor suprafețelor tipurilor de habitate enumerate în anexa I.

(10)   Măsurile de restaurare menționate la alineatele (1) și (4) iau în considerare necesitatea îmbunătățirii conectivității între tipurile de habitate enumerate în anexa I și țin seama de necesitățile ecologice ale speciilor menționate la alineatul (7) care trăiesc în tipurile de habitate respective.

(11)   Statele membre instituie măsuri care urmăresc să asigure că suprafețele care fac obiectul măsurilor de restaurare în conformitate cu alineatele (1), (4) și (7) prezintă o ameliorare continuă a stării tipurilor de habitate enumerate în anexa I până la atingerea unei stări bune, precum și o îmbunătățire continuă a calității habitatelor speciilor menționate la alineatul (7), până la atingerea unui nivel suficient de calitate a habitatelor respective.

Fără a aduce atingere Directivei 92/43/CEE, statele membre instituie măsuri care urmăresc să asigure că suprafețele pe care s-a ajuns la o stare bună și pe care s-a atins un nivel suficient de calitate a habitatelor speciilor nu se deteriorează în mod semnificativ.

(12)   Fără a aduce atingere Directivei 92/43/CEE, statele membre, până la data publicării planurilor lor naționale de restaurare în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din prezentul regulament, depun eforturi să instituie măsurile necesare cu scopul de a preveni deteriorarea semnificativă a suprafețelor în care se regăsesc tipurile de habitate enumerate în anexa I la prezentul regulament și care sunt în stare bună sau care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de restaurare stabilite la alineatul (17) de la prezentul articol.

(13)   În ceea ce privește alineatele (11) și (12) de la prezentul articol, în afara siturilor Natura 2000, statele membre pot, în absența unor alternative, să aplice cerințele de nedeteriorare prevăzute la alineatele respective la nivelul fiecărei regiuni biogeografice de pe teritoriul lor pentru fiecare tip de habitat și fiecare habitat al speciilor, cu condiția ca statul membru în cauză să notifice Comisiei intenția sa de a aplica prezentul alineat până la 19 februarie 2025 și să îndeplinească obligațiile prevăzute la articolul 15 alineatul (3) litera (g), la articolul 20 alineatul (1) litera (j), la articolul 21 alineatul (1) și la articolul 21 alineatul (2) litera (b).

(14)   În afara siturilor Natura 2000, obligația prevăzută la alineatul (11) nu se aplică deteriorării cauzate de:

(15)   În afara siturilor Natura 2000, obligația menționată la alineatul (12) nu se aplică deteriorării cauzate de:

(16)   În siturile Natura 2000, neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatele (11) și (12) este justificată dacă este cauzată de:

(17)   Statele membre se asigură că există: