Articolul 11 Restaurarea ecosistemelor agricole

(1)   Statele membre instituie măsurile de restaurare necesare pentru sporirea biodiversității în ecosistemele agricole, în plus față de suprafețele care fac obiectul măsurilor de restaurare în temeiul articolului 4 alineatele (1), (4) și (7), ținând seama de schimbările climatice, de nevoile sociale și economice ale zonelor rurale și de necesitatea de a asigura o producție agricolă durabilă în Uniune.

(2)   Statele membre instituie măsuri care vizează înregistrarea unei tendințe crescătoare la nivel național pentru cel puțin doi din următorii trei indicatori pentru ecosistemele agricole, astfel cum sunt detaliați în anexa IV, măsurați între 18 august 2024 și 31 decembrie 2030 și, ulterior, la fiecare șase ani, până se ajunge la nivelurile satisfăcătoare stabilite în conformitate cu articolul 14 alineatul (5):

(3)   Statele membre instituie măsuri de restaurare care urmăresc să asigure faptul că indicele național privind păsările comune specifice terenurilor agricole, bazat pe speciile menționate în anexa V, indexat la 1 septembrie 2025 = 100, ajunge la următoarele niveluri:

(4)   Statele membre instituie măsuri care vizează restaurarea solurilor organice exploatate în scopuri agricole care constituie turbării drenate. Măsurile respective se instituie pe cel puțin:

Statele membre pot institui măsuri de restaurare, inclusiv de reumidificare, pe suprafețele siturilor de extracție a turbei și pot considera suprafețele respective drept suprafețe care contribuie la îndeplinirea obiectivelor relevante menționate la primul paragraf literele (a), (b) și (c).

În plus, statele membre pot institui măsuri de restaurare pentru reumidificarea solurilor organice care constituie turbării drenate în alte scopuri decât cele agricole și de extracție a turbei și pot considera că aceste suprafețe reumidificate contribuie, până la maximum 40 %, la îndeplinirea obiectivelor menționate la primul paragraf literele (a), (b) și (c).

Măsurile de restaurare care constau în reumidificarea turbăriilor, inclusiv nivelurile apei care trebuie atinse, contribuie la reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră și la sporirea biodiversității, ținând seama, în același timp, de circumstanțele naționale și locale.

În cazuri justificate în mod corespunzător, un stat membru poate reduce gradul de reumidificare a turbăriilor în scopuri agricole la mai puțin decât se prevede la primul paragraf literele (a), (b) și (c) de la prezentul alineat, dacă o astfel de reumidificare ar putea avea efecte negative semnificative asupra infrastructurii, clădirilor, adaptării la schimbările climatice sau asupra altor interese publice și dacă reumidificarea nu se poate realiza pe alte terenuri decât terenurile agricole. Orice astfel de reducere se stabilește în conformitate cu articolul 14 alineatul (8).

Obligația statelor membre de a îndeplini obiectivele de reumidificare prevăzute la primul paragraf literele (a), (b) și (c) nu implică obligația fermierilor și a proprietarilor privați de terenuri de a-și reumidifica terenurile, reumidificarea terenurilor agricole rămânând voluntară în cazul acestora, fără a aduce atingere obligațiilor care decurg din dreptul intern.

Statele membre stimulează, după caz, reumidificarea pentru ca aceasta să devină o opțiune atractivă pentru fermieri și proprietarii privați de terenuri și încurajează accesul la formare și consiliere pentru fermieri și alte părți interesate cu privire la beneficiile reumidificării turbăriilor, la opțiunile de gestionare ulterioară a terenurilor și la oportunitățile aferente.