9.5 Teste a posteriori

Instituțiile de credit trebuie să demonstreze, prin teste a posteriori solide, că ipotezele folosite la evaluarea sumei ce poate fi recuperată au fost rezonabile și fundamentate pe experiența observată. În acest context, instituțiile de credit trebuie să efectueze în mod regulat teste a posteriori asupra istoricului evaluărilor lor (ultima evaluare înainte ca expunerea să fie clasificată drept neperformantă) raportate la istoricul de vânzare (prețul net de vânzare al garanției reale). În funcție de dimensiunea și modelul de afaceri al instituției de credit, aceasta trebuie să facă distincția, în cadrul testelor a posteriori, între tipurile de garanții reale, modelul/abordarea de evaluare, tipurile de vânzare (voluntară/silită) și regiuni. Rezultatele testelor a posteriori trebuie folosite pentru a determina ajustările aplicate evaluărilor garanțiilor reale care stau la baza expunerilor păstrate în bilanț.

Alternativ, instituțiile de credit care folosesc o abordare avansată pe bază de modele interne de rating (A - IRB) pot folosi indicatorul privind pierderea în caz de nerambursare garantată (LGD) pentru a calcula ajustările.