+ANEXA II

ANEXA II


ANEXA II

Metoda de stabilire a cerințelor specifice în materie de proiectare ecologică

[menționată la articolul 15 alineatul (6)]

Cerințele specifice în materie de proiectare ecologică urmăresc să îmbunătățească o anumită caracteristică de mediu a produsului. Ele pot lua forma unor cerințe de consum redus al unei resurse, cum ar fi o limită de folosire a unei resurse în diferite stadii ale ciclului de viață al unui produs, după caz (cum ar fi o limită pentru consumul de apă în faza de folosire sau a cantităților dintr-un material dat încorporat în produs sau o cerință privind cantitățile minime de material reciclat).

La elaborarea măsurilor de punere în aplicare de stabilire a cerințelor generale de proiectare ecologică în temeiul articolului 15, Comisia trebuie să identifice, în funcție de produsul reglementat de măsura de punere în aplicare, parametrii de proiectare ecologică relevanți dintre cei menționați în anexa I partea 1 și să fixeze nivelurile acestor cerințe în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 19 alineatul (2), după cum urmează:

1. 

O analiză tehnică, de mediu și economică trebuie să selecteze un număr de modele reprezentative ale produsului în cauză aflate pe piață și să identifice opțiunile tehnice de ameliorare a performanței de mediu a produsului, fără să piardă din vedere viabilitatea economică a opțiunilor și evitând orice pierdere semnificativă de performanță sau de utilitate pentru consumatori.

Analiza tehnică, de mediu și economică trebuie să identifice, de asemenea, pentru caracteristicile de mediu luate în discuție, produsele și tehnologiile cu cele mai bune performanțe, disponibile pe piață.

Performanțele produselor disponibile pe piețele internaționale și criteriile de referință fixate în legislațiile altor țări trebuie luate în considerare pe parcursul analizei, precum și la fixarea cerințelor.

Pe baza acestei analize și luând în considerare fezabilitatea economică și tehnică, precum și potențialul de ameliorare, trebuie să se ia măsuri concrete în vederea reducerii la minim a impactului produsului asupra mediului.

În ceea ce privește consumul de energie în faza de folosire, nivelul randamentului energetic sau al consumului trebuie să se fixeze urmărind costul minim pe ciclu de viață la utilizatorul final pentru modelele de produse reprezentative, ținând seama de consecințele asupra altor caracteristici de mediu. Metoda analizei de cost pe ciclu de viață folosește o rată reală de actualizare, obținută pe baza datelor furnizate de Banca Centrală Europeană și o durată de viață realistă pentru produs; se bazează pe suma variațiilor prețului de cumpărare (rezultat din variațiile costurilor industriale) și ale cheltuielilor de exploatare, rezultate din niveluri diferite ale opțiunilor de ameliorare tehnică, actualizate pe ciclul de viață al modelelor reprezentative de produse vizate. Cheltuielile de exploatare acoperă în primul rând consumul de energie și cheltuielile suplimentare cu alte resurse (cum sunt apa sau detergenții).

Trebuie să se efectueze o analiză de senzitivitate care să includă factorii relevanți (cum sunt prețul energiei sau al altei resurse, costul materiei prime sau costurile de producție, rata de actualizare) și, după caz, costurile de mediu externe, inclusiv cele legate de evitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a verifica dacă există schimbări semnificative și dacă sunt fiabile concluziile generale. Cerința se adaptează în consecință.

O metodologie similară poate fi aplicată și altor resurse, cum ar fi apa.

2. 

Pentru elaborarea analizelor tehnice, de mediu și economice se pot folosi informații disponibile în cadrul altor activități comunitare.

Pot fi, de asemenea, folosite informații disponibile din programele existente aplicate în alte părți ale lumii pentru a fixa cerințe specifice în materie de proiectare ecologică a produselor comercializate cu parteneri economici ai Uniunii Europene.

3. 

Data intrării în vigoare a cerinței trebuie să țină seama de ciclul de reproiectare a produsului.


1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 04.12.2012 00:00:00 -Doknr: CELEX:32009L0125
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.