+Articolul 6 Rapoartele transmise de operatori autorităților competente
---+Articolul 6 1
---+Articolul 6 2
---+Articolul 6 3
---+Articolul 6 4
---+Articolul 6 5
---+Articolul 6 6
---+Articolul 6 7
---+Articolul 6 8
---+Articolul 6 9
---+Articolul 6 10
---+Articolul 6 11
|
Articolul 6 Rapoartele transmise de operatori autorităților competente
1. Prezentare generală
| Titlu |
Reglementare |
|
Articolul 6 1
|
(1) Fiecare operator al unei instalații care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I care atinge sau depășește pragurile de capacitate aplicabile specificate în anexa menționată și care fie emite oricare dintre poluanții enumerați în anexa II într-o cantitate care depășește pragurile aplicabile, fie depășește pragurile pentru deșeuri menționate la litera (b) de la prezentul alineat, raportează anual autorității sale competente cel puțin următoarele informații și date, dacă autoritatea competentă nu dispune deja de astfel de informații sau date:
|
(a)
|
date privind emisiile în aer, apă și sol a oricărui poluant enumerat în anexa II în cazul căruia se depășește valoarea-prag specificată în anexa respectivă;
|
|
(b)
|
date privind transferurile în afara amplasamentului de deșeuri periculoase în cantități mai mari de 2 tone pe an pe unitate de producție sau de deșeuri nepericuloase în cantități mai mari de 2 000 de tone pe an, pentru orice operațiune de valorificare, sau pentru orice operațiune de eliminare, cu excepția operațiunilor de tratare în sol și injectare în adâncime, astfel cum sunt specificate în anexa I la Directiva 2008/98/CE, indicând prin „R” (recovery) sau „D” (disposal) dacă deșeurile sunt destinate operațiunilor de valorificare sau, respectiv, de eliminare și, în cazul transferurilor transfrontaliere de deșeuri periculoase, numele și adresa întreprinderii care a efectuat operațiunile de valorificare sau eliminare a deșeurilor și amplasamentul efectiv unde au loc operațiunile de valorificare sau de eliminare; deșeurile supuse operațiunilor de eliminare prin tratare în sol sau injectare în adâncime se raportează ca emisii în sol numai de către operatorul instalației din care provin;
|
|
(c)
|
date privind transferurile în afara amplasamentului de orice poluant specificat în anexa II din apele uzate destinate epurării în cazul cărora se depășește pragul specificat în coloana 1b din anexa respectivă;
|
|
(d)
|
date privind utilizarea apei și a energiei, precum și a materiilor prime relevante, stabilite în actul de punere în aplicare menționat la al doilea paragraf;
|
|
(e)
|
informații care permit punerea în context a datelor raportate în temeiul literelor (a)-(d), inclusiv volumul producției și numărul de ore de funcționare;
|
|
(f)
|
informații din care să reiasă dacă instalația intră sub incidența Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (27), a Directivei 91/271/CEE, a Directivei 2010/75/UE, a Directivei 2012/18/UE, a Directivei (UE) 2015/2193 sau a oricărui alt act legislativ de mediu al Uniunii identificat în formatul de raportare menționat la articolul 7 din prezentul regulament;
|
|
(g)
|
informații privind unitatea căreia îi aparține instalația.
|
Până la 31 decembrie 2025, Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, o listă a materiilor prime relevante care trebuie raportate în temeiul primului paragraf litera (d) de la prezentul alineat, specificând tipurile și unitățile, pe baza documentelor de referință privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT), astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 11 din Directiva 2010/75/UE. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 17 alineatul (2) din prezentul regulament. Comisia analizează și, dacă este cazul, revizuiește actele de punere în aplicare respective.
|
|
Articolul 6 2
|
(2) În cazul în care emisiile menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (a) sau un transfer de poluanți în afara amplasamentului menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (c) nu depășește pragurile aplicabile specificate în anexa II sau în cazul în care transferurile de deșeuri în afara amplasamentului nu depășesc pragurile prevăzute la alineatul (1) primul paragraf litera (b), operatorul instalației în cauză declară, în raportul său, că emisiile de poluanți sau transferurile de poluanți sau deșeuri în afara amplasamentului se situează sub respectivele praguri.
Statele membre pot decide să raporteze informațiile menționate la primul paragraf fie numai în primul raport referitor la o instalație sau la o parte a acesteia, întocmit de un operator după intrarea în vigoare a prezentului regulament, sau în primul raport întocmit de un operator după ce emisiile de poluanți sau transferurile de poluanți sau deșeuri în afara amplasamentului nu mai depășesc pragurile aplicabile specificate în anexa II.
|
|
Articolul 6 3
|
(3) Atunci când pregătesc raportul menționat la alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol, operatorii folosesc cele mai bune informații disponibile. Operatorii obțin datele prin măsurare. În cazul în care măsurarea nu are ca rezultat cele mai bune informații disponibile, nu este posibilă sau nu este viabilă din punct de vedere tehnologic și economic, operatorii obțin datele prin calculare. În cazul în care nici măsurarea, nici calcularea nu sunt posibile, operatorii pot să obțină datele prin estimare. Informațiile pot include date de monitorizare, factori de emisie, ecuații ale bilanțului de masă, monitorizare indirectă sau alte calcule, raționamente tehnice și alte metode conforme cu articolul 9 alineatul (1) și, dacă sunt disponibile, conforme cu metodologiile aprobate la nivel internațional.
|
|
Articolul 6 4
|
(4) Operatorii precizează în raportul menționat la alineatul (1) metodele utilizate pentru obținerea datelor. În cazul în care datele au fost obținute prin măsurare, se indică metoda analitică. În cazul în care datele au fost obținute prin calculare, se indică metoda de calcul.
|
|
Articolul 6 5
|
(5) Emisiile menționate în anexa II, raportate în temeiul alineatului (1) primul paragraf, includ emisiile din toate sursele enumerate în anexa I care sunt prezente pe amplasamentul instalației.
|
|
Articolul 6 6
|
(6) În scopurile prevăzute la alineatul (1) primul paragraf, datele privind emisiile și transferurile sunt raportate ca totaluri ale tuturor activităților deliberate, accidentale, periodice sau neperiodice. Când furnizează aceste informații, operatorii specifică, când este cazul, toate datele care au legătură cu emisiile accidentale de poluanți.
|
|
Articolul 6 7
|
(7) Operatorul fiecărei instalații colectează cu periodicitatea corespunzătoare datele necesare pentru a determina care dintre emisiile și transferurile în afara amplasamentului ale instalației sau ale unei părți a acesteia fac obiectul cerințelor de raportare prevăzute la alineatul (1) primul paragraf.
|
|
Articolul 6 8
|
(8) Operatorul fiecărei instalații păstrează înregistrările din care au fost derivate datele raportate la dispoziția autorității sale competente timp de cinci ani de la sfârșitul anului de referință în cauză. Înregistrările respective conțin, de asemenea, o descriere a metodologiei folosite pentru adunarea datelor.
|
|
Articolul 6 9
|
(9) Statele membre pot decide să cuantifice ele însele, în numele operatorilor instalațiilor, emisiile deliberate menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (a) de la prezentul articol care provin de la activitățile menționate în al doilea și al șaptelea rând din anexa I. În acest caz, operatorilor respectivi nu li se aplică alineatele (1)-(8) de la prezentul articol în privința unor astfel de emisii.
|
|
Articolul 6 10
|
(10) În scopurile prevăzute la articolul 7, statele membre stabilesc o dată până la care operatorii trebuie să transmită autorităților lor competente datele menționate la prezentul articol.
|
|
Articolul 6 11
|
(11) Până la data când intră în vigoare actul delegat menționat la articolul 15 alineatul (3), dacă o instalație sau o parte a acesteia nu îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol, dar face parte dintr-o unitate care îndeplinește condițiile respective, instalația respectivă sau o parte a acesteia trebuie să respecte obligațiile de raportare prevăzute la prezentul articol, cu excepția obligațiilor prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol.
|
,
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 02.05.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024R1244
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|