6.3.2.1 Historical observation period

Perioada de observare istorică trebuie să fie cât mai lungă posibil și trebuie să conțină date din diferite perioade, cu diferite circumstanțe economice. În acest scop, instituțiile trebuie să selecteze, ca cerință minimă, o perioadă de observare istorică astfel încât:

• (a) lungimea perioadei de observare istorice, adică intervalul de timp dintre cea mai veche stare de nerambursare luată în considerare în SDR și momentul estimării LGD să acopere cel puțin durata minimă precizată la articolul 181 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale și, pentru expunerile de tip retail, perioada specificată la articolul 181 alineatul (2) paragraful 2 din același regulament și, unde este cazul, Regulamentul delegat al Comisiei de adoptare a standardelor tehnice stipulate la articolul 181 alineatul (3) litera
• (b) din același regulament;
• (b) să se asigure că SDR cuprinde un număr suficient de p rocese de recuperare încheiate pentru a oferi estimări robuste privind pierderile în caz de nerambursare;
• (c) să fie compusă din perioade consecutive și să cuprindă cele mai recente perioade înainte de momentul estimării LGD;
• (d) să includă întreaga perioadă pentru care instituția este capabilă, în condiții rezonabile, să reproducă definiția stării de nerambursare aplicabile în prezent;
• (e) toate datele interne disponibile sunt considerate „relevante“, astfel cum sunt menționate la articolul 181 alineatul (1) litera (j) și articolul 181 alineatul (2) paragraful 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și sunt incluse în perioada istorică de observare .

Atunci când evaluează dacă SDR include un număr suficient de procese de recuperare încheiate potrivit punctului 147 (b), instituțiile trebuie să ia în considerare numărul de procese de recuperare încheiate din numărul total de observații.