+ANEXA III

ANEXA III


ANEXA III

AUDITUL INTERN DE MEDIU

1.    Programul de audit și frecvența auditului

1.1.    Programul de audit

Programul de audit garantează faptul că echipei de conducere a organizației îi sunt puse la dispoziție informațiile necesare pentru a analiza performanța de mediu a organizației și eficacitatea sistemului de management de mediu, precum și pentru a demonstra că acestea se află sub control.

1.2.    Obiectivele programului de audit

Obiectivele includ, în special, evaluarea sistemelor de management existente și determinarea respectării politicii și a programului organizației, inclusiv respectarea cerințelor legale și a altor cerințe legate de mediu.

1.3.    Domeniul de aplicare al programului de audit

Domeniul global de aplicare al auditurilor individuale sau, dacă este cazul, al fiecărei etape a unui ciclu de audit este clar definit și precizează în mod explicit:

1. 

domeniile vizate;

2. 

activitățile care fac obiectul auditului;

3. 

criteriile de mediu care trebuie avute în vedere;

4. 

perioada vizată de audit.

Auditul de mediu include evaluarea datelor reale necesare pentru evaluarea performanței de mediu.

1.4.    Frecvența auditului

Auditul sau ciclul de audit, care vizează toate activitățile organizației, se efectuează, după caz, la intervale de cel mult trei sau patru ani dacă se aplică derogarea prevăzută la articolul 7. Frecvența cu care fiecare activitate este auditată variază în funcție de:

1. 

natura, amploarea și complexitatea activităților;

2. 

importanța impacturilor asociate asupra mediului;

3. 

importanța și urgența problemelor detectate de auditurile precedente;

4. 

istoricul problemelor de mediu.

Activitățile mai complexe cu impact mai semnificativ asupra mediului sunt auditate cu o frecvență mai mare.

Organizația efectuează cel puțin un audit anual, ceea ce o va ajuta să demonstreze conducerii organizației și verificatorului de mediu că deține controlul asupra aspectelor semnificative de mediu.

Organizația efectuează audituri în ceea ce privește:

1. 

performanța de mediu a organizației; și

2. 

respectarea de către organizație a cerințelor legale aplicabile și a altor cerințe legate de mediu.

2.    Activități de audit

Activitățile de audit includ discuții cu personalul privind performanța de mediu, inspectarea condițiilor de exploatare și a echipamentelor, examinarea înregistrărilor, a procedurilor scrise și a altor documente relevante. Aceste activități se desfășoară cu obiectivul de a evalua performanța de mediu a activității vizate de audit, pentru a stabili dacă aceasta respectă standardele și reglementările aplicabile sau obiectivele și țintele de mediu. Activitățile respective determină, de asemenea, dacă sistemul existent de gestionare a responsabilităților și a performanței de mediu este eficient și adecvat. Prin urmare, auditul va include, printre altele, controlarea prin sondaj a respectării acestor criterii pentru a determina eficacitatea întregului sistem de management.

Procesul de audit cuprinde, în special, următoarele etape:

1. 

înțelegerea sistemelor de management;

2. 

evaluarea punctelor tari și a punctelor slabe ale sistemelor de management;

3. 

colectarea de dovezi care să arate punctele în care sistemul de management funcționează și punctele în care acesta nu funcționează;

4. 

evaluarea constatărilor auditului;

5. 

pregătirea concluziilor auditului;

6. 

raportarea constatărilor și a concluziilor auditului.

3.    Raportarea constatărilor și a concluziilor auditului

Obiectivele fundamentale ale unui raport de audit scris sunt:

1. 

definirea domeniului de aplicare al auditului;

2. 

informarea conducerii cu privire la respectarea politicii de mediu a organizației și la progresele realizate în materie de mediu în cadrul organizației;

3. 

informarea conducerii cu privire la respectarea cerințelor legale și a altor cerințe legate de mediu, precum și la măsurile adoptate pentru a se asigura că respectarea acestora poate fi demonstrată;

4. 

informarea conducerii cu privire la eficacitatea și fiabilitatea măsurilor luate pentru a monitoriza impacturile organizației asupra mediului și a le atenua;

5. 

demonstrarea necesității unor măsuri corective, dacă este cazul.

Raportul de audit scris conține informațiile necesare pentru a îndeplinirea acestor obiective.

▼M3


1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 12.07.2023 00:00:00 -Doknr: CELEX:32009R1221
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.