(3) În măsura în care furnizorul de servicii de navigație aeriană dispune de mijloace rezonabile pentru a atenua impactul factorilor externi, în cazul în care țintele de performanță cuprinse în planurile de performanță nu sunt atinse sau planul de performanță nu este pus în aplicare în mod corect, autoritatea națională de supraveghere impune luarea de măsuri corective de către furnizorii de servicii de navigație aeriană în cauză. Aceste măsuri corective sunt adecvate pentru a îmbunătăți performanța și sunt proporționale, în special având în vedere interdependențele cu siguranța și între domeniile de performanță, precum și impactul asupra rețelei.
În cazul în care măsurile corective impuse nu sunt aplicate în mod corespunzător, statul membru în cauză ia măsurile adecvate și informează Comisia. În cazul unei performanțe insuficiente persistente, Comisia poate lua măsuri în conformitate cu articolul 34 alineatele (2) și (3).