(2) În sensul alineatului (1), entitățile obligate evaluează tranzacțiile sau activitățile desfășurate de clienții lor pe baza oricăror fapte și informații relevante de care au cunoștință sau pe care le dețin și în funcție de acestea. Atunci când este necesar, entitățile obligate acordă prioritate evaluării lor, ținând seama de urgența tranzacției sau a activității și de riscurile care se răsfrâng asupra statului membru în care sunt stabilite.
O suspiciune în temeiul alineatului (1) litera (a) se bazează pe caracteristicile clientului și ale contrapărților, pe dimensiunea și natura tranzacției ori a activității sau pe metodele și tiparele aferente tranzacției sau activității, pe legătura existentă între mai multe tranzacții sau activități, pe originea, destinația sau utilizarea fondurilor sau pe orice altă circumstanță cunoscută entității obligate, inclusiv coerența tranzacției sau a activității cu informațiile obținute în temeiul capitolului III, incluzând profilul de risc al clientului.