+Articolul 45 1

Articolul 45 1

(1)   În cazul în care o autoritate de supraveghere a pieței constată un caz de neconformitate, aceasta solicită producătorului sistemului DES în cauză, reprezentantului său autorizat și tuturor celorlalți operatori economici relevanți să ia, într-un anumit termen, măsurile corective necesare pentru a aduce sistemul DES în conformitate. Astfel de constatări de neconformitate includ următoarele, fără a se limita la acestea:

(a)

sistemul DES nu este în conformitate cu cerințele esențiale prevăzute în anexa II sau cu specificațiile comune menționate la articolul 36;

(b)

documentația tehnică nu este disponibilă, este incompletă ori nu este conformă cu articolul 37;

(c)

declarația de conformitate UE nu a fost redactată sau nu a fost redactată corect, conform articolului 39;

(d)

marcajul de conformitate CE a fost aplicat prin încălcarea articolului 41 sau nu a fost aplicat;

(e)

obligațiile de înregistrare prevăzute la articolul 49 nu au fost îndeplinite.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 05.03.2025 00:00:00 -Doknr: CELEX:32025R0327
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.