9.1 Interacțiunea dintre gândirea independentă și principiul de a fi independent

Atunci când evaluează independența membrilor, instituțiile trebuie să facă diferența între noțiunea de „gândire independentă”, care se aplică tuturor membrilor din organul de conducere a unei instituții, și principiul de a „fi independent”, care este impus anumitor membri ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții relevante. Criteriile pentru evaluarea „gândirii independente” sunt enunțate la secțiunea 9.2, iar cele pentru evaluarea „principiului de a fi independent”, la secțiunea 9.3.

A titudinea de a acționa cu „gândire independentă” constituie un model de comportament afișat în special în timpul discuțiilor și la luarea deciziilor la nivelul organului de conducere și este impusă fiecărui membru al organului de conducere, indiferent dacă membrul este considerat „a fi independent” în conformitate cu secțiunea 9.3. Toți membrii organului de conducere trebuie să se implice în mod activ în sarcinile lor și trebuie să aibă capacitatea de a lua propriile decizii și de a emite raționamente solide, obiective și independente în exercitarea funcțiilor și responsabilităților lor.

„A fi independent” înseamnă că un membru al organului de conducere în funcția sa de supraveghere nu are nicio relație actuală sau anterioară recentă, nici legături de orice natură cu instituția relevantă sau cu conducerea acesteia, care ar putea să influențeze obiectivul membrului și judecata echilibrată și să limiteze capacitatea membrului de a lua decizii în mod independent. Faptul că un membru este considerat „ independent” nu înseamnă că membrul organului de conducere trebuie în mod automat să fie considerat a avea „gândire independentă”, întrucât s - ar putea ca membrul respectiv să nu aibă competențele comportamentale necesare.