4. Dispoziții generale

Conform articolului 108 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) utilizând propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare (LGD), conform articolului 143 alineatul (2) din regulamentul respectiv, pot recunoaște diminuarea riscului de credit în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3 din regulamentul respectiv. Instituțiile pot recunoaște diminuarea riscului de credit în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care aceste cerințe sunt menționate în partea a treia titlul II capitolul 3 din același regulament și în conformitate cu prezentul ghid.

În sensul articolul 181 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, orice trimitere la termenul „garanții reale” trebuie înțeleasă ca trimitere la protecția finanțată a creditului, alta decât protecția finanțată a creditului menționată la articolul 166 alineatul (2) și alineatul (3) din același regulament. Aceasta include, în special, protecția finanțată a creditului, alta decât acordurile - cadru de compensare și compensarea bilanțieră. Efectele de diminuare a riscului de credit aferente acordurilor - cadru de compensare și compensării bilanțiere sunt reflecta te în valoarea expunerii. Prin urmare, în cazul tipurilor de expuneri pentru care instituțiile au primit aprobarea de a utiliza propriile estimări ale LGD, instituțiile pot recunoaște protecția finanțată a creditului conform articolului 181 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 numai în cazul în care protecția respectivă nu a fost deja recunoscută în valoarea expunerii pentru cazurile menționate la articolul 166 din același regulament și în conformitate cu punctul 13.

Efectele de diminuare a riscului de credit aferente compensării bilanțiere trebuie recunoscute în valoarea expunerii conform articolului 166 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar efectele de diminuare a riscului de credit aferente acordurilor - cadru de compensare trebuie recunoscute în valoarea expunerii, conform articolului 166 alineatul (2) din același regulament. La recunoașterea efectelor compensării bilanțiere și a acordurilor - cadru de compensare, instituțiile trebuie să țină seama de toate cerințele legate de aceste tehnici specificate în partea a treia titlul II capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv de criteriile de eligibilitate și de metodele de recunoaștere a efectelor de diminuare a riscului aferente acestor instrumente.

În cazul tipurilor de expuneri pentru care instituțiile au primit aprobarea de a utiliza propriile estimări ale LGD, instituțiile trebuie să recunoască efectele protecției nefinanțate a creditului conform articolului 160 alineatul (5), articolului 161 alineatul (3), articolului 164 alineatele (2) - (3) și articolului 183 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Instituțiile pot recunoaște asigurarea de credit în conformitate cu punctul 14 dacă tehnicile de diminuare a riscului de credit asociate pot fi clasificate ca protecție nefinanțată a creditului, conform definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 59 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În s pecial, instituțiile pot recunoaște asigurarea de credit în conformitate cu articolul 183 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu articolul 183 alineatul (2) sau (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după cum asigurarea de credit funcționează în mod efectiv ca garanție sau, respectiv, ca instrument financiar derivat de credit.

Tratamentul ratingurilor terțelor părți prezentat la punctele 62 - 64 din Ghidul ABE privind estimarea PD și LGD, luând în considerare definiția diminuării riscului de credit în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 57 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, nu trebuie considerat

• o metodă de recunoaștere a efectelor de diminuare a riscului de credit și nu intră în domeniul de aplicare al prezentului ghid. În special, garanția adecvată menționată la punctul 62 litera (a) din ghidul respectiv se referă la un tip de sprijin contractual furnizat de o terță parte debitorului și, prin urmare, nu constituie o tehnică de diminuare a riscului de credit utilizată de o instituție în sensul articolul 4 alineatul (1) punctele 57 și 59 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.