5.2.2 Armonizarea cu ciclul de viață al NPE- urilor

Unitățile de soluționare a NPE-urilor trebuie constituite astfel încât să se garanteze că activitățile de soluționare a NPE-urilor și angajamentele debitorilor sunt adaptate la fazele ciclului de viață al NPE-urilor¹⁶ . Instituțiile de credit trebuie să înființeze diferite unități de soluționare a NPE-urilor pentru diferitele faze ale ciclului de viață al NPE-urilor și pentru diferite portofolii, în funcție de situație. Toate etapele de soluționare aplicabile trebuie să beneficieze de atenția cuvenită și să aibă alocat personal specializat suficient.

¹⁶ Această reglementare se referă și la activele care nu au fost clasificate drept NPE -uri – precum arieratele cu perioadă de restanță scurtă, FBE - urile și activele executate silit – care joacă un rol esențial în procesul de soluționare a NPE -urilor.

Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere următoarele etape din ciclul de viață al NPE-urilor , ținând seama și de specificul produselor și de natura arieratelor:

• a) Arierate cu perioadă de restanță scurtă (restante de mai puțin de 90 de zile):¹⁷ în această etapă, instituțiile de credit trebuie să se concentreze asupra angajamentului inițial cu debit orul pentru recuperarea timpurie a datoriilor și asupra obținerii informațiilor necesare care să permită realizarea unei evaluări detaliate a situației debitorului (de exemplu, poziția financiară, situația documentației de creditare, situația garanției reale, nivelul de cooperare etc.). Tipul de expunere și de garanție reală trebuie să determine, în final, cea mai adecvată strategie de soluționare, care poate include măsuri de restructurare pe termen scurt, ce trebuie implementate la nevoie (inclusiv pe parcursul acestei perioade inițiale, dacă este cazul), cu scopul de a stabiliza poziția financiară a debitorului înainte de a stabili o strategie de soluționare corespunzătoare. În plus, instituția de credit trebuie să recurgă, dacă este cazul, la opțiuni prin care să - și îmbunătățească poziția, ținând seama, în același timp, de drepturile și interesele consumatorilor (de exemplu, prin semnarea de noi documente de credit, îmbunătățirea garanțiilor reale existente, minimizarea pierderilor de numerar, obținerea d e garanții reale suplimentare, dacă sunt disponibile). O politică dedicată de administrare a arieratelor trebuie să conțină îndrumări privind procedurile și liniile de responsabilitate generale de soluționare a NPE-urilor , inclusiv factorii care declanșează transferul expunerii.
• b) Restructurare/arierate cu perioadă de restanță lungă: în această etapă, instituțiile de credit trebuie să implementeze și să încheie aranjamente de restructurare cu debitorii. Trebuie implementate aranjamente de restructurare numai în situațiile în care instituția de credit este încredințată că debitorul poate rambursa datoria. La analizarea viabilității unei opțiuni de restructurare, instituțiile de credit trebuie să țină seama de dispozițiile articolului 2 8 din Directiva 2014/17/UE¹⁸ și de alte dispoziții legale menite să asigure protecția consumatorilor, în măsura în care acestea sunt aplicabile. Aranjamentele de restructurare trebuie monitorizate timp de cel puțin un an, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei, din cauza riscului crescut, înainte de a putea fi scoase, eventual, din categoria unităților de soluționare a NPE-urilor dacă nu au fost identificați și alți factori declanșatori de NPE-uri.
• c) Lichidarea/recuperarea datoriilor/procedu rii judiciare/de executare silită: dacă nu a fost identificată o soluție de restructurare viabilă, având în vedere situația financiară sau nivelul de cooperare al debitorului, instituțiile de credit trebuie să realizeze o analiză cost -beneficiu a diferitelor opțiuni de lichidare, inclusiv proceduri judiciare și extrajudiciare, ținând seama și de interesele debitorului. Pe baza acestei analize, instituțiile de credit trebuie să aplice cât mai rapid opțiunea de lichidare aleasă, cu sprijinul personalului calificat în domeniul juridic și al lichidării comerciale. Instituțiile de credit care apelează intens la experți externi trebuie să se asigure că dețin suficiente mecanisme de control intern pentru a garanta un proces de lichidare eficient și efectiv. În acest sens, trebuie acordată o atenție deosebită NPE-urilor care au fost clasificate astfel de mult timp. O politică dedicată de recuperare a datoriilor trebuie să conțină îndrumări privind procedurile de lichidare.

¹⁷ Expunerile cu probabilitate redusă de plată pot fi incluse în categoria arieratelor cu perioadă de restanță scurtă sau pot fi alocate unităților de restructurare a NPE - urilor, în funcție de complexitatea acestora.

¹⁸ Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 60, 28.2.2014, p. 34).

Administrarea activelor executate silit (sau a altor active provenind din NPE-uri ): intrarea în posesia garanțiilor reale începe, în general, după ce alte încercări ale instituției de credit de a colecta sumele datorate au eșuat. Instituția de credit trebuie să dispună de o politică ce descrie procesul de recuperare pentru activele executate silit, care să acopere în special etapele procesului de intrare în posesie, evaluarea garanției reale și valorificarea diferitelor tipuri de garanții reale prin mijloace corespunzătoare.