6. Stabilirea prețurilor

Cadrele de stabilire a prețurilor trebuie să reflecte apetitul la riscul de credit și strategiile de afaceri ale instituțiilor, inclusiv perspectivele de profitabilitate și de risc. Stabilirea prețului creditului trebuie corelată și cu caracteristicile produsului de credit și trebuie să ia în considerare concurența și condițiile predominante pe piață. Instituțiile trebuie, de asemenea, să își definească abordarea în ceea ce privește stabilirea prețurilor, în funcție de tipul debitorului și calitatea creditului, precum și de gradul de risc al debitorului (în cazul stabilirii individuale a prețurilor), atunci când este cazul. Instituțiile trebuie să se asigure că cadrul de stabilire a prețurilor este bine documentat și susținut de structuri de administrare corespunzătoare, cum ar fi comitetul de stabilire a prețurilor, care răspund de menținerea cadrului general de stabilire a prețurilor și de deciziile individuale de stabilire a prețurilor, după caz.

Instituțiile trebuie să aibă în vedere diferențierea cadrelor lor de stabilire a prețurilor, în funcție de tipul de credit și tipul de debitor. În cazul consumatorilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, stabilirea prețurilor trebuie să se realizeze mai mult la nivelul portofoliilor și produselor, în timp ce, pentru întreprinderile mijlocii și mari, stabilirea prețurilor trebuie să se realizeze mai mult la nivelul tranzacțiilor și creditelor .

Instituțiile trebuie să stabilească abordări specifice în ceea ce privește stabilirea prețurilor la creditele promoționale, atunci când considerațiile legate de riscuri și de performanță, specificate în această secțiune, nu se aplică integral.

Stabilirea prețurilor creditelor trebuie să reflecte toate costurile relevante până la următoarea dată de modificare a prețurilor sau până la scadență, pe care instituțiile trebuie să le ia în considerare, inclusiv:

• a. costul capitalului (luând în considerare atât capitalul reglementat, cât și capitalul economic), care trebuie să rezulte din alocarea capitalului existent, în conformitate cu defalcările stabilite, de exemplu geografia, linia de activitate și produsul;
• b. costul finanțării, care trebuie să corespundă caracteristicilor principale ale creditului, de exemplu durata preconizată a creditului, ținând cont nu numai de termenii contractuali, ci și de ipotezele comportamentale, de exemplu riscul de plată în avans;
• c. costurile operaționale și administrative, care trebuie să rezulte din alocarea costurilor;
• d. costurile cu riscul de credit calculate pentru grupe de risc omogene diferite, ținând cont de experiența anterioară în recunoașterea pierderilor din riscul de credit și, atunci când este cazul, utilizând modele bazate pe pierderea așteptată;
• e. orice alte costuri reale asociate creditului în cauză, inclusiv considerații fiscale, dacă este cazul;
• f. concurența și condițiile predominante pe piață, pe anumite segmente de creditare și pentru anumite produse de credit.

În scopul stabilirii prețurilor și măsurării rentabilității, inclusiv al subvenționării încrucișate între credite sau unități/linii de activitate, instituțiile trebuie să ia în considerare și să țină cont de măsurile de performanță ajustate la risc, în mod proporțional cu dimensiunea, natura și complexitatea creditului și cu profilul de risc al debitorului. Aceste măsuri de performanță ar putea include valoarea economică adăugată (EVA), randamentul capitalului ajustat la riscuri (RORAC) și randamentul ajustat la riscuri al capitalului (RAROC), randamentul activelor ponderate la risc (RORWA), randamentul activelor totale (ROTA) și alte măsuri relevante pentru caracteristicile creditului. De asemenea, măsurile de performanță ajustate la risc pot să depindă și să reflecte strategiile și politicile instituțiilor de planificare a capitalului.

In stituțiile trebuie să documenteze și să revizuiască în mod transparent cadrul de alocare a costurilor subiacente. Instituțiile trebuie să stabilească o repartizare echitabilă a costurilor în cadrul organizației, pentru a se asigura că liniile de activitate și, în măsura posibilului, creditele individuale reflectă rentabilitatea preconizată corectă corespunzătoare riscului asumat.

Instituțiile trebuie să pună în aplicare instrumente de tranzacționare ex-ante și o monitorizare periodică ex-post , care să coreleze riscul asociat tranzacției cu stabilirea prețurilor și rentabilitatea anticipată globală la un nivel corespunzător, inclusiv cu liniile de activitate și liniile de produse. Toate tranzacțiile semnificative efectuate sub nivelul costurilor trebuie raportate și justificate în mod corespunzător, în conformitate cu politicile și procedurile stabilite de instituție. Procesul de monitorizare trebuie să contribuie la revizuirea caracterului adecvat al stabilirii prețurilor globale din perspectiva activității comerciale și a riscurilor. Dacă este necesar, instituțiile trebuie să ia măsuri pentru a asigura respectarea obiectivelor și a apetitului la risc.