8.4 Bonusurile de retenție

143. Instituțiile trebuie să - și poată fundamenta interesul legitim în acordarea de bonusuri de retenție pentru a reține un membru al personalului identificat. De exemplu, bonusurile de retenție pot fi utilizate în cadrul restructurărilor, al lichidării, după o modificare a controlului sau pentru a asigura finalizarea unor proiecte majore. Instituțiile trebuie să documenteze evenimentul sau justificarea care a făcut necesară acordarea unui bonus de retenție și perioada de timp, inclusiv data de începere și data de încheiere, pentru care se presupune că există motivul. Instituțiile trebuie să definească condițiile de reținere și condițiile de performanță aplicabile (vezi și punctul 147). Instituțiile trebuie să specifice o perioadă de reținere și o dată sau un eveniment după care se stabilește dacă au fost îndeplinite condițiile de reținere și de performanță.

144. Ca principiu general, instituțiile nu trebuie să acorde unui membru al personalului bonusuri de retenție multiple; în cazuri excepționale și atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător, unui membru al personalului i se pot plăti mai multe bonusuri de retenție, dar în mo mente diferite și în condițiile specificate în această secțiune pentru fiecare bonus de retenție. Bonusurile de retenție trebuie acordate numai după îndeplinirea condițiilor de reținere și a condițiilor de performanță aplicabile. În plus, bonusul de retenț ie trebuie acordat numai dacă nu există motive care să ducă la o situație în care bonusul de retenție nu trebuie acordat, de exemplu încălcări grave ale conformității, conduită neprofesională sau alte nereușite ale respectivului membru al personalului.

145. Un bonus de retenție trebuie să fie conform cu cerințele prevăzute la articolele 93, 141 și 141b și cu competențele de supraveghere respective în temeiul articolului 104 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2013/36/UE, ceea ce ar putea duce la situația în care bonusul de retenție ar putea fi redus, eventual chiar până la zero, în funcție de suma maximă distribuibilă (MDA) sau de alte restricții impuse de autoritățile competente.

146. Atunci când evaluează și analizează dacă acordarea unui bonus de retenție person alului identificat este adecvată, instituțiile și autoritățile competente pot lua în considerare cel puțin următoarele elemente:

• a. preocupările care duc la riscul ca anumiți membri ai personalului să aleagă să părăsească instituția;
• b. motivele pentru care reținerea respectivului membru al personalului este esențială pentru instituție;
• c. consecința dacă membrul personalului în cauză părăsește instituția și
• d. dacă valoarea bonusului de retenție acordat este necesară și proporțională pentru a reține membrul vizat al p ersonalului.

147.Un bonus de retenție trebuie să se bazeze pe condiții specifice care diferă de condițiile de performanță aplicate altor părți ale remunerației variabile și să conțină o condiție de reținere și condiții specifice de performanță. Condițiile specifice pentru un bonus de retenție trebuie să ducă la obiectivul de reținere (și anume, reținerea personalului în instituție pentru o perioadă de timp predefinită sau până la un anumit eveniment). Condițiile specifice de performanță trebuie să includă condiții care sunt legate de interesul legitim pentru reținerea membrului personalului și de conduita personalului și trebuie să fie compatibile cu dispozițiile de la punctul 145. Bonusurile de retenție nu trebuie să ducă la situația în care remunerația variabilă totală a membrului personalului, compusă din remunerația variabilă legată de performanță și bonusul de retenție, nu mai este legată de performanța persoanei, de unitatea comercială în cauză și de rezultatele generale ale instituției, astfel cum se preve de la articolul 92 alineatul (2) litera (g) punctul (ii) și la articolul 94 alineatul (1) litera (a).

148.Bonusurile de retenție nu trebuie acordate numai pentru a compensa o remunerație legată de performanță, neplătită din cauza unei performanțe insuficiente sau din cauza situației financiare a instituției.

149. Bonusurile de retenție sunt forme de remunerație variabilă și, prin urmare, dacă sunt acordate personalului identificat, trebuie să respecte cerințele privind remunerația variabilă prevăzute la articolul 94 din Directiva 2013/36/UE, inclusiv valoarea maximă a raportului dintre componenta variabilă și cea fixă a remunerației, alinierea ex post a riscurilor, plata sub formă de instrumente, amânarea , reținerea, acordurile de tip „malus” și „clawback”.

150. Un bonus de retenție trebuie luat în considerare, la calcularea raportului dintre remunerația variabilă și cea fixă, ca remunerație variabilă. Indiferent de faptul că bonusul de retenție va fi acordat numai după încheierea perioadei de reținere, bonusul de retenție trebuie luat în considerare la calcularea raportului dintre componenta variabilă și componenta fixă a remunerației, conform uneia dintre metodele specificate mai jos:

• a. bonusul de retenție se împarte în sume anuale pentru fiecare an al perioadei de reținere calculate în mod proporțional liniar. Dacă durata exactă a perioadei de reținere nu se cunoaște de la început, instituția trebuie să stabilească și să documenteze o perioadă ținând cont de situația și de măsurile luate ce justifică plata unui bonus de retenție. Calcularea raportului trebuie să se bazeze pe perioada stabilită sau
• b. valoarea totală a bonusului de retenție se ia în considerare în anul în care este îndeplinită condiția de reținere.

1. Prezentare generală

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

3. Standarde asociate

• EBA - Published by the European Banking Authority at https://www.eba.europa.eu/