4.1 Programul de simulări de criză

Instituțiile trebuie să dispună de un program de simulări de criză care să acopere cel puțin următoarele:

• a) tipurile de simulări de criză și principalele lor obiective și aplicații;
• b) frecvența diferitelor exerciții de simulare de criză;
• c) mecanismele de administrare a activității, inclusiv linii de responsabilitate și proceduri bine definite, transparente și coerente;
• d) în cazul unui grup, domeniul de aplicare al entităților incluse și gradul de acoperire (de exemplu, tipuri de risc și portofolii) al simulărilor de criză;
• e) infrastructura de date relevante;
• f) detaliile metodologice, inclusiv modele utilizate și legături posibile între simulările de criză pentru lichiditate și simulările de criză pentru solvabilitate, și anume amploarea acestor interacțiuni dinamice și captarea efectelor de feedback;
• g) seria de ipoteze, inclusiv la nivel de afaceri și de administrare, precum și acțiuni de remediere avute în vedere pentru fiecare simulare de criză.

Instituțiile - mamă dintr - un stat membru și instituțiile - mamă din UE trebuie, de asemenea, să dezvolte un program de simulare de criză la nivel de grup, care să fie aprobat și monitorizat de organul de conducere și pus în aplicare de conducerea superioară în contextul politicii lor centralizate de administrare a riscurilor. Un program de simulare de criză la nivel de grup trebuie să includă și să abordeze, în măsura în care este necesar, toate instituțiile care fac obiectul consolidării prudențiale.

Instituțiile care intră în domeniul de aplicare al consolidării prudențiale trebuie să țină seama, la elaborarea programelor individuale de simulare de criză, de programul relevant de simulare de criză la nivel de grup.

Instituțiile trebuie să includă în programele de simulare de criză și simulări de criză în sens invers și scenarii de simulare de criză în sens invers.

Instituțiile trebuie să se asigure că programele lor de simulare de criză sunt funcționale și fezabile și că fundamentează în mod corespunzător procesul de decizie la toate nivelurile de conducere adecvate cu privire la toate riscurile semnificative existente și potențiale.

Instituțiile trebuie să - și evalueze periodic programele de simulare de criză pentru a stabili eficacitatea și soliditatea acestora și, dacă este cazul, trebuie să le actualizeze. Evaluarea trebuie efectuată cel puțin anual, atât pe baza unei analize cantitative, cât și a unei analize calitative, și trebuie să reflecte pe deplin condițiile interne și externe fluctuante. Instituțiile trebuie să se asigure că frecvența evaluărilor ține seama de frecvența aplicațiilor de simulare de criză corespunzătoare.

Instituțiile trebui să se asigure că analiza lor cantitativă, efectuată conform punctului anterior, include teste cantitative solide ca instrumente de testare ex - post pentru validarea ipotezelor, a parametrilor și a rezultatelor modelelor de simulare de criză (de exemplu, modele de risc de credit, modele de risc de piață, modele de venituri nete înainte de provizioane). Instituțiile trebuie să se asigure că analiza lor calitativă, în conformitate cu punctul anterior, se bazează pe raționamente profesionale sau pe evaluări comparative față de o valoare de referință.

Atunci când evaluează programul de simulare de criză, instituția ia în considerare cel puțin următoarele:

• a) eficacitatea programului în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor sale propuse;
• b) necesitatea unor îmbunătățiri;
• c) factorii de risc identificați, definițiile și raționamentul scenariilor relevante, ipotezele modelului și sensibilitatea rezultatelor la aceste ipoteze, precum și rolul raționamentului profesional pentru a se asigura că acesta este însoțit de o analiză solidă;
• d) performanța modelului, inclusiv performanța acestuia pe date din afara eșantionului, adică pe date care nu au fost utilizate pentru dezvoltarea modelului;
• e) modul de integrare a unor posibile bucle adverse de solvabilitate - lichiditate;
• f) caracterul adecvat al unor posibile interconexiuni între simulările de criză pentru solvabilitate și simulările de criză pentru lichiditate;
• g) feedback - ul primit de la autoritățile competente în contextul simulărilor lor de criză de supraveghere sau al altor simulări de criză;
• h) caracterul adecvat al infrastructurii datelor (implementarea sistemelor și calitatea datelor);
• i) nivelul adecvat de implicare a conducerii superioare și a organului de conducere;
• j) toate ipotezele, inclusiv ipotezele de afaceri și/sau de administrare, precum și acțiunile administrative avute în vedere, bazate pe scopul, tipul și rezultatul simulărilor de criză, inclusiv o evaluare a fezabilității acțiunilor administrative în situații de criză și într - un mediu de afaceri fluctuant;
• k) caracterul adecvat al documentației relevante.

Programul de simulare de criză al instituției trebuie să fie documentat în mod corespunzător pentru toate tipurile de simulări de criză efectuate la nivelul tipului de risc unic și/sau al portofoliului, precum și la nivelul instituției. Documentația trebuie să cuprindă cel puțin:

• a) abordarea simulării de criză;
• b) posibilele interconexiuni între simulările de criză pentru solvabilitate și cele pentru lichiditate, și anume o corespondență între deteriorarea poziției de capital (solvabilitate) și capacitatea de a emite titluri comerciale de valoare și obligațiuni (lichiditate), schimbări ale probabilitățile de nerambursare determinate la nivel macro (solvabilitate) și migrarea implicită a ratingului activelor negrevate ale băncilor și efectul asupra garanțiilor depuse la banca centrală relevantă (lichiditate), creșterea numărului estimat de credite neperformante (solvabilitate) și reducerea intrărilor preconizate din rambursarea creditelor sau din obligațiunile societăților nefinanciare (lichiditatea) sau o posibilă discrepanță de lichiditate (lichiditate) și vânzările de active în regim de urgență (solvabilitate), precum și o creștere a costurilor de finanțare (lichiditate) și a efectelor la nivelul profitului sau al pierderii (solvabilitate);
• c) rolurile și responsabilitățile stabilite în politica internă, cu specificarea rolurilor pentru a doua și a treia linie de apărare, precum și procesele cel puțin pentru desfășurarea programului de simulare de criză;
• d) o descriere a întregului proces de proiectare, aprobare, desfășurare, monitorizare a performanței și evaluare periodică a programului de simulare de criză și a rezultatelor acestuia;
• e) o descriere a proceselor de evaluare a rezultatelor simulărilor de criză, inclusiv detalii privind domeniile care necesită o apreciere manuală sau umană în anumite părți, precum și a procesului de utilizare a rezultatelor pentru fundamentarea acțiunilor conducerii și a strategiei instituției; și
• f) o descriere și un inventar al aplicațiilor IT relevante utilizate pentru simularea de criză ( dacă există un inventar central, se poate face trimitere la acesta).

Programul de simulare de criză trebuie să fie contestat la nivelul organizației, de exemplu, de către comitetul de risc și auditori interni. Unitățile operaționale care nu sunt responsabile pentru proiectarea și aplicarea programului și/sau experții externi neimplicați trebuie să joace un rol - cheie în evaluarea acestui proces, ținând cont de expertiza relevantă pentru anumite subiecte.

Instituțiile trebuie să se asigure, atât în cazul proiectului inițial, cât și în cazul evaluării programului de simulare de criză, că a avut loc un dialog eficace cu participarea unor experți din toate domeniile de activitate ale instituției și că programul și actualizările lui au fost revizuite în mod corespunzător de conducerea superioară³ și de organul de conducere al instituției, care sunt responsabili și de monitorizarea executării și a supravegherii acestuia.

³ Vezi și titlul II secțiunea 1 din Ghidul ABE privind cadrul de administrare a activității.