4. Definirea perimetrului de transfer

Autoritățile de rezoluție trebuie să specifice metodologia de definire a entității sau a entităților, a liniilor de activitate sau a portofoliilor de active, drepturi și/sau pasive care urmează să fie transferate („perimetrul de transfer”), întrucât aceasta rămâne în responsabilitatea autorităților de rezoluție la momentul rezoluției.

În etapa de planificare a rezoluției, instituțiile trebuie să fie în măsură să propună un perimetru de transfer, astfel cum este definit la punctul 10 . În acest scop, instituțiile trebuie să identifice eventualele obstacole și să propună posibile îmbunătățiri, precum și să poată propune un perimetru de transfer alternativ sau modificări ale acestuia, în vederea îmbunătățirii credibilității și fezabilității strategiei sau instrumentului de transfer, astfel cum se descrie în planul de rezoluție.

La cererea autorității de rezoluție, instituțiile trebuie să fie în măsură:

• a) să identifice și să izoleze componentele perimetrului de transfer, astfel cum sunt de finite de autoritățile de rezoluție și sub îndrumarea acestora, în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2014/59/UE;
• b) să testeze aplicabilitatea perimetrului de transfer în diferite scenarii, astfel cum au fost comunicate de autoritățile de rezoluție în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) și alineatul (7) litera (j) și cu articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE.

La stabilirea metodologiei de definire a perimetrului de transfer în planurile de rezoluție, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) și alineatul (7) litera (j) și cu articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile de rezoluție trebuie să aibă în vedere:

• a. scopurile instrumentelor (în conformitate cu strategia de rezoluție definită pentru instit uție) și activitățile instituțiilor. În cele din urmă, perimetrul de transfer de bază trebuie să fie compus din active, drepturi și/sau pasive al căror transfer este esențial sau critic în vederea îndeplinirii obiectivelor rezoluției, a obligațiilor de reglementare (inclusiv a datoriilor protejate în temeiul articolului 44 din Directiva 2014/59/UE sau a obligațiilor prevăzute la articolul 73 din Directiva 2014/59/UE) și a scopurilor instrumentului („primul nivel al perimetrului de transfer”), iar stabilirea acestuia trebuie să corespundă unei liste de criterii detaliate în secțiunea 4.1 de mai jos;
• b. interconexiunile din cadrul instituției. Sub rezerva literei (a) anterioare, interconexiunile care nu pot fi eliminate fără eforturi îndelungate și costisitoare sau din cauza restricțiilor legale (inclusiv cele privind garanțiile prevăzute la articolele 76-80 din Directiva 2014/59/UE) trebuie integrate în perimetrul de transfer („al doilea nivel al perimetrului de transfer”), în conformitate cu secțiunea 4.2 de mai jos.

Instituțiile trebuie să semnaleze autorităților de rezoluție obstacolele apărute în calea transferabilității la aplicarea definirii perimetrului de transfer activelor, drepturilor și/sau pasivelor lor și să propună posibile măsuri de atenuare și soluții. Instituțiile trebuie să depună eforturi pentru a reduce aceste obstacole de - a lungul timpului. La evaluarea obstacolelor apărute în calea transferului trebuie să se acorde o atenție deosebită aspectelor transfrontaliere, în conformitate cu secțiunea 4.3.

La stabilirea metodologiei de definire a perimetrului de transfer și în vederea elaborării unei strategii de rezoluție care să asigure îndeplinirea cât mai bine a obiectivelor rezoluției, autoritățile de rezoluție trebuie să analizeze posibilitatea de a împărți perimetrul în unități diferite pentru a se pregăti pentru diferite scenarii, pentru a ține seama de o combinație a instrumentelor de transfer, pentru a permite diferite combinații și transferuri succesive în cadrul aceluiași instrument de rezoluție sau către mai mulți destinatari, care ar putea fi necesare.

4.1.1 Vânzarea activității

4.2 Evaluarea interconexiunilor

4.3 Evaluarea aspectelor transfrontaliere