4.1 Considerații specifice fiecărui instrument de transfer

Dacă instrumentul de vânzare a activității este inclus într - o strategie de rezoluție, autoritățile de rezoluție trebuie să evalueze, în cadrul planificării rezoluției, riscul de executare a tranzacțiilor cu active și acțiuni⁵ și să ia în considerare tranzacția cea mai puțin intruzivă care îndeplinește cel mai bine obiectivele rezoluției în conformitate cu punctele 10-15.

⁵ O tranzacție cu acțiuni constă într- un transfer [astfel cum este definit la articolul 63 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2014/59/UE] de instrumente de proprietate [astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 61 din Directiva 2014/59/UE] către un destinatar [astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 80 din Directiva 2014/59/UE], iar o tranzacție cu active este un transfer [astfel cum este definit la articolul 63 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2014/59/UE] de active, drepturi și/sau pasive către un destinatar [astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 80 din Directiva 2014/59/UE].

În ceea ce privește tranzacțiile cu acțiuni, instituțiile trebuie să analizeze modul în care perimetrul de transfer atrage interesul pieței, având în vedere scopul urmărit, și anume acela de a maximiza, pe cât posibil, prețul de vânzare pentru perimetrul de transfer, luând în considerare activitatea de planificare a redresării, tranzacțiile comparabile, referințele de evaluare sau tendințele pieței. Ulterior, instituțiile trebuie să comunice rezultatele acestei analize autorităților de rezoluție, pentru ca acestea să le ia în considerare la evaluarea transferabilității în contextul planificării rezoluției. Această evaluare trebuie să ia în considerare, dacă sunt disponibile, activitățile, modelul de afaceri, performanțele financiare, relațiile cu clienții, canalele de distribuție și repartizarea geografică a perimetrului de transfer.

În ceea ce privește tranzacțiile cu active, instituțiile trebuie să analizeze măsura în care perimetrul de transfer atrage interesul pieței, luând în considerare elemente suplimentare care l- ar face mai atractiv pentru cumpărător, inclusiv numerar, alte active lichide și credite performante. Ulterior, acestea trebuie să comunice rezultatele acestei analize autorităț ilor de rezoluție, pentru ca acestea să le ia în calcul la evaluarea transferabilității în contextul planificării rezoluției.

În conformitate cu punctul 11 din prezentul ghid, instituțiile trebuie să contribuie la identificarea oportunităților disponibile de îmbunătățire a definirii perimetrului de transfer, în vederea facili tării punerii în aplicare a transferului. În special, instituțiile trebuie să analizeze dacă perimetrul de transfer poate fi simplificat pentru a reduce riscurile de executare în cadrul procedurii de rezoluție. Instituțiile trebuie, de asemenea, să ia în considerare opțiunile care trebuie aplicate la definirea perimetrului de transfer pentru a maximiza succesul transferului, cum ar fi garanțiile pentru un portofoliu de active [articolul 101 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2014/59/UE] sau „excluderile” anumitor active, drepturi și/sau pasive nedorite care nu sunt necesare pentru continuitatea funcțiilor critice și/sau a liniilor de activitate esențiale, valorificând identificarea unităților perimetrului de transfer în conformitate cu punctul 21.

Instit uțiile trebuie, de asemenea, să analizeze capacitatea pieței de a absorbi perimetrul de transfer, evaluând existența unor investitori terți cu fonduri suficiente, în cazul instituțiilor de credit cu capital excedentar și/sau cu acces suficient la piață, experiența anterioară în materie de integrare și adecvarea în ceea ce privește concurența și considerentele strategice. Instituțiile trebuie apoi să comunice rezultatele acestei analize autorităților de rezoluție.

Autoritățile de rezoluție trebuie să valorifice exercițiul descris la punctele 18 și 25 din ghid, pentru a analiza posibilitatea de a avea cumpărători potențiali diferiți pentru părți diferite din perimetrul de transfer, în funcție de piețele în cauză, de capacitatea de absorbție a acestora sau de geografia activităților, pentru a maximiza șansele de succes ale strategiei de transfer și pentru a sprijini posibilitatea de soluționare. Dacă este necesar, în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile de rezoluție trebuie să aibă în vedere împărțirea perimetrului de transfer în unități pentru a adapta mai bine strategia de rezoluție la condițiile imprevizibile ale rezoluției și la diferitele scenarii posibile care urmează să fie testate.

În măsura în care este posibil și pentru a îmbunătăți și mai mult posibilitatea de soluționare, instituțiile trebuie să analizeze eventualele modificări ale perimetrului care pot apărea odată cu evoluția activității instituției și schimbarea condițiilor economice și să comunice rezultatele acest ei analize autorităților de rezoluție. Schimbările structurale și impactul previzibil trebuie să fie luate pe cât posibil în considerare. Trebuie luat în considerare cel puțin impactul opțiunilor de redresare asupra activelor, drepturilor și/sau pasivelor eligibile pentru primul nivel al perimetrului de transfer de bază în temeiul punctelor 13.a, 19 ș i 20 de mai sus din prezentul ghid.

4.1.2 Instituția -punte

La stabilirea metodologiei de definire a perimetrului care urmează să fie transferat către o instituție - punte, având în vedere scenariul analizat, autoritățile de rezoluție trebuie să țină seama de obiectivele și strategia de ieșire a instituției - punte, sub rezerva punctelor 10-13 din prezentul ghid. În special, primul nivel al perimetrului de transfer de bază poate fi definit diferit dacă instituția - punte este înființată pentru a pune în aplicare în continuare separarea necesară în cadrul instituției sau pentru a colecta active, drepturi și pasive de la diferite instituții care fac obiectul rezoluției, în conformitate cu articolul 40 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, sau dacă instituția - punte urmează să fie vândută integral sau parțial, în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.

Instituțiile trebuie să sprijine autoritățile de rezoluție testând aplicabilitatea [în conformitate cu punctul 12 litera (b) și cu punctul 15 din prezentul ghid] definirii perimetrului de transfer, sprijinind evaluarea riscului de executare, oferind consultanță cu privire la posibila îmbunătățire a perimetrului de transfer și evaluând apetitul pieței și capacitatea de a absorbi perimetrul de transfer. Acest lucru ajută autoritățile de rezoluție să utilizeze la maximum capacitatea de tranzacționare a instituției - punte și sprijină alegerea acestui instrument de rezoluție în planurile de rezoluție.

Instituțiile trebuie să evalueze profilul de risc al activelor, drepturilor și pasivelor eligibile pentru perimetrul de transfer și să sprijine autoritățile de rezoluție în evaluarea compatibilității acestora c u viabilitatea instituției - punte care are ca scop asigurarea continuității funcțiilor critice. În cele din urmă, profilul de risc (inclusiv riscurile de credit, riscurile de piață sau riscurile operaționale) al perimetrului de transfer nu trebuie să pună în pericol viabilitatea instituției - punte înainte ca aceasta să facă obiectul procesului de vânzare.

În cazul în care instituția - punte are ca scop sprijinirea unei singure instituții, instituția trebuie să sprijine autoritatea de rezoluție atunci când evaluează calibrarea pozițiilor de capital și de lichiditate ale perimetrului de transfer, asigurându - se că valoarea pasivelor, în conformitate cu articolul 40 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE, nu depășește valoarea activelor transferate de la instituția aflată în rezoluție sau furnizate din alte surse, iar autoritatea de rezoluție trebuie să evalueze impactul perimetrului de transfer asupra pozițiilor de capital și de lichiditate ale instituției - punte. În mod similar, pentru a asigura o poziție de lichiditate echilibrată a instituției - punte, profilul de scadență al activelor trebuie să fie în concordanță cu scadența pasivelor și trebuie să se acorde o atenție deosebită ponderii ratei totale a dobânzii pentru pasive în comparație cu rata totală a dobânzii care rezultă din active.

Pentru a îmbunătăți și mai mult posibilitatea de soluționare, instituțiile trebuie să sprijine autoritățile de rezoluție la evaluarea eventualelor modificări ale perimetrului, în mod similar principiilor prevăzute la punctul 22 din prezentul ghid, care ar putea afecta perimetrul de transfer definit la punctele 13.a și 23-26 din prezentul ghid.

Autoritățile de rezoluție trebuie să țină seama de condițiile în care ar fi necesar și/sau avantajos, în ceea ce privește strategia de rezoluție, transferul înapoi la instituție. Această considerație t rebuie să se aplice la nivelul unității perimetrului de transfer.

Autoritățile de rezoluție trebuie să analizeze dacă este fezabil să execute o tranzacție cu acțiuni în exercițiul instituției - punte. 4.1.3 Instrumentul de separare a activelor

Pe baza informațiilor comunicate de autoritățile de rezoluție, instituțiile trebuie să semnaleze autorităților activele, drepturile și/sau pasivele care îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 42 alineatul (5) din Directiva 2014/59/UE și principiile prevăzute în Ghidul ABE privind instrumentul de separare a activelor⁶ , pentru a examina în ce măsură acest instrument poate fi aplicat în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2014/59/UE.

⁶ Ghidul ABE privind stabilirea situațiilor în care lichidarea activelor sau a pasivelor în cadrul procedurii obișnuite de insolvență ar putea avea un efect negativ pe una sau mai multe piețe financiare conform articolului 42 alineatul (14) din Directiva 2014/59/UE (EBA/GL/2015/05).

Pe baza orientărilor primite din partea autorităților de rezoluție, instituțiile trebuie să identifice elementele care urmează să fie incluse în perimetrul de transfer, astfel încât acestea să corespundă caracteristicilor societății de gestionare a activelor, astfel cum sunt definite de autoritățile de rezoluție. În acest sens, în conformitate cu articolul 42 alineatul (5) litera (c) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile de rezoluție trebuie să evalueze dacă transferul este necesar pentru a maximiza încasările rezultate din lichidare, prin urmare, modelul de afaceri și strategia de ieșire ale societății de gestionare a activelor nu ar trebui ignorate. În special, autoritățile de rezoluție trebuie să se asigure că:

• - perimetrul de transfer corespunde modelului de afaceri al societății de gestionare a activelor, în cazul în care este deja înființată, sau ia în considerare modelul de afaceri al unei societății de gestionare a activelor care urmează să fie înființată. Societatea de gestionare a activelor poate fi concepută să se concentreze pe un singur activ sau să fie specializată pe
• o anumită zonă geografică;
• - în special în cazul unei societăți de gestionare a activelor care urmează să absoarbă portofoliile și activitățile diferitelor instituții, există o coerență între perimetrul de transfer și strategia de cedare, care asigură maximizarea încasărilor rezultate din lichidare, evitând distrugerea valorii și declanșând efecte de scară;
• - perimetrul de transfer permite, pe cât posibil, ca societatea de gestionare a activelor să atingă o dimensiune critică pentru a beneficia de economii de scară. În mod ideal, dimensiunea critică ar trebui să rămână în proporțiile pieței pe care societatea își desfășoară activitatea;
• - perimetrul de transfer aduce societatea de gestionare a activelor în postura de a recupera
• o valoare pe terme n lung mai mare decât valoarea de piață la data evaluării, în conformitate cu punctul 32 din prezentul ghid, ceea ce înseamnă că portofoliile cu perspective negative pe termen lung trebuie analizate cu atenție.

Autoritățile de rezoluție trebuie să stabilească o metodologie pe baza căreia instituțiile să structureze perimetrul de transfer destinat societății de gestionare a activelor în cadrul instrumentului de separare a activelor astfel încât valoarea pe termen lung a perimetrului să depășească valoarea sa de piață, pentru a evita distrugerea valorii, a reduce la minimum costul rezoluției și a proteja fondurile publice [articolul 31 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE]. Valoarea pe termen lung poate fi estimată pe baza valorii curente de piață a portofoliilor performante. Cu toate acestea, problema apare în cazul portofoliilor depreciate sau neperformante, caz în care autoritățile trebuie să evalueze perspectivele de îmbunătățire ale portofoliilor și piețelor în cauză, rezultate din analizele de piață disponibile, să se bazeze p e evaluarea autorităților de supraveghere și să evalueze posibilele combinații cu active performante (combinarea diferitelor unități în conformitate cu punctul 15 din prezentul ghid) pentru a avea un impact pozitiv asupra profilului general al perimetrului de transfer.

Pentru a îmbunătăți și mai mult posibilitatea de soluționare, instituțiile trebuie să sprijine autoritățile de rezoluție la evaluarea eventualelor modificări ale perimetrului, astfel cum se prevede la punctul 22 din prezentul ghid, care ar putea afecta perimetrul de transfer.

Autoritățile de rezoluție trebuie să țină seama de condițiile în care ar fi necesar și/sau avantajos, în ceea ce privește strategia de rezoluție, transferul înapoi la instituție. Această considerație trebuie să se aplice la nivelul unității perimetrului de transfer.