6.2 Model development in LGD estimation

Instituțiile trebuie să identifice și să analizeze factorii de risc posibili care sunt relevanți pentru situația lor specifică și pentru caracteristicile specifice ale tipului de expuneri acoperite de sistemul de ra ting. Factorii de risc posibili analizați de instituții trebuie să cuprindă în special următoarele:

• (a) caracteristicile de risc asociate tranzacției, inclusiv tipul de produs, tipul de garanție, localizarea geografică a garanției, protecția nefinanțată a cred itului, rangul de subordonare , raportul între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului (LtV), dimensiunea expunerii, efectele maturizării expunerii și procedurile de recuperare;
• (b) caracteristicile de risc asociate debitorului, inclusiv, acolo unde este cazul, dimensiunea, structura capitalului, regiunea geografică, sectorul industrial și linia de activitate;
• (c) factorii asociați instituției, inclusiv organizarea internă și guvernanța internă, evenimentele relevante cum ar fi fuziunile, precum și existența unor entități specifice în cadrul grupului dedicate recuperărilor;
• (d) factorii externi, inclusiv ratele dobânzilor, cadrul juridic și alți factori care influențează durata preconizată a p rocesului de recuperare.

Instituțiile trebuie să analizeze factorii de risc nu numai în momentul nerambursării, ci și cu cel puțin un an înainte de starea de nerambursare. Instituțiile trebuie să utilizeze o dată de referință cu privire la un factor de risc reprezentativ ă pentru valorificările factorului de risc respectiv din ultimul an dinaintea nerambursării. La alegerea datei de referință adecvate pentru un factor de risc, instituțiile trebuie să ia în considerare volatilitatea acest uia în timp. Insti tuțiile trebuie să aplice aceste practici și cu privire la data de referință a evaluării garanțiilor; valoarea garanțiilor la data de referință nu trebuie să reflecte impactul scăderii calității creditului aferente expunerii cu puțin timp înainte de neramb ursare.

Instituțiile trebuie să specifice sau să calculeze factorii de risc în aplicarea estimărilor LGD în același mod în care aceștia sunt specificați sau calculați în estimarea LGD.

6.2.2 Eligibilitatea garanțiilor

În conformitate cu articolele 170 și 191 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în estimările lor de LGD, instituțiile pot lua în considerare existența oricăror tipuri de garanții pentru care au stabilit cerințe interne sub aspectul gestionării garanțiilor, certitudinii juridice și gestionării riscurilor, care corespund, în general, cu cele stipulate în partea a treia titlul II capitolul 4 secțiunea 3 din același regulament. În cazul tipurilor de garanții care nu sunt specificate în partea a treia titlul II capitolul 4 din acela și regulament, instituțiile pot folosi acele tipuri de garanții în estimările LGD atunci când politicile și procedurile lor referitoare la cerințele interne pentru evaluarea și certitudinea juridică a acestor garanții sunt adecvate tipului respectiv de garanție.

În măsura în care estimările LGD iau în considerare existența protecției nefinanțate a creditului, instituțiile trebuie să precizeze criteriile și metodologia de recunoaștere și includere a protecției în estimările LGD, sub forma garanțiilor și instrumentelor financiare derivate de credit care întrunesc criteriile specificate la articolul 60 din STR privind metodologia de evaluare IRB.

Instituțiile trebuie să ia în considerare ca factor de risc sau criteriu de segmentare informații referitoare la to ate tipurile principale de garanții utilizate în domeniul de aplicare al modelului LGD. Instituțiile trebuie să definească în mod clar, în politicile interne, garanția principală și celelalte tipuri de garanții utilizate pentru tipul de expuneri acoperite de sistemul de rating și trebuie să se asigure că, în măsura în care estimările LGD iau în considerare existența garanției, politicile privind gestionarea acestor tipuri de garanții respectă cerința articolului 181 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Instituțiile trebuie să specifice tipurile principale de garanții astfel încât fluxurile de numerar de la celelalte tipuri de garanții rămase să nu distorsioneze semnificativ estimarea recuperărilor obținute fără utilizarea de garanții.

Garanțiile care nu îndeplinesc cerința articolului 181 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu pot fi incluse ca un factor risc în estimarea LGD, iar fluxurile de numerar obținute din aceste garanții trebuie tratate ca și cum ar fi fost obținute fără utilizarea de garanții. Indiferent de acest tratament în estimarea LGD, instituțiile trebuie să colecteze informații despre sursa fluxurilor de numerar aferente acestor garanții și să le aloce ca fiind în legătură cu garanțiile respective. Instituțiile trebuie să monitorizeze cu regularitate nivelurile acestor fluxuri de numerar, precum și măsura în care sunt utilizate tipurile respective de garanții. Acolo unde este cazul, instituțiile trebuie să efectueze ajustări adecvate pentru a evit a orice distorsiuni în estimările LGD.

6.2.3 Includerea garanțiilor în estimarea LGD

În vederea estimării LGD, instituțiile pot grupa tipurile de garanții care sunt omogene sub aspectul profilurilor de recuperare, ținând cont atât de durata medie a procesului de colectare, cât și de ratele de recuperare ale acestor tipuri de garanții.

Abordarea dezvoltată de instituții pentru a include efectul garanțiilor în estimarea LGD trebuie să îndeplinească toate condițiile de mai jos:

• (a) instituțiile trebuie să evite distorsiunea care ar putea să apară în urma includerii fluxurilor de numerar legate de valorificarea garanției în estimarea recuperărilor obținute fără utilizarea de garanții și viceversa;
• (b) în cazul în care instituțiile estimează rate de recuperare separate pentru tipuri specifice de garanții, acestea trebuie să evite o distorsiune care ar putea apărea în urma includerii în eșantionul de estimare a observațiilor în care expunerea a fost garantată numai prin o parte din valoarea garanției. În acest scop, instituțiile trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a obține datele cu privire la valoarea totală a garanției și prețul de vânzare total al garanției și să includă aceste informații în estimare, dacă sunt disponibile;
• (c) în cazul în care instituțiile estimează rate de r ecuperare separate pentru anumite tipuri de garanții, acestea trebuie să recunoască și să includă în această estimare, tot separat, costuri directe legate de colectare pentru fiecare dintre aceste tipuri specifice de garanții;
• (d) în cazul în care instituțiile estimează rate de recuperare separate pentru anumite tipuri de garanții, acestea trebuie să includă în această estimare toate recuperările obținute dintr - un anumit tip de garanții, inclusiv pe cele valorificate în legătură cu expuneri în care valorificare a garanției a fost realizată, însă procesul de recuperare în general nu fost încă încheiat;
• (e) în cazul în care aceeași garanție acoperă mai multe expuneri, instituțiile trebuie să specifice
• o metodologie de alocare adecvată, pentru a evita dubla contabilizare a garanțiilor; metodologia de alocare trebuie să fie consecventă între estimarea LGD și aplicarea estimărilor LGD, precum și cu metodologia utilizată în scopuri contabile;
• (f) estimările nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piață estimată a garanț iei, ci trebuie să ia în considerare și recuperările obținute din lichidări trecute și eventuala incapacitate a unei instituții de a obține controlul și de a lichida garanția. În acest scop, instituțiile trebuie să ia în considerare în estimare acele observații istorice în care garanția nu a putut fi valorificată sau în care procesul de recuperare a fost mai îndelungat decât s -a preconizat, din cauza incapacității sau dificultății de a obține controlul sau de a lichida garanția. În cazul în care instituțiile estimează ratele de recuperare legate de anumite tipuri de garanții, acestea trebuie să ia în considerare perioada de la momentul nerambursării până la momentul în care au fost obținute fluxurile de numerar aferente colectării acestor tipuri de garanții și trebuie să includă în estimare acele observații în care garanția nu a fost valorificată ca urmare a incapacității de a obține controlul;
• (g) estimările trebuie să ia în considerare eventualele scăderi ale valorii garanției de la punctul de estimare LGD până la recuperarea finală, în special pe cele rezultate din modificări ale condițiilor de piață, din starea și vechimea garanției și, dacă este cazul, din fluctuațiile monetare. În cazul în care instituțiile au cunoscut scăderi ale valorilor garanțiilor, iar acestea sunt deja reflectate în recuperările observate, nu mai trebuie făcute alte ajustări ale estimărilor LGD pe baza acestor observații. În cazul în care eventualele scăderi ale valorilor garanțiilor nu sunt reflectate în observații istorice sau dacă instituțiile anticipează și alte scăderi, posibil chiar mai mari, în viitor, acestea trebuie incluse în cuantificarea estimărilor LGD, printr - o ajustare adecvată pe baza estimărilor prospective. Totuși, estimările LGD nu trebuie ajustate astfel încât să țină cont de orice eventuale creșteri ale valorii garanției;
• (h) estimările trebuie să țină cont într - o manieră prudentă de gradul de dependență dintre riscul debitorului și riscul de diminuare a valorii garanției, precum și de costul lichidării garanției.

6.2.4 Omogenitatea claselor de rating sau a grupelor de risc

Pentru a îndeplini cerința articolului 38 din STR privind metodologia de evaluare IRB, instituțiile trebuie să evalueze omogenitatea expunerilor încadrate în aceleași clase de rating sau grupe de risc pe baza datelor din STR și trebuie să se asigure, în mod special, că clasele de rating sunt definite astfel încât clasele individuale să fie suficient de omogene în ceea ce privește caracteristicile pierderii.