4.2 Aspecte privind guvernanța simulărilor de criză

Organul de conducere trebuie să aprobe⁴ programul de simulare de criză al instituției și să supravegheze implementarea și derularea lui.

⁴ Vezi și titlul II secțiunea 1 din Ghidul ABE privind guvernanța internă.

Fără a aduce atingere cerinței prevăzute la articolul 91 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE⁵ , conform căreia membrii organului de conducere trebuie să aibă în permanență suficiente cunoștințe, competențe și experiență pentru a - și îndeplini sarcinile, instituția trebuie să se asigure că organul lor de conducere poate înțelege pe deplin impactul evenimentelor de criză asupra profilului general de risc al instituției.

⁵ Vezi și titlul III secțiunea 8 din ghidul comun al ESMA și al ABE cu privire la evaluarea caracterului adecvat al membrilor organului de conducere și al persoanelor care dețin funcții cheie în temeiul Directivei 2013/36/UE și al Directivei 2014/65/UE.

Organul de conducere trebuie să înțeleagă aspectele semnificative ale programului de simulare de criză pentru a putea:

• (a) să se implice activ în discuții cu comitetele de simulare de criză din cadrul instituțiilor, dacă este cazul, sau cu conducerea superioară ori cu consultanți externi, implicați în simulări de criză;
• (b) să conteste ipoteze de modelare principale, selectarea scenariilor și ipotezele care stau la baza simulărilor de criză în general; și
• (c) să decidă cu privire la acțiunile de gestionare necesare și să le discute cu autoritățile competente.

Programul de simulare de criză trebuie derulat conform politicilor și procedurilor interne relevante ale instituției. Organul de conducere al instituției trebuie să asigure atribuirea și alocarea de responsabilități clare și resurse suficiente (de exemplu, resurse umane calificate și sisteme de tehnologie a informației) pentru derularea programului.

Instituțiile trebuie să se asigure că toate elementele programului de simulare de criză, inclusiv evaluarea acestuia, sunt documentate în mod corespunzător și actualizate periodic, dacă este cazul, în politicile și procedurile interne.

Instituțiile trebuie să se asigure că programul de simulare de criză este comunicat în mod eficace la nivelul liniilor de activitate și la nivelurile de conducere, pentru a mări gradul de sensibilizare, a îmbunătăți cultura privind riscurile și a iniția discuții cu privire la riscurile existente și potențiale, precum și la posibilele acțiuni administrative.

Programul de simulare de criză trebuie să constituie o parte integrantă a cadrului de administrare a riscurilor al unei instituții [inclusiv în contextul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri (ICAAP) și al procesului intern de evaluare a adecvării lichidității la riscuri (ILAAP)]. Simulările de criză trebuie să sprijine diferite decizii și procese economice, precum și planificarea strategică, inclusiv planificarea capitalului și a lichidităților. Deciziile trebuie să ia în considerare deficiențele, limitările și vulnerabilitățile din timpul simulării de criză.

Organul de conducere trebuie să ia în considerare rezultatele simulărilor de criză, în special în ceea ce privește limitările identificate, precum și vulnerabilitățile și deficiențele constatate, când stabilește strategia instituțiilor și când ia deciziile relevante care afectează planificarea capitalului, a lichidității, a redresării și a rezoluției.

Rezultatele simulărilor de criză (cantitative și calitative) trebuie utilizate ca date de intrare în procesul de stabilire a apetitului la risc și a limitelor unei instituții. În plus, acestea trebuie să constituie un instrument de planificare pentru a determina eficacitatea strategiilor de afaceri noi și a celor existente, precum și impactul lor asupra utilizării capitalului. Pentru a permite acest lucru, rezultatele esențiale ale unui exercițiu de simulare de criză trebuie să fie pierderi implicite, cerințe de capital și de lichiditate, precum și capital și lichidități disponibile.

Pentru a constitui o parte semnificativă a sistemului de administrare a riscurilor al unei instituții, simulările de criză trebuie efectuate cu o frecvență corespunzătoare. Această frecvență trebuie stabilită având în vedere domeniul de aplicare și tipul simulării de criză, natura, amploarea, mărimea și complexitatea instituției (principiul proporționalității), caracteristicile portofoliului, precum și schimbările produse la nivelul mediului macroeconomic sau al activităților economice ale instituției.