7.2 Monitorizare și evaluare

La monitorizarea valorilor bunurilor imobiliare, așa cum se prevede la articolul 208 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile trebuie, în sensul prezentului ghid, să instituie, de asemenea, politici și proceduri care să specifice abordarea și frecvența monitorizării garanțiilor reale imobiliare. Aceste politici și proceduri trebuie să țină cont, după caz, de următoarele elemente:

• a. tipul imobilului;
• b. calitatea creditului garantat cu imobilul;
• c. stadiul de dezvoltare a imobilului;
• d. valoarea imobilului;
• e. ipotezele formulate în evaluare;
• f. modificarea condițiilor de piață.

Instituțiile trebuie să stabilească frecvențe adecvate pentru monitorizarea valorii garanției reale, luând în considerare tipul și valoarea garanției reale la inițiere, iar pentru contractul de credit trebuie să ia în considerare următoarele elemente:

• a. frecvența monitorizării imobilelor și a părților în construcție, de exemplu clădirile neterminate, este mai mare decât cea a imobilelor și a părților terminate similare;
• b. frecvența monitorizării imobilelor și a părților cu valoare contabilă mare sau cu raport LTV ridicat este mai mare decât cea a imobilelor și a părților similare cu valoare contabilă mică sau cu raport LTV scăzut;
• c. frecvența monitorizării creditelor garantate cu bunuri imobile sau cu părți din imobile care prezintă o calitate a creditului inferioară este superioară celei din credite similare garantate cu bunuri imobile sau cu părți din imobile care prezintă o calitate a creditului superioară.

Instituțiile trebuie să se asigure că indicii și modelele statistice utilizate în monitorizarea valorii garanțiilor reale sunt suficient de detaliate și că metodologia este adecvată pentru tipul de activ și de produs de creditare și se bazează pe o serie cronologică suficientă de dovezi empirice constatate ale tranzacțiilor și evaluărilor anterioare ale garanțiilor reale sau ale garanțiilor similare.

Instituțiile trebuie să dispună de politici și proceduri de reevaluare a garanțiilor reale imobiliare, care să specifice abordările de reevaluare (de exemplu, evaluare pur tehnică, evaluare la exterior, vizită completă cu evaluarea internă și externă a imobilului, modele statistice) pentru diferite tipuri de garanții reale imobiliare, asigurându - se că abordarea sau combinația de abordări este prudentă și proporțională cu tipul și valoarea potențială a garanției reale și corelată cu contractele de credit. În plus, instituțiile trebuie să stabilească factori declanșatori specifici (de exemplu, o modificare a ipotezelor formulate în evaluări), indicând momentul în care monitorizarea conduce la reevaluare sau în care garanția reală trebuie reevaluată.

Atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru o revizuire în conformitate cu articolul 208 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile trebuie să actualizeze valoarea garanției reale imobiliare printr - o reevaluare efectuată de un evaluator care se poate baza pe modele statistice avansate adecvate care îndeplinesc condițiile prevăzute în secțiunea 7.4 și țin cont de caracteristicile individuale ale imobilului și ale zonei geografice. Instituțiile nu trebuie să utilizeze aceste modele ca unic mijloc de reevaluare.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru o revizuire în conformitate cu articolul 208 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile pot actualiza valoarea garanției reale imobiliare fie printr - o reevaluare efectuată de un evaluator, fie prin modele statistice adecvate care îndeplinesc condițiile prevăzute în secțiunea 7.4 și țin cont de caracteristicile individuale ale imobilului și ale zonei geografice.

7.2.2 Garanții reale mobiliare

Pentru monitorizarea garanțiilor reale mobiliare, instituțiile se pot baza pe indici și modele statistice adecvate. Pentru reevaluarea garanțiilor reale mobiliare, instituțiile se pot baza pe evaluări ale evaluatorilor, pe indici și modele statistice.

Instituțiile trebuie să stabilească, prin politici și proceduri, abordări de utilizare a unui evaluator sau a unor modele statistice, să definească abordarea (de exemplu, evaluare pur tehnică, evaluare la exterior, evaluare internă și externă a bunurilor) cea mai potrivită pentru tipul specific de garanție reală pentru reevaluările efectuate de evaluatori și să stabilească frecvența monitorizării și reevaluării garanțiilor reale mobiliare.

Politicile și procedurile instituțiilor trebuie să includă, după caz, criterii pentru monitorizarea individuală a valorii și reevaluarea garanțiilor reale mobiliare de un evaluator care are calificarea, abilitățile și experiența necesare. Proporțional cu tipul, natura și complexitatea garanțiilor reale mobiliare, cum ar fi aeronavele, navele, instalațiile și utilajele fizice, aceste criterii trebuie să se refere cel puțin la valoarea garanțiilor reale mobiliare în faza de inițiere, la durata de viață, la starea activelor corporale, cum ar fi deprecierea și întreținerea, la necesitatea unei inspecții fizice și la certificare.

Instituțiile trebuie să dispună de procese, sisteme și capacități informatice adecvate și de date suficiente pentru a efectua o reevaluare bazată pe modele statistice sau pe indici.