5.6 Politici și proceduri pentru categoriile de risc financiar

Instituțiile trebuie să înțeleagă și să administreze impactul actual și potențial viitor al riscurilor E SG asupra expunerilor lor la riscul de credit, asupra evaluării pozițiilor lor supuse riscului de piață, în special în scopul evaluării prudente, asupra profilului de risc de lichiditate și asupra rezervelor lor de lichiditate, asupra riscurilor lor operaționale (inclusiv de litigi u ) și asupra riscurilor reputaționale, inclusiv prin analize prospective.

5.6.1. Riscul de credit

În scopul integrării riscurilor E SG în politicile și procedurile privind riscul de credit, așa cum se prevede la punctul 56 din Ghidul ABE privind inițierea și monitorizarea creditelor, instituțiile trebuie să se asigure că politicile lor sectoriale de creditare, care reflectă riscurile ESG, sunt transpuse în cascadă în criterii de inițiere clare, disponibile personalului din liniile de activitate și factorilor de decizie în materie de credite, și trebuie să se asigure că riscurile ESG sunt integrate în cadrul de monitorizare a riscului de credit.

În ceea ce privește riscurile de mediu, instituțiile trebuie să includă în politicile și procedurile lor o combinație de aspecte calitative și cantitative. Pe baza evaluării semnificației și a apetitului pentru risc, instituțiile trebuie să stabilească ind icatori cantitativi ai riscului de credit care să acopere cele mai importante segmente de clienți, tipurile de garanții reale și instrumentele de diminuare a riscurilor.

5.6.2. Riscul de piață

În ceea ce privește riscul de piață, instituțiile trebuie să analizeze modul în care riscurile ESG ar putea afecta valoarea instrumentelor financiare din portofoliul lor, să evalueze riscul potențial de pierderi în portofoliul lor și volatilitatea crescută a valorii portofoliului lor și să instituie procese eficace pentru a controla sau a atenua impa cturile asociate ca parte a cadrului lor de administrare a riscurilor de piață, inclusiv, dacă este necesar, prin revizuirea apetitului la risc în portofoliul de tranzacționare și prin stabilirea unor limite interne pentru poziții sau pentru expuneri ale clienților.

5.6.3. Riscul de lichiditate și de finanțare

În ceea ce privește riscul de lichiditate și de finanțare, instituțiile trebuie să analizeze cel puțin modul în care riscurile E SG ar putea afecta ieșirile nete de numerar (de exemplu, creșterea tragerilor din liniile de credit) sau valoarea activelor care constituie rezervele lor de lichidități și, după caz, trebuie să integreze aceste efecte în calibrarea rezervelor lor de lichid itate sau a cadrului lor de administrare a riscului de lichiditate.

În plus, în ceea ce privește riscurile de mediu, instituțiile trebuie să analizeze modul în care aceste riscuri ar putea afecta disponibilitatea și/sau stabilitatea surselor lor de finanțare și să le ia în considerare în administrarea riscului de finanțare. În acest scop, instituțiile trebuie să ia în considerare orizonturi de timp diferite și condiții atât normale, cât și nefavorabile, care să reflecte, printre altele, impactul potențial al riscurilor de mediu asupra riscurilor reputaționale, o situație de acces îngreunat sau mai costisitor la finanțarea de pe piață și/sau de retragere accelerată a depozitelor. 5.6.4. Riscul operațional și riscul reputațional

În ceea ce privește riscul operațional, instituțiile trebuie să ia în considerare cum ar putea afecta riscurile E SG diferitele tipuri de evenimente de risc operațional legate de reglementări menționate la articolul 324 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și capacitatea lor de a continua să furnizeze operațiuni critice și trebuie să includă riscurile E SG semnificative în cadrul lor de administrare a riscurilor operaționale.

În ceea ce privește riscurile de mediu, instituțiile trebuie:

• a) să identifice și să eticheteze pierderile legate de riscurile de mediu în registrele lor de pierderi operaționale, în conformitate cu taxonomia riscurilor și cu metodologia de clasificare a evenimentelor de pierdere stabilite de standardele tehnice de reglementare adoptate de Comisie în temeiul articolului 317 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
• b) să dezvolte procese de evaluare și administrare a probabilității și a impactului riscurilor de litigii legate de mediu;
• c) să utilizeze analiza scenariilor pentru a stabili modul în care factorii de risc fizic pot avea un impact asupra continuității activității lor; și
• d) să țină seama de riscurile de mediu semnificative când elaborează planuri de continuitate a activității.

În ceea ce privește riscurile reputaționale, instituțiile trebuie să ia în considerare și să administreze impactul riscurilor E SG asupra reputației lor, inclusiv prin luarea în considerare a riscurilor potențiale asociate creditării întreprinderilor și investițiilor în acestea, care pot fi predispuse la controverse legate de E SG, cum ar fi încălcări ale drepturilor sociale sau ale omului. Instituțiile trebuie, de asemenea, să ia în considerare, după caz, riscurile reputaționale asociate cu neîndeplinirea angajamentelor lor în materie de sustenabilitate sau a planurilor lor de tranziție sau cu lipsa (percepută) de credibilitate a acestor angajamente și planuri.

Ca parte a administrării riscurilor de conduită, de litigii și reputaționale, instituțiile trebuie să dispună de procese solide de identificare, prevenire și administrare a riscurilor care rezultă din dezinformarea ecologică sau din practicile de dezinformare ecologică percepute, ținând seama de principiile la nivel înalt ale AES prevăzute în secțiunea 2.1 din Raportul final al ABE privind monitorizarea și supravegherea dezinformării ecologice¹⁶ . În acest scop, instituțiile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că comunicarea legată de sustenabilitate este corectă, clară și nu induce în eroare și că afirmațiile privind sustenabilitatea sunt exacte, justificate, actualizate, oferă o reprezentare echitabilă a profilului general al instituției sau a profilului produsului și sunt prezentate într - un mod ușor de înțeles. Acest lucru trebuie realizat atât la nivelul instituției (de exemplu, în ceea ce privește angajamentele în materie de sustenabilitate, inclusiv obiectivele prospective), cât și la nivelul produsului sau al activității (de exemplu, în ceea ce privește produsele și activitățile comercializate ca fiind sustenabile), inclusiv prin monitorizarea evoluțiilor juridice, a practicilor de piață și a controverselor legate de presupusele practici de dezinformare ecologică.

5.6.5. Riscul de concentrare

¹⁶ Raportul final al ABE privind monitorizarea și supravegherea dezinformării ecologice (EBA/REP/2024/09).

În ceea ce privește riscul de concentrare, instituțiile trebuie să ia în considerare și să administreze riscurile prezentate de concentrările expunerilor sau ale garanțiilor reale în contrapărți unice, contrapărți interdependente sau în anumite domenii, sectoare economice sau regiuni geografice care pot prezenta un grad mai mare de vulnerabilitate la riscuri ESG. Pentru a identifica riscurile de concentrare legate de E SG, instituțiile trebuie să ia în considerare mărimea și/sau ponderile expunerilor lor care ar putea fi afectate de riscuri ESG în raport cu expunerile totale și ca proporție din fondurile proprii de nivel 1. Instituțiile trebuie să ia în considerare mai mulți factori ESG, printre care emisiile de GES, caracteristicile sectoriale, vulnerabilitatea zonelor geografice la riscuri fizice și deficiențele sociale sau de guvernanță sau controversele identificate în jurisdicțiile în care sunt situate expuneri sau garanții reale, precum și disponibilitatea factorilor de diminuare a riscurilor. Instituții le trebuie să evalueze dacă și cum agravează riscul de concentrare legat de ESG vulnerabilitatea financiară anterioară a expunerilor.