5.1. Canale de transmitere

Instituțiile trebuie să identifice, prin observare și aprecieri, canalele de transmitere cele mai relevante prin care riscurile de mediu le pot afecta expunerile. Pentru a face acest lucru, instituțiile trebuie să adopte un proces structurat, bine documentat și revizuit periodic.

Instituțiile trebuie să identifice surse de date fiabile și să aplice metodologii transparente și ipoteze clar articulate. În conformitate cu secțiunea 4.2 din Ghidul privind administrarea riscurilor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), instituțiile trebuie să colecteze datele necesare pe baza evaluării semnificației lor.

Pentru identificarea canalelor de transmitere legate de mediu, instituțiile trebuie să identifice factorii determinanți ai riscurilor relevanți, luând în considerare atât riscurile de tranziție, cât și riscurile fizice. În anexă este prezentată o listă neexhaustivă a canalelor de transmitere potențiale, atât micro, cât și macro.

Instituțiile trebuie să evalueze măsura în care contrapărțile lor pot fi expuse în mod indirect la riscurile de mediu prin lanțul lor valoric sau prin efectele de propagare potențiale asupra economiei locale, începând cu contrapărțile lor cele mai mari sau cele mai concentrate. Atunci când acest impact indirect este evaluat ca fiind semnificativ, instituțiile trebuie să ia în considerare să - l reflecte în canalele de transmitere relevante.

Conform orizontului de timp al analizei, instituțiile trebuie să ia în considerare factorii potențiali de atenuare sau de amplificare a riscurilor. Printre ei se numără:

• a. asigurarea privată sau publică – luând în considerare, în același timp, lacunele existente și potențiale în materie de protecție oferită de asigurare;
• b. eforturile continue ale contrapărților și strategiile prospective legate de atenuarea schimbărilor climatice și/sau adaptarea la ele (de exemplu, planurile de tranziție, dacă există), inclusiv riscurile care decurg dintr - un eșec potențial sau dintr - o întâr ziere potențială în realizarea eficace a acestei tranziții/adaptări; și
• c. măsurile de adaptare locale sau guvernamentale relevante, procedând totodată cu prudență pentru a nu se baza pe acțiuni guvernamentale prea optimiste sau pe scheme de sprijin financiar conduse de stat.

Instituțiile trebuie să evalueze modul în care riscurile de mediu fizice și de tranziție se propagă prin canalele de transmitere relevante și se materializează în categorii de risc consacrate, inclusiv:

• a. modelul de afaceri și riscul strategic (de exemplu, un cost mai mare al riscului și profitabilitatea mai scăzută);
• b. riscul de credit (de exemplu, nerambursarea sau probabilitatea crescută de nerambursare a contrapărților, impactul asupra valorilor garanțiilor);
• c. riscul de piață (de exemplu, pierderea valorii activelor financiare, creșterea volatilității, extinderea marjelor de credit pentru anumite active);
• d. riscul de lichiditate (de exemplu, dificultățile în accesul la finanțare sau în lichidarea activelor, creșterea nevoilor de lichiditate ale clienților); și
• e. riscul operațional (de exemplu, perturbările bruște sau treptate ale proceselor, inclusiv lipsa personalului și indisponibilitățile IT).