+7.2. Stabilirea cerinței privind Pilonul 2 pentru alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier (P2R)
---+298. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru alte riscuri decât riscul asociat …
---+299. La stabilirea valorii P2R pentru riscul de pierderi neașteptate în conformitate cu litera (a) …
---+300. Autoritățile competente trebuie să stabilească, pentru fiecare risc în parte, nivelurile de …
---+301. Autoritățile competente trebuie să se asigure că valoarea capitalului considerată adecvată …
---+302. La identificarea, evaluarea și cuantificarea riscurilor la care este expusă instituția …
---+303. ICAAP și rezultatele evaluării sale trebuie să fie luate în considerare de către autoritățile …
---+304. În sensul articolului 98 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2013/36/UE și pentru …
---+305. Însă, diversificarea riscurilor din categorii diferite, inclusiv a celor care intră sub …
---+306. Autoritățile competente trebuie să evalueze fiabilitatea calculelor ICAAP, stabilind dacă …
---+307. Autoritățile competente trebuie să evalueze în continuare siguranța calculelor ICAAP …
---+308. Un calcul ICAAP trebuie să fie considerat parțial sigur în cazul în care, în ciuda faptului că …
---+309. Autoritățile competente trebuie să elaboreze și să aplice sisteme de referință de supraveghere …
---+310. Sistemele de referință de supraveghere trebuie să fie elaborate pentru a oferi o măsură …
---+311. Atunci când aplică sisteme de referință de supraveghere, autoritățile competente trebuie să …
---+312. Autoritățile competente trebuie să utilizeze alte date relevante pentru a susține stabilirea …
---+313. Alte date relevante trebuie să determine autoritatea competentă să reevalueze caracterul …
---+314. Pentru a asigura coerența în stabilirea P2R, autoritățile competente trebuie să utilizeze …
---+315. Atunci când iau în considerare sistemele de referință de supraveghere, precum și alte date …
---+316. Dacă, în cursul analizei continue a abordărilor interne pentru calcularea cerințelor de …
---+317. Atunci când o instituție devine obligată să respecte pragul minim privind cerințele de …
---+318. În sensul punctului anterior, autoritățile competente trebuie să încurajeze instituțiile să le …
---+319. Autoritățile competente trebuie să efectueze analiza descrisă la punctul 317 în momentul în …
---+320. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru a acoperi deficiențele – …
---+321. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R numai pentru a acoperi riscul de finanțare …
---+322. Atunci când o instituție nu se conformează în mod repetat cerinței de a stabili sau menține un …
---+323. Dacă este necesar și având în vedere circumstanțele specifice ale instituției, autoritățile …
|
7.2. Stabilirea cerinței privind Pilonul 2 pentru alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier (P2R)
7.2. Stabilirea cerinței privind Pilonul 2 pentru alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier (P2R)
1. Prezentare generală
| Titlu |
Reglementare |
|
298. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru alte riscuri decât riscul asociat …
|
Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, în cazul în care identifică oricare dintre situațiile enumerate la articolul 104a alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE pentru o instituție, inclusiv, în special: - a. riscul de pierderi neașteptate și de orice pierderi așteptate care nu sunt suficient acoperite de provizioane, pe o perioadă de 12 luni [(cu excepția cazului în care Regulamentul (UE) nr. 575/2013 specifică cerințe de fonduri proprii pentru o perioadă diferită], cu care se confruntă fiecare instituție din cauza activităților lor, inclusiv a celor care reflectă impactul anumitor evoluții economice și ale pieței;
- b. deficiențele de model utilizate în cadrul abordărilor interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii („deficiențe de model de reglementare”), astfel cum sunt evaluate în contextul articolului 101 din Directiva 2013/36/UE, cu excepția celor care sunt deja acoperite de faptul că o instituție a devenit supusă pragului minim privind cerințele de capital, în conformitate cu articolul 92 din Regulamentul nr. 575/2013;
- c. deficiențele în ceea ce privește cadrul de administrare a activității, inclusiv mecanismele de control intern și alte deficiențe, precum și riscurile care decurg din modelul de afaceri al instituției, identificate în urma evaluării riscurilor descrise în titlurile 4-6, în cazul în care alte măsuri de supraveghere nu s-au dovedit eficace sau sunt considerate insuficiente pentru remedierea deficiențelor identificate.
7.2.1. Stabilirea fondurilor proprii suplimentare pentru acoperirea pierderilor neașteptate
|
|
299. La stabilirea valorii P2R pentru riscul de pierderi neașteptate în conformitate cu litera (a) …
|
La stabilirea valorii P2R pentru riscul de pierderi neașteptate în conformitate cu litera (a) de la punctul următor, autoritățile competente trebuie să ia în considerare fiecare tip de risc care ar putea pune în pericol poziția de capital a instituției. Autoritățile competente trebuie să stabilească valoarea P2R astfel încât să acopere riscul pierderilor neprevăzute, determinând capitalul considerat adecvat pentru acoperirea tipului de risc respectiv și deducând partea corespunzătoare din P1R.
|
|
300. Autoritățile competente trebuie să stabilească, pentru fiecare risc în parte, nivelurile de …
|
Autoritățile competente trebuie să stabilească, pentru fiecare risc în parte, nivelurile de capital considerate adecvate, prin identificarea, evaluarea și cuantificarea riscurilor la care este expusă instituția, ținând seama de profilul său complet de risc. Stabilirea valorilor capitalului considerat adecvat trebuie să includă: - a. riscurile specifice instituției sau elementele de risc care nu sunt acoperite de P1R;
- b. riscurile specifice instituției sau elementele unor astfel de riscuri care nu sunt acoperite suficient de P1R.
|
|
301. Autoritățile competente trebuie să se asigure că valoarea capitalului considerată adecvată …
|
Autoritățile competente trebuie să se asigure că valoarea capitalului considerată adecvată pentru a acoperi fiecare risc identificat în conformitate cu articolele 79-85 și 87a din Directiva 2013/36/UE nu este mai mică decât partea relevantă a cerinței aplicabile de fonduri proprii din pilonul 1 care acoperă riscul respectiv. În cazuri excepționale în care este excesiv de împovărător, în special pentru instituțiile mici, să se distingă în mod semnificativ cuantumul capitalului considerat adecvat în funcție de risc, autoritățile competente trebuie să respecte prima teză de la acest punct cu maxima diligență posibilă, utilizând calculele ICAAP, judecata profesională în materie de supraveghere și alte surse de informații.
|
|
302. La identificarea, evaluarea și cuantificarea riscurilor la care este expusă instituția …
|
La identificarea, evaluarea și cuantificarea riscurilor la care este expusă instituția, autoritățile competente trebuie să se bazeze pe următoarele surse de informații: - a. ICAAP și rezultatele evaluării sale de către autoritatea competentă, inclusiv calculele ICAAP, atunci când acestea sunt considerate fiabile sau parțial fiabile în conformitate cu punctele 306–308;
- b. raportarea în scopuri de supraveghere;
- c. rezultatul evaluării de supraveghere, inclusiv orice activități de supraveghere anterioare relevante și analiza comparativă, precum și alte informații relevante, inclusiv cele rezultate din interacțiunea și dialogul cu instituția.
|
|
303. ICAAP și rezultatele evaluării sale trebuie să fie luate în considerare de către autoritățile …
|
ICAAP și rezultatele evaluării sale trebuie să fie luate în considerare de către autoritățile competente ca unul dintre elementele-cheie pentru identificarea și evaluarea riscurilor relevante pentru instituție. Stabilirea valorii capitalului considerat adecvat și a P2R în funcție de risc trebuie să țină seama de calculele ICAAP, în cazul în care acestea sunt considerate fiabile sau parțial fiabile, precum și de rezultatele analizei comparative în materie de supraveghere și de alte date relevante, după caz, inclusiv procesul de evaluare în vederea supravegherii.
|
|
304. În sensul articolului 98 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2013/36/UE și pentru …
|
În sensul articolului 98 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2013/36/UE și pentru stabilirea P2R, autoritățile competente trebuie să evalueze și să ia în considerare efectele de diversificare produse de factori geografici, sectoriali sau alți factori relevanți în cadrul fiecărei categorii de risc semnificativ (diversificare în cadrul fiecărui risc). Pentru fiecare dintre riscurile pentru capital care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 575/2013, astfel de efecte de diversificare nu trebuie să reducă cerințele minime de fonduri proprii calculate conform articolului 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
|
|
305. Însă, diversificarea riscurilor din categorii diferite, inclusiv a celor care intră sub …
|
Însă, diversificarea riscurilor din categorii diferite, inclusiv a celor care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 575/2013 (diversificare între riscuri), nu trebuie să fie luată în considerare în cadrul procesului de stabilire a P2R. Calculele ICAAP
|
|
306. Autoritățile competente trebuie să evalueze fiabilitatea calculelor ICAAP, stabilind dacă …
|
Autoritățile competente trebuie să evalueze fiabilitatea calculelor ICAAP, stabilind dacă acestea sunt: - a. granulare: calculele/metodologiile trebuie să permită mai degrabă clasificarea calculelor pe tipuri de risc, nu să se prezinte un singur calcul (capital economic) care acoperă toate riscurile.
- b. credibile: calculele/metodologiile utilizate trebuie să acopere în mod argumentat riscul vizat a fi abordat (de exemplu, calcularea riscului de concentrare a creditelor trebuie să utilizeze clasificări sectoriale corespunzătoare care reflectă corelări și elemente componente reale ale portofoliului) și trebuie să fie suficient de solide, stabile, sensibile la risc și prudente pentru a cuantifica în mod adecvat pierderile asociate riscurilor. Aceste calcule/metodologii trebuie să fie în concordanță cu procesele strategice ale instituțiilor, inclusiv cu apetitul la risc al instituțiilor;
- c. inteligibile: factorii determinanți și principalele ipoteze care stau la baza calculelor/metodologiilor trebuie să fie indicați în mod clar. Nu trebuie să se accepte un calcul de tip „black box” (incert). Autoritățile competente trebuie să se asigure că instituția oferă explicații ale ipotezelor principale utilizate, inclusiv, cel puțin, orizontul de timp, nivelurile de încredere, ipotezele de corelare, parametrii-cheie, cele mai failibile puncte ale modelelor utilizate și pentru modul în care acestea se justifică și se corectează în cadrul calculului final ICAAP;
- d. comparabile: calculele/metodologiile trebuie să menționeze în mod clar principalele ipoteze în ceea ce privește nivelul general de prudență, perioadele de deținere/orizonturile de risc și nivelurile de încredere (sau o cuantificare echivalentă) pentru a permite ajustarea care poate fi solicitată sau adoptată de autoritățile competente pentru a facilita posibilitatea de comparare cu entitățile comparabile și sistemele de referință de supraveghere.
|
|
307. Autoritățile competente trebuie să evalueze în continuare siguranța calculelor ICAAP …
|
Autoritățile competente trebuie să evalueze în continuare siguranța calculelor ICAAP, comparându-le cu rezultatul sistemelor de referință de supraveghere pentru aceleași riscuri, precum și cu alte date relevante.
|
|
308. Un calcul ICAAP trebuie să fie considerat parțial sigur în cazul în care, în ciuda faptului că …
|
Un calcul ICAAP trebuie să fie considerat parțial sigur în cazul în care, în ciuda faptului că nu respectă toate criteriile de la punctul 306, calculul pare totuși foarte credibil, însă acest lucru trebuie să reprezinte o excepție și să fie urmat de măsuri pentru remedierea deficiențelor identificate în calculul ICAAP. Sisteme de referință de supraveghere și alte date relevante
|
|
309. Autoritățile competente trebuie să elaboreze și să aplice sisteme de referință de supraveghere …
|
Autoritățile competente trebuie să elaboreze și să aplice sisteme de referință de supraveghere pe riscuri drept mijloace de confruntare cu calculele ICAAP în cazul riscurilor sau elementelor de risc semnificativ care nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite suficient de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau pentru a susține în continuare stabilirea P2R pentru fiecare risc, în special în cazul în care calculele ICAAP pentru astfel de riscuri sau elemente de risc semnificativ se consideră nesigure sau nu sunt disponibile.
|
|
310. Sistemele de referință de supraveghere trebuie să fie elaborate pentru a oferi o măsură …
|
Sistemele de referință de supraveghere trebuie să fie elaborate pentru a oferi o măsură prudentă, consecventă [și anume, după caz, calibrată pe perioade de deținere/orizonturi de risc și niveluri de încredere echivalente, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 575/2013)], transparentă și comparabilă cu care să se calculeze și să se compare între instituții capitalul considerat adecvat pentru un anumit risc.
|
|
311. Atunci când aplică sisteme de referință de supraveghere, autoritățile competente trebuie să …
|
Atunci când aplică sisteme de referință de supraveghere, autoritățile competente trebuie să țină seama de modelul de afaceri al instituțiilor și, în măsura în care este cazul, să le completeze prin exercitarea raționamentului de supraveghere, pentru a ține cont de aspectele specifice modelului de afaceri și ale instituției respective.
|
|
312. Autoritățile competente trebuie să utilizeze alte date relevante pentru a susține stabilirea …
|
Autoritățile competente trebuie să utilizeze alte date relevante pentru a susține stabilirea de P2R pentru fiecare risc. Alte date relevante pot include rezultatele evaluărilor riscurilor (conform criteriilor specificate la Titlul 6), comparații cu grupuri comparabile, inclusiv raportul (rapoartele) și sistemele de referință publicate de ABE.
|
|
313. Alte date relevante trebuie să determine autoritatea competentă să reevalueze caracterul …
|
Alte date relevante trebuie să determine autoritatea competentă să reevalueze caracterul adecvat/fiabilitatea unui calcul ICAAP/unui sistem de referință de supraveghere pentru un anumit risc, și/sau să efectueze ajustări ale rezultatului, atunci când acestea ridică îndoieli cu privire la acuratețea acestuia.
|
|
314. Pentru a asigura coerența în stabilirea P2R, autoritățile competente trebuie să utilizeze …
|
Pentru a asigura coerența în stabilirea P2R, autoritățile competente trebuie să utilizeze aceleași grupuri comparabile stabilite pentru a analiza riscurile pentru capital, astfel cum este menționat la Titlul 6.
|
|
315. Atunci când iau în considerare sistemele de referință de supraveghere, precum și alte date …
|
Atunci când iau în considerare sistemele de referință de supraveghere, precum și alte date relevante pentru stabilirea P2R, în cadrul dialogului cu instituția, autoritățile competente trebuie să explice raționamentul și principiile generale care stau la baza datelor utilizate. 7.2.2. Stabilirea fondurilor proprii sau a altor măsuri pentru acoperirea deficiențelor de model de reglementare care nu sunt acoperite de faptul că o instituție a devenit obligată să respecte pragul minim privind cerințele de capital
|
|
316. Dacă, în cursul analizei continue a abordărilor interne pentru calcularea cerințelor de …
|
Dacă, în cursul analizei continue a abordărilor interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii, identifică deficiențe de model care ar putea duce la subestimarea P1R, autoritățile competente trebuie să stabilească P2R numai dacă se stabilește că acest lucru este mai adecvat decât alte măsuri de supraveghere. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R doar pentru a acoperi aceste deficiențe: - a. atunci când nu este posibilă abordarea acestora în temeiul P1R prin alte măsuri de supraveghere, cum ar fi obligarea instituțiilor să își ajusteze modelele sau să aplice o marjă adecvată de prudență estimărilor lor;
- b. luând în considerare dacă instituția a devenit obligată să respecte pragul minim privind cerințele de capital în conformitate cu articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, în caz afirmativ, să procedeze astfel cum se explică la punctul următor.
Această cerință privind Pilonul 2 trebuie să fie stabilită doar ca măsură intermediară, în timp ce deficiențele sunt remediate.
|
|
317. Atunci când o instituție devine obligată să respecte pragul minim privind cerințele de …
|
Atunci când o instituție devine obligată să respecte pragul minim privind cerințele de capital, astfel cum se prevede la articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente trebuie: - a. să se asigure că valoarea nominală a P2R nu crește automat ca urmare a faptului că instituția devine supusă pragului minim privind cerințele de capital („plafon temporar”), în conformitate cu articolul 104a alineatul (6) litera (a) din Directiva 2013/36/UE. În acest scop, procentul aplicabil al P2R, comunicat anterior instituției de autoritatea competentă în urma ultimului ciclu SREP va fi aplicat valorii TREA fără aplicarea pragului minim (U-TREA) a instituției, astfel cum se prevede la articolul 92 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Această abordare va rămâne în vigoare până la finalizarea evaluării descrise la litera (b);
- b. să revizuiască fără întârziere și cel târziu până la data de încheiere a următorului SREP, P2R impuse instituției în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2013/36/UE. În această revizuire, autoritățile competente trebuie:
- i. să elimine orice parte a P2R care ar putea acoperi deficiențele de model de reglementare utilizat pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii și care este deja acoperită de pragul minim privind cerințele de capital, în vederea eliminării oricăror efecte potențiale de dublă contabilizare;
- ii. să analizeze dacă există efecte aritmetice (adică situații în care creșterea valorii nominale a P2R nu se datorează unei creșteri a riscului, ci rezultă din faptul că P2R este exprimată ca procent din TREA) asupra valorii nominale a P2R care decurg din creșterea automată a TREA ca urmare a faptului că instituția a devenit supusă pragului minim privind cerințele de capital și să le elimine, după caz;
- c. să comunice instituțiilor cerințele de fonduri proprii aplicabile în urma revizuirii de la litera (b), subliniind, în special, orice constatări legate de elementele de dublă contabilizare. Autoritățile competente pot solicita, de asemenea, instituțiilor să publice, în cadrul raportării lor în temeiul Pilonului 3, impactul plafonului temporar sau al revizuirii dublei contabilizări – oricare dintre acestea este aplicabil(ă) la data de referință – asupra P2R raportat.
|
|
318. În sensul punctului anterior, autoritățile competente trebuie să încurajeze instituțiile să le …
|
În sensul punctului anterior, autoritățile competente trebuie să încurajeze instituțiile să le informeze într-o etapă timpurie, atunci când prevăd (pe baza estimărilor) că ar putea fi obligate să respecte pragul minim privind cerințele de capital. Acest lucru este necesar pentru a facilita, pe cât posibil, revizuirea elementelor de dublă contabilizare descrise la punctul anterior.
|
|
319. Autoritățile competente trebuie să efectueze analiza descrisă la punctul 317 în momentul în …
|
Autoritățile competente trebuie să efectueze analiza descrisă la punctul 317 în momentul în care o instituție devine pentru prima dată supusă pragului minim privind cerințele de capital. În urma finalizării acestei revizuiri, plafonul temporar aplicat P2R nu mai este valabil, iar valoarea P2R comunicată de autoritățile competente se aplică TREA cu prag minim. Autoritățile competente trebuie să aibă în vedere că, atât timp cât o instituție este obligată să respecte pragul minim privind cerințele de capital, nu se impun cerințe suplimentare de fonduri proprii care să dubleze riscurile acoperite deja în totalitate de faptul că instituția este obligată să respecte pragul minim privind cerințele de capital, în conformitate cu articolul 104a alineatul (8) din Directiva 2013/36/UE și cu punctul 294. 7.2.3. Stabilirea fondurilor proprii sau a altor măsuri pentru acoperirea altor deficiențe
|
|
320. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru a acoperi deficiențele – …
|
Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru a acoperi deficiențele – identificate în urma evaluării riscurilor prezentate în titlurile 4-6 – atunci când alte măsuri de supraveghere nu au fost eficace sau sunt considerate insuficiente pentru a remedia deficiențele identificate. Autoritățile competente trebuie să stabilească o P2R doar ca măsură intermediară în timp ce deficiențele sunt remediate.
|
|
321. Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R numai pentru a acoperi riscul de finanțare …
|
Autoritățile competente trebuie să stabilească P2R numai pentru a acoperi riscul de finanțare, astfel cum se identifică în urma evaluării riscurilor prezentate la Titlul 8, în cazul în care acest lucru se consideră a fi mai adecvat decât luarea altor măsuri de supraveghere.
|
|
322. Atunci când o instituție nu se conformează în mod repetat cerinței de a stabili sau menține un …
|
Atunci când o instituție nu se conformează în mod repetat cerinței de a stabili sau menține un nivel adecvat de fonduri proprii pentru a acoperi orientările privind Pilonul 2 (P2G), autoritățile competente trebuie să stabilească P2R pentru a acoperi riscul suplimentar respectiv în termen de cel mult 2 ani de la încălcarea orientărilor. Autoritățile competente pot amâna această decizie atunci când permit instituțiilor să funcționeze sub nivelul orientărilor din cauza condițiilor economice sau de piață sau a circumstanțelor specifice instituției, în conformitate cu punctele 452 și 453. 7.2.4. Stabilirea componenței cerințelor privind Pilonul 2
|
|
323. Dacă este necesar și având în vedere circumstanțele specifice ale instituției, autoritățile …
|
Dacă este necesar și având în vedere circumstanțele specifice ale instituției, autoritățile competente pot decide să solicite instituției să acopere P2R cu o calitate mai ridicată a capitalului decât cea menționată la articolul 104a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE42 . Această decizie trebuie să fie justificată în mod clar, evidențiind circumstanțele specifice care au condus la adoptarea ei. În justificările lor, autoritățile competente trebuie să se refere la elemente precum: - a. natura specifică a instituției, structura acționariatului și, după caz, structura grupului, care ar putea afecta posibilitatea de a atrage capital;
- b. natura specifică a riscurilor cu care se confruntă instituția, care ar putea duce la o diminuare deosebit de rapidă a capitalului CET1.
42 Cel puțin 56,25 % instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază (Common Equity Tier 1 – CET1) și cel puțin 75 % fonduri proprii de nivel 1.
|
,
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- EBA -
EN: Guidelines and other publications of the European Banking Authority (EBA), https://www.eba.europa.eu/. © European Banking Authority. Reproduction is authorised provided the source is acknowledged (EBA legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the versions published by the EBA are authoritative.
DE: Leitlinien und weitere Veröffentlichungen der Europäischen Bankenaufsichtsbehörde (EBA), https://www.eba.europa.eu/. © European Banking Authority. Wiedergabe mit Quellenangabe gestattet (Rechtlicher Hinweis der EBA). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Maßgeblich sind allein die von der EBA veröffentlichten Fassungen.
|