Simulările de criză de lichiditate și de finanțare ale instituției

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă o instituție a implementat simulări de criză adecvate pentru lichiditate, în conformitate cu Ghidul ABE privind simulările de criză ale instituțiilor⁴⁶ :

• a. pentru a înțelege impactul evenimentelor adverse asupra expunerii sale la risc și pentru a putea evalua adecvarea activelor sale lichide, a capacității de contrabalansare și a structurii de finanțare;
• b. pentru a acoperi riscurile care se pot cristaliza în timpul diferitelor tipuri de scenarii de criză și/sau pentru a aborda riscurile pe care le prezintă deficiențele de control, ale cadrului de administrare sau de altă natură.

⁴⁶ EBA/GL/2018/04

Autoritățile competente trebuie să ia în considerare dacă acest cadru permite instituției:

• a. să stabilească orizontul de supraviețuire a instituției, dat fiind rezerva sa de lichidități și sursele stabile de finanțare și ținând cont de apetitul la risc al instituției, într-o perioadă severă dar plauzibilă de criză de lichiditate;
• b. să analizeze impactul scenariilor de criză asupra poziției sale consolidate a lichidității la nivel de grup și asupra poziției lichidității la nivelul entităților individuale și al liniilor de activitate;
• c. să înțeleagă locul în care pot să apară riscuri, indiferent de structura organizatorică a acesteia și de gradul de administrare centralizată a riscului de lichiditate.

Autoritățile competente trebuie să se asigure că instituția oferă modele de impact al unor tipuri diferite de scenarii de criză (așa cum se explică în Ghidul ABE privind simulările de criză ale instituțiilor), precum și o serie de teste de sensibilitate (pe baza proporționalității). Scenariile de criză și șocurile simulate în cadrul acestora nu trebuie să se bazeze doar pe date istorice, ci să includă și scenarii ipotetice de criză bazate pe avizul experților. Autoritățile competente trebuie să analizeze dacă cel puțin următoarele scenarii sunt luate în considerare:

• a. pe termen scurt și extins;
• b. la nivel de instituție și la nivel de piață (cu apariție simultană pe piețe diverse);
• c. punctele (a) și (b) combinate.

Un aspect important pe care autoritățile competente trebuie să îl ia în considerare atunci când evaluează cadrul de simulări de criză al instituției îl reprezintă modelarea impactului scenariului (scenariilor) ipotetice de criză asupra fluxurilor de numerar ale instituției și asupra capacității de contrabalansare și a orizontului de supraviețuire al acesteia, precum și dacă modelarea reflectă impacturile diferite pe care le poate avea criza economică asupra activelor instituției și asupra intrărilor și ieșirilor acesteia.

Autoritățile competente trebuie să analizeze de asemenea dacă instituția are o abordare conservatoare privind stabilirea de ipoteze de simulări de criză. În funcție de tipul și severitatea scenariului, autoritățile competente trebuie să ia în considerare, după caz, caracterul adecvat al unor ipoteze, în special:

• a. retragerea finanțării retail;
• b. reducerea finanțării interbancare garantate și negarantate;
• c. corelarea dintre piețele de finanțare și diversificarea de pe diferite piețe;
• d. expuneri suplimentare la elemente extrabilanțiere contingente;
• e. termenele de plată ale finanțării (de exemplu, în cazul în care furnizorul de finanțare are opțiuni de cumpărare);
• f. impactul unei deteriorări a ratingului de credit al instituției;
• g. convertibilitatea în monedă străină și accesul la piețe de schimb valutar și la conturile bancare corespondente;
• h. capacitatea de a transfera lichidități entităților, în sectoare și țări;
• i. estimări ale creșterii bilanțiere viitoare;
• j. din cauza riscului reputațional, o cerință implicită pentru instituție de a transfera activele și a extinde sau a menține alte forme de suport de lichiditate.

Autoritățile competente trebuie să evalueze în ce măsură cadrul de administrare a simulărilor de criză pentru lichiditate al instituției este adecvat și dacă acesta este integrat în mod corespunzător în strategia generală de administrare a riscurilor. Acestea trebuie să ia în considerare:

• a. dacă amploarea și frecvența simulărilor de criză sunt adecvate pentru natura și complexitatea instituției, expunerile sale la riscul de lichiditate și importanța relativă a acesteia în sistemul financiar;
• b. dacă rezultatele simulărilor de criză sunt integrate în procesul de planificare strategică al instituției pentru lichiditate și finanțare, și dacă sunt utilizate pentru a eficientiza administrarea lichidității în eventualitatea unei crize, inclusiv în planul de urgență și de recuperare a lichidității al instituției;
• c. dacă instituția are un proces adecvat de identificare a factorilor de risc corespunzători în vederea realizării simulărilor de criză, având în vedere toate vulnerabilitățile semnificative care pot submina poziția lichidității instituției respective;
• d. dacă ipotezele și scenariile sunt revizuite și actualizate suficient de frecvent;
• e. în cazul în care se evaluează administrarea lichidității unui grup, dacă instituția acordă o atenție deosebită oricăror eventuale obstacole din calea transferului de lichiditate în cadrul grupului. Cadrul de control intern privind riscul de lichiditate și de finanțare

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un cadru intern de limitare și control solid și cuprinzător, precum și garanții solide pentru a-și atenua riscul de lichiditate și de finanțare în conformitate cu apetitul său la risc și pentru a asigura disponibilitatea unei structuri de finanțare diversificate. Acestea trebuie să ia în considerare în ce măsură cadrul de limitare și de control este adecvat pentru complexitatea, dimensiunea și modelul de afaceri al instituției și reflectă diferiții factori determinanți semnificativi ai riscului de lichiditate și rezultatele simulărilor de criză de lichiditate.

Autoritățile competente trebuie să analizeze dacă instituția dispune de limite pentru a asigura coerența între moneda în care sunt denominate activele lichide și distribuirea în funcție de monedă a ieșirilor nete de lichidități, în conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă limitele sunt aprobate și revizuite în mod regulat de către organele competente ale instituției și comunicate tuturor liniilor de activitate relevante. Acest proces, precum și modul în care instituția monitorizează respectarea limitelor și procedura de comunicare a cazurilor de nerespectare, trebuie să fie clar documentate în procedurile sale.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția a implementat un sistem adecvat de stabilire a prețurilor de transfer în cadrul de control al riscului de lichiditate, care să includă toate costurile, beneficiile și riscurile relevante legate de lichiditate. Autoritățile competente trebuie să ia în considerare dacă mecanismul de stabilire a prețurilor de transfer permite conducerii să ofere stimulente adecvate pentru administrarea riscului de lichiditate și dacă sistemul și calibrarea acestuia sunt revizuite și actualizate în mod corespunzător, având în vedere dimensiunea și complexitatea instituției. În plus, autoritățile competente trebuie să evalueze dacă politica instituției privind integrarea metodologiei de stabilire a prețurilor de transfer al fondurilor (PTF) în cadrul intern de stabilire a prețurilor se folosește pentru evaluarea tranzacțiilor cu clienții și luarea deciziilor privind aceste tranzacții (aici se includ ambele părți ale bilanțului, de exemplu acordarea de împrumuturi și preluarea de depozite).

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are mecanisme de control adecvate în ceea ce privește rezerva de active lichide, inclusiv limite de concentrare și monitorizarea permanentă corespunzătoare a adecvării rezervei, precum și dacă există modificări ale condițiilor de piață care ar putea afecta capacitatea instituției de a-și lichida activele rapid.

Planurile de urgență pentru lichiditate

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă planul de urgență pentru lichiditate al instituției (PUL) menționează în mod adecvat politicile, procedurile și planurile de acțiune pentru a răspunde la eventualele perturbări grave ale capacității instituției de a-și satisface nevoile de lichiditate și de a se autofinanța. Acestea trebuie să ia în considerare cuprinsul și domeniul de aplicare al măsurilor de finanțare de urgență incluse în PUL, mai ales factori precum:

• a. dacă PUL explică în mod adecvat cadrul de administrare pentru activarea și întreținerea acestuia;
• b. dacă PUL reflectă în mod adecvat profilul de risc de lichiditate și de finanțare și de risc general al instituției;
• c. dacă instituția are un cadru de indicatori de alertă timpurie pentru lichiditate, inclusiv, printre altele, cei stabiliți ca indicatori de lichiditate în Ghidul ABE privind indicatorii planului de redresare care se pot dovedi eficienți în a asigura identificarea cu promptitudine de către instituție a condițiilor de piață în curs de deteriorare și stabilirea cu rapiditate a acțiunilor care se impun a fi luate;
• d. dacă PUL descrie în mod clar faptul că rezerva de lichidități aferentă LCR este concepută pentru a fi utilizată în caz de criză, chiar dacă acest lucru conduce la valori ale LCR mai mici de 100 %, inclusiv faptul că, în cazul în care se ating valorile stabilite ale LCR mai mici, comunicarea ulterioară către conducerea superioară face parte din administrarea preconizată a riscului de lichiditate în condiții de criză. PUL trebuie să reflecte în mod clar și să descrie modul în care riscul de lichiditate trebuie administrat în condiții de criză pentru a se orienta cât mai aproape posibil către nivelurile de LCR vizate;
• e. dacă PUL indică în mod clar toate sursele de finanțare semnificative (potențiale), inclusiv valorile disponibile estimate pentru diferitele surse de lichiditate și timpul estimat a fi necesar pentru a obține fonduri din acestea;
• f. dacă măsurile sunt conforme cu strategia generală privind riscul și apetitul la riscul de lichiditate ale instituției;
• g. caracterul adecvat al ipotezelor privind rolul finanțării din partea băncii centrale în PUL al instituției. Exemple de factori pe care autoritățile competente îi pot considera că ar putea să includă opiniile instituției privind:

I. disponibilitatea actuală și viitoare a eventualelor surse alternative de finanțare legate de programele de acordare a împrumuturilor ale băncii centrale; II. tipurile de facilități de acordare a împrumuturilor, procedurile acceptabile de garantare reală și cele operaționale pentru accesarea fondurilor băncii centrale; III. împrejurările în care ar fi necesară finanțarea din partea băncii centrale, valoarea necesară și perioada pentru care s-ar impune probabil o astfel de utilizare a finanțării din partea băncii centrale.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă măsurile descrise în PUL sunt fezabile în contextul scenariilor de criză în care sunt prevăzute a fi luate. Acestea trebuie să ia în considerare factori precum:

• a. nivelul de coerență și interacțiune dintre simulările de criză ale instituției pentru lichiditate, planul său de urgență pentru lichiditate, indicatorii săi de alertă timpurie pentru lichiditate și, după caz, planul său de redresare legat de lichiditate;
• b. dacă măsurile stabilite în PUL prezintă posibilitatea de a permite instituției să reacționeze în mod corespunzător la o serie de posibile scenarii de criză severă de lichiditate, inclusiv criză la nivelul instituției și al pieței, precum și o eventuală interacțiune între acestea și dacă măsurile stabilite în PUL sunt cuantificate în mod prudent sub aspectul capacității de generare a lichidității în condiții de criză și al timpului necesar pentru punerea acestora în practică, ținând cont de cerințele operaționale cum ar fi depunerea de garanții reale la o bancă centrală.

Autoritățile competente trebuie să evalueze caracterul adecvat al cadrului de administrare a activității instituției în privința PUL. Acestea trebuie să ia în considerare factori precum:

• a. caracterul adecvat al procedurilor de comunicare și prioritizare, cu detalierea timpului și a modului în care poate și trebuie activată fiecare măsură;
• b. dacă instituția are politici și proceduri adecvate în ceea ce privește comunicarea în cadrul instituției și cu părțile externe;
• c. gradul de coerență dintre PUL⁴⁷ și planurile instituției de continuitate a activității.

Planurile de finanțare

⁴⁷ În cazul în care PUL este pe deplin integrat în planul de redresare, va fi inclus în scorul CGR pentru lichiditate. În cazul în care PUL nu este inclus în planul de redresare și cele două documente sunt separate, PUL trebuie analizat separat.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă planul de finanțare este fezabil și adecvat în ceea ce privește natura, amploarea și complexitatea instituției, activitățile sale actuale și cele previzionate, precum și profilul său de lichiditate și de finanțare. Acestea trebuie să ia în considerare factori precum:

• a. dacă planul de finanțare ia în considerare scenarii alternative. Autoritățile competente trebuie să acorde o atenție deosebită robusteții planului pentru sprijinirea activităților economice preconizate în scenarii negative;
• b. schimbarea preconizată a profilului de finanțare a instituției, determinată de punerea în practică a planului de finanțare, precum și dacă aceasta este adecvată date fiind activitățile și modelul de afaceri al instituției;
• c. dacă planul de finanțare susține orice progrese necesare și dorite în profilul de finanțare al instituției;
• d. propria opinie asupra activității comerciale (și a schimbărilor aferente) planificate de către instituții în cadrul jurisdicției acestora la nivel agregat, și ce înseamnă aceasta pentru fezabilitatea planurilor de finanțare individuale; și
• e. dacă planul de finanțare este:

I. integrat în planul strategic general al instituției;

II. conform cu modelul de afaceri;

III. conform cu apetitul său la riscul de lichiditate;

În plus, autoritățile competente pot lua în considerare:

• a. dacă instituția analizează în mod adecvat și cunoaște caracterul adecvat și adecvarea planului de finanțare date fiind pozițiile de lichiditate și de finanțare actuale ale instituției, precum și dezvoltarea previzionată a acestora. În cadrul acesteia, autoritățile competente pot lua în considerare dacă conducerea superioară a instituției poate explica de ce este fezabil planul de finanțare și care sunt punctele slabe ale acestuia;
• b. politica instituției pentru stabilirea dimensiunilor de finanțare și a piețelor relevante pentru instituție (și dacă aceasta este adecvată);
• c. orizontul de timp avut în vedere de către instituție pentru migrarea la un profil de finanțare diferit, dacă este necesar sau dorit, având în vedere că pot exista riscuri dacă migrarea spre starea finală este prea rapidă sau prea lentă;
• d. dacă planul de finanțare conține diferite strategii și proceduri administrative clare pentru implementarea promptă a modificărilor strategice.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă planul de finanțare al instituției este implementat în mod corespunzător. Acestea trebuie să ia în considerare cel puțin:

• a. dacă planul de finanțare este documentat și comunicat în mod adecvat tuturor angajaților relevanți;
• b. dacă planul de finanțare este integrat în operațiunile curente ale instituției, mai ales în procesul decizional de finanțare.

În plus, autoritățile competente pot lua în considerare dacă instituția poate reconcilia planul de finanțare cu datele furnizate autorităților competente din modelul planului de finanțare.

Autoritățile competente trebuie să ia în considerare calitatea proceselor de monitorizare a punerii în aplicare a planului de finanțare ale instituției și capacitatea acesteia de a reacționa cu promptitudine la abateri. În cadrul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să țină cont de factori precum:

• a. calitatea actualizărilor aduse la cunoștința conducerii (superioare) cu privire la starea actuală a punerii în aplicare a planului de finanțare;
• b. dacă planul de finanțare are în vedere implementarea de măsuri alternative de rezervă dacă există schimbări în condițiile pieței; și
• c. politica și practica instituției privind revizuirea, testele ex post și actualizarea regulată a planului de finanțare atunci când acumularea efectivă a fondurilor diferă semnificativ de planul de finanțare.