5.4.4 Activitățile de lichidare

În cazul în care nu se poate ajunge la o soluție de restructurare sustenabilă, instituțiile de credit trebuie să asigure totuși rezoluția NPE-urilor . Rezoluția poate presupune inițierea de proceduri judiciare, executarea silită a activelor, conversia datoriilor în active/capital propriu, ce darea facilitățil or de credit prin vânzare, transfer către o societate de administrare a investițiilor sau securitizare. În cazul în care prețul obținut din executarea bunurilor imobiliare afectează cuantumul datorat de un consumator, instituțiile de credit, când iau o decizie privind măsura de lichidare și etapele ulterioare, trebuie să țină seama de dispozițiile articolului 17 alineatul (5) din Directiva 2014/17/UE,²⁵ în măsura în care acestea se aplică.

²⁵ Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 60, 28.2.2014, p. 34).

Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze activitățile de lichidare pentru a contribui cu informații la strategii și politici. Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze ce sionările și să verifice vânzările realizate/prețurile de transfer raportat la valorile contabile nete.

Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze volumele și ratele de recuperare aferente procedurilor judiciare și de executare silită. În această privință, performanța trebuie măsurată comparativ cu țintele stabilite, în ceea ce privește numărul de luni/ani și pierderile cauzate instituției. Pentru monitorizarea ratei de pierderi efective, instituțiile trebuie să creeze serii de timp istorice pentru fiecare portofoliu de credite pentru a fundamenta ipotezele folosite pentru analizarea deprecierilor și în exercițiile de test de stres.

Pentru expunerile acoperite cu garanții reale sau alte tipuri de garanții, instituțiile de credit trebuie să monitorizeze perioadele de timp necesare pentru lichidarea garanției reale sau pentru executarea unei garanții. Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze de asemenea potențialele marje de ajustare în cadrul vânzărilor forțate la lichidare și evoluțiile pe anumite piețe (de exemplu, piața imobiliară) pentru a estima potențialele rate de recuperare.

Monitorizarea ratelor de recuperare din executări silite și alte proceduri judiciare trebuie să ajute instituțiile de credit să evalueze în mod fiabil dacă decizia de executare silită va aduce o valoare actualizată netă mai mare decât în cazul unei opțiuni de restructurare. Datele privind ratele de recuperare din executări silite trebuie monitorizate în permanență și integrate în posibile modificări de strategie ale instituțiilor de credit, pentru administrarea portofoliilor lor de recuperare a datoriilor/judiciare.

Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze de asemenea durata medie a procedurilor judiciare finalizate recent și sumele medii recuperate (inclusiv costurile de recuperare aferente) ca urmare a acestor proceduri finalizate.

Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze cu atenție situațiile în care datoriile sunt convertite în active ale debitorului sau capital propriu al acestuia, cel puțin folosind indicatori de volum pe tipuri de active, și trebuie să asigure respectarea limitelor stabilite de reglementările naționale aplicabile în legătură cu holdingurile. Utilizarea acestei abordări ca măsură de restructurare trebuie să fie susținută de un plan de afaceri corespunzător și trebuie să se limiteze la activele în care instituția deține suficientă experiență și pentru care piața permite în mod realist obținerea sumei stabilite din activul respectiv pe termen scurt sau mediu. Instituția trebuie să se asigure, de asemenea, că evaluarea activelor este realizată de evaluatori calificați și cu experiență.