4.3 Politicile și procedurile privind riscul de credit

Instituțiile trebuie să stabilească, prin politici și proceduri privind riscul de credit, criteriile de identificare, de evaluare, de aprobare, de monitorizare, de raportare și de diminuare a riscului de credit, precum și criteriile de măsurare a ajustărilor atât în scopuri contabile, cât și de adecvare a capitalului. Instituțiile trebuie să documenteze cadrul și să îl actualizeze în mod regulat.

Politicile și procedurile privind riscul de credit trebuie să urmărească promovarea unei abordări proactive în ceea ce privește monitorizarea calității creditului, identificarea din timp a creditului în curs de deteriorare și administrarea calității generale a creditului și a profilului de risc asociat al portofoliului, inclusiv prin activități noi de acordare de credite.

Politicile și procedurile privind riscul de credit trebuie să acopere toate activitățile de creditare, clasele de active, segmentele de clienți, produsele și facilitățile de credit specifice, practicile de administrare a riscului de credit, precum și responsabilitățile și controalele asociate.

Politicile și procedurile privind riscul de credit trebuie să includă politici și proceduri de creditare specifice, cu un nivel suficient de granularitate pentru a acoperi liniile de activitate specifice ale instituției, pentru diferite sectoare, în conformitate cu complexitatea și dimensiunile variabile ale acestora, precum și cu riscurile diferitelor segmente de piață legate de facilitatea de credit.

Politicile și procedurile privind riscul de credit trebuie să specifice:

• a. politicile și procedurile și normele de aprobare a procesului de acordare a creditelor și de luare a deciziilor, inclusiv nivelurile de autorizare corespunzătoare stabilite în conformitate cu apetitul la riscul de credit și limitele de risc de credit;
• b. criteriile de acordare a creditelor, ținând cont de elementele menționate în anexa 1;
• c. cerințele de prelucrare a informațiilor și a datelor necesare pentru evaluarea bonității, așa cum prevede secțiunea 5.1;
• d. cerințele de evaluare a bonității, inclusiv o analiză de sensibilitate, așa cum se menționează în secțiunea 5.2;
• e. cerințele de agregare a expunerilor și de limitare a riscului de credit, precum și de administrare a concentrărilor de risc de credit;
• f. cerințele și procedurile privind acceptarea și utilizarea garanțiilor reale și a măsurilor de diminuare a riscului de credit, pentru a determina eficacitatea acestora în ceea ce privește reducerea la minimum a riscului inerent al unei facilități de credit – astfel de cerințe și proceduri trebuie să fie specifice claselor de active și tipurilor de produse și trebuie să țină cont în mod corespunzător de tipul, dimensiunea și complexitatea facilităților de credit acordate;
• g. condițiile de aplicare a procesului decizional automatizat în procesul de acordare a creditelor, inclusiv identificarea produselor, a segmentelor și a limitelor care permit un proces decizional automatizat;
• h. o abordare bazată pe riscuri, care să aibă în vedere eventualele abateri de la politicile și procedurile standard de creditare și criteriile de acordare a creditelor, inclusiv:
• i. condițiile care definesc procesul de aprobare pentru abateri și excepții și cerințele privind documentația specifică, inclusiv pista de audit;
• ii. criteriile de respingere și criteriile de escaladare a abaterilor/excepțiilor la autoritățile decizionale de nivel superior (inclusiv ignorările, anulările, expunerile care pot fi aprobate ca făcând excepție de la standardele generale de creditare și alte activități atipice în cadrul unui proces special cu autorități de aprobare diferite);
• iii. cerințele de monitorizare a circumstanțelor și a condițiilor pentru o decizie excepțională de acordare a creditelor, inclusiv cerințele de revizuire a acestora de către funcțiile relevante în cadrul examinării periodice a aplicării și a respectării politicilor și limitelor;
• i. cerințele referitoare la ceea ce trebuie documentat și înregistrat în cadrul procesului de acordare a creditelor, inclusiv în vederea eșantionării și a auditului – aceasta trebuie să includă cel puțin cerințele de completare a cererilor de credit, logica/analiza calitativă și cantitativă și toate documentele justificative care au servit drept bază pentru aprobarea sau reducerea facilității de credit;
• j. cerințele de monitorizare a activităților de acordare a creditelor – cadrul de control intern trebuie să se asigure că acoperă toate etapele ulterioare acordării creditului;
• k. după caz, criteriile prevăzute în secțiunile 4.3.2, 4.3.3, 4.3.4, 4.3.5 și 4.3.6;
• l. criteriile stabilite în secțiunile 4.3.1 și 4.3.7 .

În cadrul politicilor și procedurilor lor privind riscul de credit și pe baza strategiei de risc de credit, instituțiile trebuie să țină cont și de principiile creditării responsabile. În special:

• a. trebuie să ia în considerare situația specifică a debitorului, de exemplu tratarea echitabilă a debitorilor aflați în dificultate economică;
• b. trebuie să conceapă produse de credit care să fie oferite consumatorilor într - un mod responsabil.

În ceea ce privește produsele de credit oferite consumatorilor, instituțiile trebuie să se asigure că, prin criteriile de acordare a creditelor, nu se creează dificultăți excesive și supraîndatorare pentru debitori și gospodăriile lor.

În cadrul politicilor și procedurilor lor privind riscul de credit care se referă la luarea deciziilor cu privire la credite, așa cum se menționează la alineatul (38) litera (a), precum și la evaluarea bonității, așa cum se menționează la alineatul (38) litera (d), instituțiile trebuie să specifice, de asemenea, orice modele automatizate utilizate în procesele de evaluare a bonității și de luare a deciziilor cu privire la credite, într - un mod care să corespundă dimensiunii, naturii și complexității facilității de credit și tipurilor de debitori. În special, instituțiile trebuie să stabilească mecanisme de administrare corespunzătoare pentru elaborarea și utilizarea unor astfel de modele și pentru administrarea riscului de model asociat, ținând cont de criteriile stabilite în secțiunea 4.3.4, și pentru aspectele legate de riscul de model prevăzute în Ghidul ABE privind procesul de supraveghere și evaluare¹⁴ .

¹⁴ EBA/GL/2014/13.

Instituțiile trebuie să se asigure că politicile și procedurile privind riscul de credit sunt concepute astfel încât să diminueze riscul de fraudă internă sau externă în cadrul procesului de acordare a creditelor. Instituțiile trebuie să dispună de procese adecvate pentru a monitoriza orice comportament suspect sau fraudulos.

Instituțiile trebuie să revizuiască periodic politicile și procedurile privind riscul de credit și, în acest scop, trebuie să identifice în mod clar funcțiile și membrii personalului care au sarcina de a menține la zi anumite politici și proceduri, precum și rolurile și responsabilitățile acestora în acest sens.

4.3.1 Politicile și procedurile de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului

De asemenea, instituțiile trebuie să specifice în politicile lor modul în care identifică, evaluează ș i administrează riscurile de spălare de bani și de finanțare a terorismului la care sunt expuse ca urmare a activităților lor de acordare de credite¹⁵ . În mod specific, instituțiile trebuie:

• a. la nivelul activității lor, să identifice, să evalueze și să administreze riscul de spălare a banilor și de finanța r e a terorismului asociat tipului de clienți pe care îi deservesc, produselor de creditare pe care le furnizează, caracteristicilor geografice la care sunt expuse și canalelor de distribuție pe care le utilizează;
• b. la nivelul relației individuale, să identifice, să evalueze și să administreze riscul de spălare a banilor și de finanța r e a terorismului asociat acestei relații — în acest sens, instituțiile trebuie:
• i. să analizeze scopul creditului;
• ii. să analizeze măsura în care riscul de spălare a b anilor și de finanța r e a terorismului este generat de asocierea unei persoane fizice sau a unei persoane juridice care nu este nici debitorul, nici instituția de credit cu facilitatea de credit;
• iii. în special, în situațiile în care a fost determinat risc de spălare a banilor sau de finanța r e a terorismului asociat relației individuale, instituțiile trebuie să ia măsuri corespunzătoare, în funcție de risc, pentru a înțelege dacă fondurile utilizate la rambursarea creditului, inclusiv numerarul sau echivalentele furnizate drept garanție reală, provin din surse legitime. Atunci când analizează legitimitatea sursei fondurilor, instituțiile trebuie să aibă în vedere activitatea care a generat fondurile și dacă aceste informații sunt credibile și conforme cu informațiile de care dispune instituția cu privire la client și la activitatea profesională a acestuia.

¹⁵ Directiva (UE) 2015/849 impune instituțiilor să instituie și să mențină politici și proceduri eficiente de prevenire a spălării de bani și a finanțării terorismului, precum și de detectare și descurajare a acestora în cazul în care ar avea loc. De asemenea, instituțiile trebuie să consulte Ghidul comun al AES privind factorii de risc (ESA 2017 37) pentru informații suplimentare cu privire la aceste aspecte.

Instituțiile trebuie să dispună de procese interne pentru a se asigura că informațiile obținute în scopul evaluării bonității, cum ar fi informațiile specificate în secțiunea 5.1 și în anexa 2 la prezentul ghid, sprijină și procesele de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.

Instituțiile trebuie să dispună de politici și proceduri pentru a se asigura că plata creditelor este efectuată în conformitate cu decizia cu privire la credit și cu contractul de credit. De asemenea, trebuie să asigure instituirea de controale adecvate pentru identificarea, evaluarea și administrarea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, precum și o evidență relevantă, în conformitate cu obligațiile mai extinse ale instituțiilor în ceea ce privește combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, în temeiul Directivei (UE) 2015/849.

4.3.2 Tranzacții cu efect de levier

În cadrul politicilor și procedurilor lor, instituțiile trebuie să dispună de o definiție cuprinzătoare a tranzacțiilor cu efect de levier care să ia în considerare nivelul efectului de levier al debitorului și scopul tranzacției. Această definiție trebuie să acopere toate liniile de activitate și unitățile cu risc de credit.

Domeniul de aplicare și punerea în aplicare a definiției unei tranzacții cu efect de levier de către

• o instituție trebuie revizuite în mod regulat pentru a se asigura că nu s - a efectuat nicio excludere nejustificată.

Instituțiile trebuie să își definească apetitul și strategia pentru tranzacțiile cu efect de levier așa încât să cuprindă toate unitățile comerciale relevante implicate în astfel de operațiuni. Instituțiile trebuie să definească tipurile de tranzacții cu efect de levier pe care sunt dispuse să le încheie, precum și valorile acceptabile pentru parametri, de exemplu nota evaluării, probabilitatea de nerambursare, nivelul de garantare și nivelul efectului de levier, inclusiv la nivel de sector, dacă este cazul.

Instituțiile trebuie să își definească apetitul la risc pentru tranzacțiile cu efect de levier în curs de sindicalizare și să stabilească un cadru - limită cuprinzător, care să includă limite specifice de subscriere și un set detaliat de sublimite, detaliind atât limitele maxime, cât și natura tranzacțiilor pe care instituția este pregătită să le efectueze.

Instituțiile trebuie să stabilească un cadru de administrare solid pentru tranzacțiile cu efect de levier, care să permită o supraveghere extinsă și consecventă a tuturor tranzacțiilor cu efect de levier inițiate, sindicalizate sau achiziționate de acestea, inclusiv, atunci când este cazul, a tranzacțiilor de tip „best effort” și „club deal”, precum și a împrumuturilor bilaterale standard acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, mijlocii și mari.

Instituțiile trebuie să se asigure că toate tranzacțiile cu efect de levier sunt revizuite în mod corespunzător, în conformitate cu apetitul la risc, strategiile și politicile instituțiilor, și aprobate de factorii de decizie în materie de credite relevanți. În cazul tranzacțiilor care includ riscuri de sindicalizare și de subscriere, trebuie să existe cerințe și proceduri de aprobare specifice.

4.3.3 Inovații cu componentă tehnologică în scopul acordării de credite

Atunci când utilizează inovații cu componentă tehnologică în scopul acordării de credite, instituțiile trebuie:

• a. să acopere în mod adecvat, în cadrele lor de control și de administrare a riscurilor, riscurile inerente asociate inovațiilor cu componentă tehnologică utilizate. Acest lucru trebuie să fie proporțional cu modelul de afaceri, cu expunerea la riscul de credit, cu complexitatea metodelor și cu gradul de utilizare a inovațiilor cu componentă tehnologică;
• b. să se asigure că organul de conducere înțelege suficient de bine cum să utilizeze inovațiile cu componentă tehnologică, care sunt limitele acestora și ce impact au asupra procedurilor de acordare a creditelor;
• c. să înțeleagă modelele de bază utilizate, inclusiv capacitățile, ipotezele și limitările acestora, precum și să asigure trasabilitatea, auditabilitate, soliditatea și reziliența acestora;
• d. să se asigure că modelele sunt adaptate scopului în care au fost create, ținând cont de sarcinile identificate și de alte criterii, cum ar fi performanța și utilizarea acestora. În cazul în care utilizarea modelelor necesită explicații, trebuie să se ia în considerare elaborarea unui model interpretabil;
• e. să înțeleagă calitatea datelor și a intrărilor aferente modelului, să detecteze și să prevină erorile sistematice în procesul decizional în materie de la credite, asigurându - se că există măsuri de protecție adecvate pentru a asigura confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea informațiilor și a sistemelor;
• f. să se asigure că performanța modelului, inclusiv valabilitatea și calitatea rezultatelor sale, este permanent monitorizată și că se iau măsuri adecvate de remediere în timp util în cazul în care se constată probleme (de exemplu, o înrăutățire sau o abatere de la comportamentul așteptat).

4.3.4 Modele de evaluare a bonității și de luare a deciziilor cu privire la credite

Atunci când utilizează modele automatizate de evaluare a bonității și de luare a deciziilor cu privire la credite, instituțiile trebuie să înțeleagă modelele utilizate, precum și metodologia, datele de intrare, ipotezele, limitările și rezultatele acestora și trebuie să dispună de:

• a. politici și proceduri interne de detectare și prevenire a erorilor sistematice și de asigurare a calității datelor de intrare;
• b. măsuri de asigurare a trasabilității, a auditabilității, a solidității și a rezilienței intrărilor și ieșirilor;
• c. politici și proceduri interne care să asigure evaluarea periodică a calității modelului rezultat, utilizând măsuri potrivite pentru utilizarea modelului, inclusiv testarea ex - post a performanței modelului;
• d. mecanisme de control, proceduri de ignorare a modelului și proceduri de escaladare în cadrul procesului normal de luare a deciziilor cu privire la credite, inclusiv abordări calitative, instrumente calitative de evaluare a riscurilor (inclusiv opinia experților și analiza critică) și limite cantitative.

Instituțiile trebuie să dispună de documentație a modelului adecvată care să cuprindă:

• a. metodologia, ipotezele și intrările de date, precum și o abordare în ceea ce privește detectarea și prevenirea erorilor sistematice și asigurarea calității datelor de intrare;
• b. utilizarea rezultatelor modelului în procesul de luare a deciziilor și monitorizarea acestor decizii automatizate în ceea ce privește calitatea globală a portofoliului sau a produselor în care sunt utilizate aceste modele.

4.3.5 Factori de mediu, sociali și de administrare

Instituțiile trebuie să includă factorii ESG și riscurile asociate în apetitul lor la riscul de credit și în politicile de administrare a riscurilor, în politicile și procedurile privind riscul de credit, adoptând o abordare holistică.

În cadrul apetitului la riscul de credit, al politicilor și procedurilor privind riscul de credit, instituțiile trebuie să țină cont de riscurile asociate factorilor ESG în ceea ce privește condițiile financiare ale debitorilor, în special impactul potențial al factorilor de mediu și al schimbărilor climatice. Riscurile asociate schimbărilor climatice în ceea ce privește performanța financiară a debitorilor se pot materializa în primul rând sub formă de riscuri fizice, cum ar fi riscurile pentru debitor care decurg din efectele fizice ale schimbărilor climatice, inclusiv riscurile asociate răspunderii pentru contribuția la schimbările climatice sau riscurile de tranziție, de exemplu riscurile pentru debitor care decurg din tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice. În plus, pot apărea și alte riscuri, cum ar fi modificarea pieței și a preferințelor consumatorilor și riscuri juridice care pot afecta performanța activelor - suport.

4.3.6 Creditare sustenabilă din punct de vedere al mediului

In stituțiile care inițiază sau intenționează să inițieze facilități de credit sustenabile din punct de vedere al mediului trebuie să elaboreze, în cadrul politicilor și procedurilor lor privind riscul de credit, detalii specifice cu privire la politicile și procedurile de creditare sustenabile din punct de vedere al mediului, care să acopere acordarea și monitorizarea unor astfel de facilități de credit. Aceste politici și proceduri trebuie, în special:

• a. să furnizeze o listă de proiecte și activități, precum și criteriile pe care instituția le consideră eligibile pentru creditare sustenabilă din punct de vedere al mediului sau o trimitere la standardele relevante existente în domeniul creditării sustenabile din punct de vedere al mediului, care definesc tipul de creditare considerat sustenabil în acest sens;
• b. să precizeze procesul prin care instituțiile care evaluează dacă veniturile obținute din facilitățile de credit sustenabile din punct de vedere al mediului pe care le - au inițiat sunt utilizate pentru activități sustenabile din punct de vedere al mediului. În cazul creditelor acordate întreprinderilor, procesul trebuie să includă:
• i. culegerea de informații despre obiectivele de afaceri ale debitorilor sustenabile din punct de vedere al aspectelor legate de climă și al mediului sau sustenabile din alt punct de vedere;
• ii. evaluarea conformității proiectelor de finanțare ale debitorilor cu proiectele sau activitățile eligibile sustenabile din punct de vedere al mediului și cu criteriile aferente;
• iii. asigurarea faptului că debitorii au disponibilitatea și capacitatea de a monitoriza și raporta în mod corespunzător alocarea veniturilor pe proiectele sau activitățile sustenabile din punct de vedere al mediului;
• iv. monitorizarea regulată a alocării corespunzătoare a veniturilor (care poate consta în solicitarea de informații actualizate de la debitori cu privire la utilizarea veniturilor până la rambursarea facilității de credit în cauză).

Instituțiile trebuie să își poziționeze politicile și procedurile de creditare sustenabile din punct de vedere al mediului, în contextul obiectivelor, strategiei și politicii lor generale privind finanțarea sustenabilă. În special, instituțiile trebuie să stabilească obiective calitative și, atunci când este cazul, cantitative, pentru a sprijini dezvoltarea și integritatea activității de creditare sustenabilă din punct de vedere al mediului, precum și să evalueze măsura în care această evoluție este în linie cu obiectivele lor generale privind clima și sustenabile din punct de vedere al mediului sau în care contribuie la atingerea acestor obiective generale.

4.3.7 Infrastructura de date

Instituțiile trebuie să dispună de o infrastructură de date adecvată, precum și de politici și proceduri relevante pentru a sprijini procesul de acordare de credite și în scopul administrării și monitorizării riscului de credit pe parcursul întregului ciclu de viață al facilităților de credit (de exemplu, inițierea creditelor și evaluarea bonității, evaluarea riscurilor, analiza și monitorizarea creditelor). Infrastructura de date trebuie să asigure continuitatea, integritatea și securitatea informațiilor privind expunerea, debitorul și garanțiile reale, de la inițierea facilității de credit și pe tot parcursul ciclului de viață al acesteia.

Infrastructura de date trebuie să fie detaliată și suficient de granulară pentru a acoperi informații specifice fiecărui credit, în special criteriile efective de acordare a creditelor aplicate în momentul inițierii, făcând posibilă corelarea datelor referitoare la debitor cu datele referitoare la garanțiile reale, să ajute la monitorizarea eficientă a riscului de credit (vezi secțiunea 8) și să permită generarea de piste de audit eficiente, măsurarea performanței și eficienței operațiunilor și a creditelor, precum și urmărirea abaterilor, excepțiilor și a ignorărilor de la politici (inclusiv a ignorărillor de la ratingul sau evaluarea creditelor/tranzacțiilor).

În scopul proiectării și menținerii acestei infrastructuri de date, instituțiile trebuie să aibă în vedere utilizarea câmpurilor de date relevante din formularele ABE privind tranzacțiile cu credite neperformante¹⁶ .

¹⁶ https://eba.europa.eu/risk - analysis - and - data/eba - work - on - npls