4.1 Criterii pentru stabilirea cazurilor excepționale menționate la articolul 396 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

O încălcare a limitelor prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie considerată întotdeauna un caz excepțional.

Pentru a evalua o situație în care o instituție a depășit limitele prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritatea competentă trebuie să evalueze cel puțin următoarele aspecte:

• a. frecvența și numărul de încălcări;
• b. previzibilitatea încălcării;
• c. motivele indepe ndente de voința instituției, care au condus la incapacitatea de a preveni încălcarea.

Frecvența și numărul de încălcări

Autoritatea competentă trebuie să evalueze dacă încălcarea de către instituție a limitelor prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este un eveniment rar. Evaluarea trebuie să ia în considerare încălcările anterioare ale instituției din aceeași cauză, declanșate de același eveniment sau care privesc același client sau același grup de clienți aflați în legătură.

În cazul în care o instituție raportează în ultimele 12 luni o a doua încălcare care vizează același client sau același grup de clienți aflați în legătură ca prima încălcare, autoritatea competentă poate decide că evenimentul nu poate fi considerat ca fiind rar. De asemenea, dacă o instituție raportează în ultimele 12 luni o a doua încălcare care are aceeași origine ca prima încălcare, autoritatea competentă poate decide că evenimentul nu poate fi considerat ca fiind rar.

În cazul în care, în ultime le 12 luni, o instituție a raportat deja două încălcări ale limitelor expunerilor mari care vizează un client diferit sau un grup diferit de clienți aflați în legătură, care au la bază cauze diferite sau care au fost declanșate de un eveniment diferit, aut oritatea competentă poate decide că orice nouă încălcare (sau noi încălcări), deși fără legătură, nu poate (pot) fi considerată (considerate) drept eveniment rar.

Previzibilitatea încălcării

Autoritatea competentă trebuie să evalueze dacă încălcarea ar fi fost un eveniment previzibil în cazul în care instituția ar fi realizat o administrare adecvată și eficace a riscurilor în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul articolului 393 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu Ghidul ABE privind cadrul de administrare a activității.²

² Ghidul ABE privind cadrul de administrare a activității, EBA/GL/2021/05.

Autoritatea competentă trebuie, de asemenea, să analizeze dacă instituția ar fi putut fi în măsură să anticipeze încălcarea pe baza informațiilor disponibile.

În cazurile în care au loc încălcări identice sau similare ale altor instituții, care ar putea fi atribuite aceleiași cauze, autoritatea competentă ar putea concluziona că încălcarea a fost cauzată de un eveniment imprevizibil.

Motive independente de voința instituției pentru a preveni încălcarea

Autoritatea competentă trebuie să evalueze dacă încălcarea a fost cauzată de motive independente de voința instituției. Acest lucru ar putea fi presupus cel puțin în următoarele cazuri:

• a. o scădere neprevăzută și substanțială a fondurilor proprii ale instituției, inclusiv ca urmare a impactului unor evenimente majore de risc operațional, cum ar fi frauda externă, dezastrele naturale sau pandemia, care nu sunt legate de eșecul mecanismelor de control intern ale instituției;
• b. când o expunere care face (integral sau parțial) obiectul unei derogări încetează să mai fie eligibilă pentru o astfel de derogare din cauza unei decizii a unei părți terțe care nu ar fi putut fi anticipată sau împiedicată de instituție;
• c. o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă care conduce la o interpretare diferită a cadrului aplicabil de reglementare a expunerilor mari, în cazul în care instituția nu a dispus de timp suficient pentru punerea sa în aplicare, astfel încât să prevină o încălcare a limitelor prevăz ute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
• d. fuziunea contrapărților/clienților sau achizițiile între contrapărți/clienți, dar numai în cazurile în care instituția nu a avut cunoștință de această fuziune sau achiziție sau nu ar fi putut să o anticipeze pentru a preveni o încălcare.

O încălcare cauzată de o aplicare necorespunzătoare sau de o interpretare greșită a cadrului privind expunerile mari nu trebuie, în general, să se califice drept motiv independent de voința instituției.

În general, în cazul în care autoritatea competentă concluzionează că încălcarea nu îndeplinește criteriile specificate în prezenta secțiune, autoritatea competentă nu trebuie să acorde o perioadă de timp mai mare de 3 luni pentru a restabili conformitatea cu limitele expunerilor mari.