5.1 Principii de administrare a riscurilor ESG

În scopul integrării riscurilor E SG în cadrul de administrare a riscurilor la nivelul întregii instituții în conformitate cu punctul 152 din Ghidul ABE privind cadrul de administrare a activității, instituțiile trebuie să ia în considerare rolul riscurilor E SG ca potențiali factori determinanți ai tuturor categoriilor tradiționale de riscuri financiare, inclusiv riscurile de credit, de piață, operaționale (inclusiv de litigi u ), reputaționale, de lichiditate, de model de afaceri și de concentrare.

Instituțiile trebuie să integreze riscurile E SG în sistemele și procesele lor obișnuite de administrare a riscurilor, asigurând coerența cu strategiile lor generale de activitate și de risc, inclusiv cu planurile în conformitate cu articolul 76 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, astfel cum se specifică în secțiunea 6. Instituțiile trebuie să se asigure că au o abordare pe deplin integrată în care riscurile E SG sunt reflectate și luate în considerare în mod corespunzător ca parte a strategiilor, politicilor și limitelor de administrare a riscurilor. În cazul în care instituțiile dispun de mecanisme specifice pentru riscurile E SG, acestea trebuie să se asigure că acest lucru se reflectă în cadrul obișnuit de administrare a riscurilor și este integrat în acesta.

Instituțiile trebuie să elaboreze o abordare robustă și solidă în ceea ce privește administrarea ș i atenuarea riscurilor E SG pe termen scurt și mediu și pe un orizont de timp lung de cel puțin 10 ani, ținând seama de principiile prezentate la punctul 19.

Instituțiile trebuie să determine combinația de instrumente de administrare ș i atenuare a riscurilor care ar contribui cel mai bine la atingerea acestui obiectiv, luând în considerare o serie de instrumente, inclusiv următoarele:

• a) colaborarea cu contrapărțile în vederea unei mai bune înțelegeri a profilului de risc al contrapărții și a asigurării coerenței cu apetitul pentru risc și cu obiectivele strategice ale instituției, în special prin:
• i. stabilirea sferei contrapărților cu care să colaboreze, ținând seama de rezultatele evaluării semnificației și ale procesului de măsurare a riscurilor;
• ii. stabilirea unui dialog cu contrapărțile respective pentru a - și revizui reziliența la riscurile E SG, ținând seama de legislația sectorială care afectează contrapărțile respective și de orice plan de tranziție pe care acestea l -au elaborat;
• iii. dacă este relevant și posibil, furnizarea de informații relevante și de consiliere clienților cu privire la evaluarea sau atenuarea riscurilor ESG la care sunt expuși; și
• iv. luarea în considerare a unei serii de acțiuni specifice contrapărții, cum ar fi ajustarea ofertei de produse, acordul cu privire la un plan și la măsurile de remediere pentru a sprijini eforturile de tranziție și o reziliență sporită a contrapărții sau, în ultimă instanță, încetarea relației atunci când continuarea este considerată incompatibilă cu planificarea și apetitul pentru risc al instituției.
• b) ajustarea condițiilor financiare (de exemplu, inclusiv a garanțiilor convenite prin contract și a măsurilor corective), a condițiilor (de exemplu, scadența) și/sau a prețurilor pe baza criteriilor relevante pentru riscurile E SG și a strategiei de risc și a politicii de capital intern ale instituției;
• c) luarea în considerare a riscurilor E SG atunci când se elaborează politici sectoriale și când se stabilesc limite de risc globale, regionale și sectoriale, limite de expunere și strategii de reducere a gradului de îndatorare;
• d) diversificarea portofoliilor de creditare și de investiții pe baza unor criterii relevante pentru riscurile E SG, de exemplu în ceea ce privește sectoarele economice sau zonele geografice;
• e) alte instrumente de administrare a riscurilor considerate adecvate potrivit apetitului pentru risc al instituției, de exemplu o posibilă realocare a finanțării între sectoare și în interiorul lor către expuneri mai reziliente la riscurile ESG.