5.2. Scenarii

Atunci când stabilesc scenarii care implică riscuri de mediu, instituțiile trebuie să aibă în vedere, în concordanță cu identificarea canalelor de transmitere, o serie de factori interconectați pentru a se asigura că scenariile sunt cât mai relevante posibil. Mai exact, instituțiile trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

• a. contextul socioeconomic, adică ipotezele despre condițiile socioeconomice globale sau regionale, inclusiv creșterea populației, dezvoltarea economică și inegalitățile sociale; și alți factori macroeconomici, inclusiv inflația și politicile monetare, protecționismul sporit;
• b. evoluția tehnologică, adică nivelul și ritmul inovării, adoptarea tehnologiilor și disponibilitatea infrastructurii pentru a sprijini noile tehnologii;
• c. preferințele consumatorilor, adică schimbările potențiale ale apetitului consumatorilor pentru bunuri și servicii considerate sustenabile, produse la nivel local, sănătoase.

Pentru riscurile climatice trebuie luați în considerare următorii factori suplimentari:

• a. politicile privind clima, adică nivelul de intervenție politică destinată atenuării schimbărilor climatice sau gestionării impactului lor prin politici de adaptare; acesta poate varia de la acțiuni foarte ambițioase până la acțiuni minime;
• b. sistemele energetice, adică structura producției și a consumului de energie și infrastructura energetică, inclusiv dependența de combustibilii fosili în comparație cu sursele regenerabile de energie;
• c. căile sectoriale de realizare a neutralității climatice, adică modalitățile în care diferitele sectoare trec și se adaptează la o economie durabilă, inclusiv, după caz, perspectiva internațională, cum ar fi căile sectoriale de decarbonizare ale Agenției Internaționale a Energiei (AIE), ale inițiativei Science Based Targets (SBTi)⁷ sau ale Net- Zero Banking Association (NZBA)⁸ , contextul regional, în fruntea cărora figurează strategia Pactul verde european, pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55” și obiectivul UE de realizare a neutralității climatice până în 2050, precum și politicile naționale și strategia climatică;
• d. nivelurile de emisii și impactul rezultat asupra climei, adică concentrația de emisii de gaze cu efect de seră și modul în care se preconizează că vor evolua în viitor temperatura și alte procese biofizice.

⁷ SBTi este un parteneriat mondial (între CDP, Pactul mondial al ONU, Institutul Mondial al Resurselor și WWF) care ajută întreprinderile și instituțiile financiare să stabilească obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră care sun t aliniate cu obiectivele Acordului de la Paris (limitarea încălzirii la o valoare cu mult sub 2 °C și urmărirea limitării ei la 1,5 °C).

⁸ NZBA este o inițiativă convenită în cadrul ONU și coordonată de industrie, lansată în 2021 în cadrul Alianței financiare de la Glasgow pentru neutralitate climatică (GFANZ) , care oferă un cadru comun băncilor pentru a - și alinia portofoliile cu zero emisii nete până în 2050 prin adoptarea unor obiective sectoriale.

Pentru ale riscuri de mediu (în afară de climă), trebuie luați în considerare următorii factori suplimentari:

• a. politica și reglementările de mediu, adică nivelul de ambiție și asigurarea respectării politicilor de protecție a mediului, cum ar fi conservarea biodiversității, reglementarea calității apei și a aerului, mandatele privind economia circulară, restricțiil e privind substanțele chimice nocive și interzicerea defrișărilor. Aceasta include cadre regionale precum Regulamentul UE privind restaurarea naturii sau Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030;
• b. starea ecosistemelor, adică starea și tendințele în ceea ce privește biodiversitatea, degradarea ecosistemelor, fertilitatea solului, disponibilitatea apei dulci și nivelurile de poluare. Acești factori definesc stresul ambiental de referință și influențează materializarea riscurilor precum deficitul de resurse, dispariția speciilor sau criza apei;
• c. modelele de utilizare a terenurilor și a resurselor, adică amploarea și intensitatea utilizării terenurilor (expansiunea urbană, agricultura, mineritul) și modelele de extracție a materiilor prime sau de utilizare a apei. Utilizarea nesustenabilă poate să amplifice degradarea mediului și să declanșeze puncte de basculare sociale sau economice;
• d. dependențele lanțurilor de aprovizionare de ecosisteme, adică gradul în care sectoarele sau regiunile se bazează pe serviciile ecosistemice precum polenizarea, filtrarea apei sau disponibilitatea materiilor prime. Întreruperea acestor servicii poate duce la pierderi sectoriale, de exemplu în agricultură, silvicultură, pescuit, domeniul produselor alimentare sau al produselor textile.

Instituțiile trebuie să utilizeze scenarii credibile, bazate pe cunoștințele științifice cele mai recente și pe scenarii și resurse furnizate de organizații internaționale sau regionale recunoscute pe scară largă, cum ar fi:

• a. pentru riscurile climatice: Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), Rețeaua pentru ecologizarea sistemului financiar (NGFS), Agenția Internațională a Energiei (AIE), Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Centrul Comun de C ercetare al Comisiei Europene (JRC) sau organismele guvernamentale sau neguvernamentale naționale;
• b. pentru alte riscuri de mediu în afară de climă: Platforma interguvernamentală științifico - politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES), agențiile specializate ale ONU⁹ , Agenția Europeană de Mediu (AEM)¹⁰ , Institutul Mondial al Resurselor (WRI)¹¹ , precum și evaluări bazate pe date științifice, elaborate la nivel regional sau național (de exemplu, strategiile naționale privind biodiversitatea, planurile de gestionare a solurilor și a apei sau cadrele de monitorizare a poluării).

⁹ Agențiile specializate ale ONU includ UNEP, FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură), GBO (Perspectivele mondiale privind biodiversitatea), și anume Convenția privind diversitatea biologică – cadrul emblematic al CBD pentru urmărirea progreselor la nivel mondial în domeniul biodiversității, și altele relevante pentru monitorizarea mediului și politica de mediu.

¹⁰ AEM este un organ al UE care oferă un cadru pentru datele despre mediu și sprijin al politicilor.

¹¹ WRI este un institut de cercetare care elaborează cadre pentru gestionarea durabilă a resurselor și acțiuni climatice.

Instituțiile trebuie să perfecționeze și să personalizeze scenariile alese pe baza obiectivului, a domeniului de aplicare și a granularității analizei efectuate. De exemplu, atunci când efectuează simulări de criză, instituțiile ar putea să ia în considerare scenarii pe termen relativ scurt, concentrându - se mai mult pe riscurile fizice acute (adică materializarea bruscă a unor fenomene climatice extreme) decât pe riscurile fizice cronice (adică schimbarea treptată a condițiilor climatice) și punând un accent mai mare decât în scenariile pe termen mai lung pe impactul negativ potențial al unei deconectări puternice între agenda reglementărilor de mediu, ciclul economic și încrederea consumatorilor și a pieței.

Instituțiile trebuie să se asigure că scenariile sunt aliniate în mod corespunzător cu caracteristicile de risc unice ale portofoliilor lor și ale modelului lor de afaceri, adaptând scenariile în măsura în care acest lucru este necesar și posibil.

În cazul în care un scenariu nu include unele dintre elementele enumerate la punctele 29 și 30 , instituțiile trebuie să evalueze semnificația potențială a acestor factori și să analizeze măsura în care rezultatele analizei trebuie adaptate pe baza opiniilor experților.

Atunci când stabilesc scenarii, instituțiile trebuie să ia în considerare atât riscul fizic, cât și riscul de tranziție. Chiar dacă modelarea poate duce la stabilirea unor scenarii separate pentru fiecare dintre aceste riscuri, instituțiile trebuie să asigure o coerență suficientă între scenarii, având în vedere că riscurile sunt strict corelate pe termen lung.

Instituțiile trebuie să selecteze aspectele specifice ale pericolelor care implică riscuri de tranziție și riscuri fizice care urmează să fie acoperite de scenariu, pe baza evaluării semnificației lor, care pot fi diferite în funcție de orizontul de timp în cauză.

Instituțiile trebuie să se asigure că scenariile sunt consecvente la nivel intern. În special, traiectoria fiecărui factor - cheie nu trebuie analizată în mod izolat, ci în raport cu traiectoria celorlalți factori - cheie. De exemplu, ipotezele despre creșterea economică trebuie să fie în concordanță cu ipotezele despre cererea de energie și adoptarea tehnologiilor.

În aplicarea principiului proporționalității, instituțiile pot, inițial sau în funcție de dimensiunea, natura, complexitatea activităților lor sau de evaluarea semnificației riscului lor de mediu, să pună accentul pe un domeniu de aplicare mai restrâns, să utilizeze mai puțini factori de intrare, să stabilească scenarii mai simple și/sau să utilizeze abordări simplificate.