7.6. Respectarea cerințelor în condiții de criză – Utilizarea P2G și a P2G-LR pentru a aborda rezultatele cantitative ale simulărilor de criză

Autoritățile competente trebuie să stabilească, prin intermediul simulărilor de criză, adecvarea fondurilor proprii ale instituției (cantitate și componență) în condiții de criză și dacă măsurile de supraveghere, inclusiv P2G, P2G-LR, planificarea revizuită a capitalului și alte măsuri, sunt necesare pentru abordarea potențialelor insuficiențe. Pentru a evalua adecvarea capitalului în condiții de criză, autoritățile competente trebuie să aibă în vedere:

• a. utilizarea rezultatelor calitative (de exemplu, deficiențele identificate în administrarea și controlul riscurilor) ale simulărilor de criză ale instituțiilor și simulările de criză de supraveghere;
• b. utilizarea rezultatelor cantitative ale simulărilor de criză efectuate de instituții, în cazul în care ICAAP este considerat fiabil, și ale simulărilor de criză de supraveghere, în conformitate cu articolul 100 din Directiva 2013/36/UE, astfel cum este indicat în Titlul 11, incluzând, de exemplu:
• i. prescrierea de scenarii/ipoteze specifice de ancorare care să fie implementate de către instituții;
• ii. realizarea de simulări de criză la nivel de sistem cu aplicarea de metodologii și scenarii coerente de către instituții sau supraveghetori.

Autoritățile competente trebuie să considere adecvate rezultatele cantitative ale simulărilor de criză cu privire la adecvarea și calitatea fondurilor proprii ale instituției și să determine în ce măsură cantitatea și calitatea fondurilor proprii sunt suficiente pentru a acoperi cerințele de capital aplicabile, în special:

• a. OCR, inclusiv cerințele privind amortizoarele combinate în cadrul scenariului de bază într- un orizont de timp anticipativ de cel puțin doi ani;
• b. TSCR în cadrul scenariilor adverse într-un orizont de timp anticipativ de cel puțin 2 ani.

Autoritățile competente trebuie să determine P2G și P2G-LR și, dacă determinarea duce la o valoare pozitivă, să aplice P2G sau P2G-LR pentru a aborda preocupările supraveghetorilor privind sensibilitatea instituției la scenariile adverse folosite în simulările de criză de supraveghere. P2G nu trebuie utilizat pentru a acoperi riscuri sau elemente de risc care sunt deja acoperite de P2R, în conformitate cu secțiunea 7.2. În mod similar, P2G-LR nu trebuie utilizat pentru a acoperi acele aspecte ale riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier deja acoperite de P2R-LR în conformitate cu secțiunea 7.3.

Nivelul P2G trebuie să protejeze împotriva unei eventuale încălcări a TSCR într-un scenariu advers. În mod asemănător, nivelul P2G-LR trebuie să protejeze împotriva încălcării TSLRR într- un scenariu advers. Dacă rezultatele cantitative ale simulărilor de criză de supraveghere indică faptul că nu este de așteptat ca instituția să depășească TSCR în scenariul advers al simulării de criză, autoritățile competente pot decide să nu aplice P2G. În mod similar, autoritățile competente pot decide să nu stabilească P2G-LR în cazul în care nu se preconizează că TSLRR va fi încălcat în scenariul advers al simulării de criză.

Autoritățile competente trebuie să stabilească și să aplice P2G și P2G-LR pe baza rezultatelor scenariului advers al simulărilor de criză de supraveghere relevante, inclusiv al simulărilor de criză la nivelul UE efectuate de ABE sau al oricăror alte simulări de criză de supraveghere relevante efectuate la nivelul sistemului într-un orizont de timp anticipativ de cel puțin 2 ani.

În cadrul stabilirii unei abordări proporționale pentru instituțiile și filialele care nu fac parte din Categoria 1 din cadrul grupurilor transfrontaliere, pentru aplicarea și actualizarea P2G și P2G-LR, autoritățile competente pot avea în vedere rezultatele formelor simplificate ale simulărilor de criză de supraveghere (de exemplu, prin utilizarea scenariilor de supraveghere de ancorare prescrise, a analizei sensibilității, a simulărilor de criză de sus în jos desfășurate de autoritățile desemnate și a impactului simulărilor de criză consolidate la nivelul portofoliului), ale simulărilor de criză de supraveghere anterioare sau ale simulărilor de criză ale instituțiilor în conformitate cu punctul 340. Formele simplificate de simulări de criză de supraveghere pot fi efectuate mai degrabă individual decât ca parte a exercițiului la nivel de sistem.

Autoritățile competente trebuie să determine și să aplice P2G și P2G-LR conform modelului de angajament minim menționat în secțiunea 2.4. În special, frecvența minimă cu care se determină și aplică P2G și P2G-LR trebuie să fie frecvența evaluării adecvării capitalului conform modelului de angajament minim SREP.

Fără a aduce atingere punctului anterior, autoritățile competente:

• a. trebuie să evalueze dacă P2G și P2G-LR existente sunt în continuare adecvate ori de câte ori sunt disponibile rezultatele noilor simulări de criză de supraveghere și să le revizuiască, dacă este necesar;
• b. pot stabili indicatorii P2G și P2G-LR doar o dată la doi ani, în loc de anual, inclusiv pentru instituțiile din categoria 1 SREP. Cu toate acestea, în anul următor celui în care s-a stabilit P2G, autoritățile competente trebuie să evalueze dacă P2G și P2G-LR sunt încă relevante sau dacă trebuie actualizate, pe baza tuturor informațiilor relevante, inclusiv a rezultatelor simulărilor de criză de supraveghere anterioare, precum și a unor analize de sensibilitate suplimentare (adică forme simplificate de simulări de criză de supraveghere).

La calibrarea P2G, autoritățile competente trebuie să se asigure că este stabilită la un nivel adecvat pentru a acoperi cel puțin impactul de criză maxim anticipat, care se calculează pe baza variațiilor ratei CET1 (de exemplu, având în vedere atât variațiile de capital CET1, cât și TREA) în cel mai prost an de criză și luând în calcul nivelul cerințelor de capital aplicabile. Impactul de criză maxim în scopul stabilirii P2G trebuie înțeles ca diferența dintre cea mai scăzută rată a CET1 din scenariul advers pe durata simulării de criză și rata reală CET1 de bază la punctul de plecare.

La calibrarea P2G-LR, impactul de criză maxim trebuie calculat pe baza variațiilor fondurilor proprii de nivel 1 în cel mai dificil an de criză și ținând seama de cerințele de capital aplicabile indicatorului efectului de levier. Impactul de criză maxim în scopul stabilirii P2G-LR trebuie înțeles ca diferența dintre cel mai scăzut indicator al efectului de levier în scenariul advers pe durata simulării de criză și indicatorul efectiv al efectului de levier la punctul de plecare.

Autoritățile competente trebuie să obțină punctul de plecare al P2G specific fiecărei instituții prin compensarea elementelor care acoperă deja riscurile reflectate în impactul de criză maxim. În special, autoritățile competente trebuie să compenseze măsurile relevante, în special amortizorul de conservare a capitalului, în conformitate cu punctul 354. În plus, atunci când stabilesc punctele de plecare ale P2G și P2G-LR, autoritățile competente pot lua în considerare, după caz, alte ajustări ale impactului de criză maxim legat de ipoteza statică a bilanțului sau de orizontul de timp diferit dintre exercițiul simulării de criză și momentul punctului de plecare.

La stabilirea P2G și P2G-LR, autoritățile competente trebuie să asigure o legătură adecvată între punctele de plecare respective ale acestora, precum și între valorile lor finale. În acest scop, acestea pot decide să utilizeze o abordare pe categorii pentru a clasifica instituțiile în conformitate cu punctele de plecare P2G și P2G-LR, pe baza simulărilor de criză de supraveghere relevante prevăzute la punctul 344 sau pe baza altor abordări prevăzute la punctul 345. În consecință, autoritățile competente pot atribui un interval fix de niveluri P2G sau P2G-LR fiecărei benzi și pot stabili P2G și P2G-LR finale în intervalul benzii atribuite sau, în mod excepțional, în afara intervalului benzii relevante, pe baza considerațiilor specifice instituției. Autoritățile competente trebuie să urmărească evitarea efectelor în cascadă disproporționate între benzi, de exemplu prin permiterea suprapunerii parțiale între nivelurile P2G sau P2G-LR pentru banda adiacentă, și trebuie să se asigure că P2G și P2G-LR finale rezultate sunt specifice instituției.

La determinarea P2G și P2G-LR finale, autoritățile competente trebuie să aibă în vedere factorii următori, după caz și în măsura în care sunt disponibili:

• a. anul în care s-a înregistrat impactul de criză maxim raportat la punctul de pornire și orizontul de timp al scenariilor folosite în simularea de criză;
• b. rezultatul unui test de criză fiabil al instituției, luând în calcul definițiile și ipotezele scenariilor specifice, în special dacă sunt considerate mai relevante pentru modelul de afaceri și profilul de risc al instituției sau dacă scenariile interne sunt mai severe decât scenariile în materie de supraveghere;
• c. modificări care au loc după data-limită a exercițiului de simulare a situațiilor de criză, cu un impact semnificativ asupra profilului de risc sau asupra poziției de capital a instituției (de exemplu, vânzarea de credite neperformante). Aceste modificări pot include modificări intermediare ale profilului de risc, inclusiv modificări structurale în activitatea sau bilanțul instituției;
• d. măsurile de diminuare relevante ale conducerii instituției, care sunt considerate credibile și extrem de sigure în urma evaluării de supraveghere;
• e. informații despre opiniile de supraveghere privind relevanța simulărilor de criză de supraveghere pentru strategia, planurile financiare și modelul de afaceri al instituției;
• f. o certitudine redusă cu privire la sensibilitatea reală a instituției la scenarii adverse;
• g. orice suprapunere potențială cu P2R sau P2R-LR;
• h. capacitatea generală de redresare a instituției, astfel cum este specificată în Ghidul ABE privind capacitatea generală de redresare în planificarea redresării⁴³ ;
• i. calitatea (componența) fondurilor proprii disponibile ale instituției, inclusiv cel mai prost an de criză;
• j. dacă o instituție este în curs de restructurare sau rezoluție.

⁴³ Ghidul ABE privind capacitatea generală de redresare în planificarea redresării (EBA/GL/2023/06) – Secțiunea II. Evaluarea capacității generale de redresare (CGR) – „CGR ajustată”.

În scopul stabilirii P2G, autoritățile competente trebuie să aibă în vedere și măsura în care scenariile de criză acoperă toate riscurile semnificative care contribuie la P2R în cadrul TSCR. Autoritățile competente trebuie să aibă în vedere în special faptul că este posibil ca scenariile de declin macroeconomic să nu includă în întregime unele riscuri, de exemplu riscul de pensie sau anumite elemente ale riscului de concentrare a creditului (de exemplu, concentrarea pe o singură entitate), care ar putea amplifica eventualele pierderi în scenariile adverse simulate.

În plus, autoritățile competente trebuie să aibă în vedere măsura în care cerințele privind amortizoarele combinate existente și alte măsuri aplicabile acoperă deja riscurile indicate de simulările de criză. În acest sens, autoritățile competente:

• a. trebuie să compenseze P2G cu amortizorul de conservare a capitalului (CCB), dat fiind că natura P2G și cea a CCB se suprapun;
• b. în cazuri excepționale, trebuie să compenseze P2G de la caz la caz cu amortizorul anticiclic de capital (CCyB) – deși, în principiu, nu se preconizează nicio suprapunere între acestea – pe baza considerării riscurilor subiacente acoperite de amortizor și avute în vedere la proiectarea scenariilor folosite în simulările de criză, după consultarea autorității macroprudențiale;
• c. nu trebuie să compenseze P2G cu amortizoarele de risc sistemic (amortizoarele G-SII/O-SII și amortizorul de risc sistemic), întrucât acestea sunt menite să acopere riscurile pe care o instituție le prezintă pentru sistemul financiar;
• d. nu trebuie să compenseze P2G-LR cu cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier al G-SII menționată la articolul 92 alineatul (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
• e. pot revizui indicatorul P2G comunicat respectivei instituții pentru a se asigura că calibrarea acestuia rămâne adecvată în cazul în care o instituție devine supusă pragului minim privind cerințele de capital, în conformitate cu articolul 104b alineatul (4a) din Directiva 2013/36/UE.

În cazul în care autoritățile competente stabilesc P2G, acestea trebuie să adauge prezentele orientări pe lângă OCR. În cazul în care autoritățile competente stabilesc P2G-LR, acestea trebuie să adauge prezentele orientări pe lângă OLRR. Autoritățile competente trebuie să considere OCR și OLRR drept două seturi separate de cerințe. În consecință, fondurile proprii disponibile pot fi utilizate simultan pentru a îndeplini P2G și P2G-LR.