Titlul III – Cerin țe pentru autoritățile competente în cazul aplicării articolului 243 alineatul (4) sau articolului 244 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în cazul aplicării articolului 243 alineatul (2) sau articolului 244 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 atunci când se aplică oricare dintre circumstan țele prevăzute la titlul II

Evaluarea dimensiunii transferului riscului de credit

Autoritățile competente trebuie să evalueze documentaț ia ș i dovezile prezentate de institu ț ia ini țiatoare în legătură cu securitizarea pentru a stabili dacă a fost transferat un risc de credit corespunzător către părț i ter ț e și să solicite informații suplimentare, atunci când este necesar pentru efectuarea evaluării. Autoritățile competente trebuie să acorde o atenț ie deosebită, printre altele, următorilor factori, după caz :

• a. cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, cuantumurile pierderilor a șteptate calculate pentru expunerile securitizate înainte de securitizare ș i cuantumurile corespunzătoare pentru tranș ele transferate ș i re ț inute de institu ț ia ini țiatoare după secu ritizare;
• b. în ceea ce prive ște demonstrarea de către instituț iile ini ț iatoare a SRT în conformitate cu articolul 243 alineatul (4) sau articolul 244 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, metodele utilizate pentru a demonstra că riscul de credit care a fost transferat este corespunzător posibilei reduceri a cerinț elor de fonduri proprii;
• c. atunci când instituț ia ini țiatoare a utilizat modele interne pentru a demonstra că a fost transferat un nivel semnificativ al riscului de credit , dacă aceste modele sunt suficient de solide, iar atunci când au fost utilizate modele externe, dacă aceste modele au fost integrate în procesele curente ale institu ț iei ini ț iatoare și dacă institu ț ia ini ț iatoare are o în țelegere adecvată a modului în care operează modelul ș i a ipotezelor care stau la baza acestuia;
• d. dacă instituț ia ini ț iatoare a utilizat ipoteze specifice de simulare a condi ț iilor de criză cu privire la portofoliul de active -suport, adecvarea acestor ipoteze ș i modul în care aceste ipoteze ș i pierderile rezultate proiectate se raportează la cele utilizate pentru testele de criză efectuate în scopul supravegherii sau la alte surse empirice de astfel de date, precum agen ț iile de rating.

Autorităț ile competente trebuie să analizeze dacă instituț ia ini ț iatoare are suficiente cuno ș tin ț e cu privire la activele-suport pentru a putea efectua o analiză adecvată a transferului riscului de credit și trebuie, de asemenea, să analizeze dacă există un risc idiosincratic al portofoliului care nu este surprins de evaluarea riscului de credit sau calculele de capital efectuate de institu ț ia ini ț iatoare. Riscul idiosincratic trebuie să fie surprins prin ipoteze mai conservatoare decât un scenariu standard „de bază” . Acest conservatism trebuie să urmărească surprinderea riscului idiosincratic care poate corespunde unui scenariu de „ simulare de criză ” , dacă este cazul .

În cazul în care institu ț ia ini țiatoare se bazează pe formula reglementată pentru a - ș i determina cerin ț ele de fonduri proprii post- securitizare, autoritățile competente trebuie să analizeze cât de sensibile sunt cerinț ele de fonduri proprii ale pozi ț iilor din securitizare reţinute ale institu ț iei ini țiatoare la modificările parametrilor IRB . Dacă cerinț ele de capital ale pozi ț iilor din securitizare re ț inute sunt foarte senzitive la modificări mici ale acestor parametri, este mai pu țin probabil ca un risc corespunzător de credit să fi fost transferat .

Evaluarea caracteristicilor structurale

Autorităț ile competente trebuie să evalueze dacă într -o tranzac ție există caracteristici structurale care ar putea afecta transferul presupus al riscului de credit către părț i ter ț e, precum clauzele de răscumpărare opţionale sau alte acorduri contractuale care în cazul tranzac ț iilor de securitizare tradi ționale sporesc probabilitatea ca activele să fie readuse în bilan ț ul institu ț iei ini țiatoare sau în cazul securitizărilor sintetice sporesc probabilitatea ca protec ția creditului să înceteze înainte de scadenț a tranzac ț iei.

Pentr u securitizările tradiționale, doar următoarele opțiuni de cumpărare acordate institu ț iilor ini țiatoare nu trebuie considerate de către autorităț ile competente a afecta transferul efectiv al riscului de credit, cu condi ț ia ca aceste op țiuni de cumpărare să nu confere unei institu ț ii ini țiatoare dreptul de a răscumpăra de la destinatarul transferului expunerea transferată anterior pentru a realiza profiturile aferente sau să oblige institu ț ia ini țiatoare să îș i asume din nou riscul de credit transferat:

• a. op țiunile de cumpărare de reglementare sau opțiunile de cumpărare aferente impozitelor care pot fi exercitate doar dacă există modificări ale cadrului legal sau de reglementare care au un impact asupra con ț inutului rela ț iei contractuale a respectivei tranzac ții de securitizare sau care afectează distribuț ia profiturilor economice pe care le ob ț ine din tranzac ția de securitizare respectivă oricare dintre părț ile la tranzac ț ie;
• b. op țiunile de solicitare a stingerii securitizării care îndeplinesc condiţiile men ț ionate la articolul 243 alineatul (5) litera (f) din CRR.

Pentru tranzac ț iile sintetice, orice op țiuni de cumpărare care îndeplinesc criteriile stabilite la punctul 5(2)(a) sau 5(2)(b) nu este necesar să fie analizate de autorităț ile competente.

În plus ș i pentru a evita orice incertitudine, pentru tranzac ț iile de securitizare tradi ț ionale, orice op țiune acordată investitorilor în securitizare, cu excepț ia op ț iunilor care pot fi exercitate doar în cazul încălcărilor contractuale de către instituț ia ini ț iato are, trebuie să fie analizate de autoritățile competente ca împiedicând un inițiator să realizeze un transfer efectiv al riscului de credit.

Pentru securitizările sintetice, orice opț iune acordat ă investitorilor în securitizare sau furnizorilor de protec ț ie a creditului care pot fi exercitate doar în cazul încălcărilor contractuale de către alte părț i implicate în tranzac ție nu trebuie să fie considerate de către autorităț ile competente a împiedica o institu ț ie ini țiatoare să realizeze transferul efectiv a l riscului de credit, cu condi ț ia îndeplinirii cerin ț elor de la articolul 244 alineatul (5) litera (c) din CRR. Toate celelalte op ț iuni acordate investitorilor în securitizare sau furnizorilor de protec ție a creditului trebuie să fie evaluate de către autorităț ile competente, deoarece pot genera cerin ț e suplimentare de fonduri proprii din cauza neconcordan ț ei scaden ț elor.

Autoritățile competente trebuie să analizeze dacă instituț ia ini țiatoare a răscumpărat în trecut tranzac ții pentru protejarea inves titorilor și dacă normele privind suportul implicit, astfel cum se specifică la articolul 248 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 au fost respectate de către instituț ia ini ț iatoare pentru a asigura transferul efectiv al riscului.

Atunci când tranzacț iile includ perioade de completare, autoritățile competente trebuie să analizeze criteriile de eligibilitate pentru activele din portofoliul-suport și să ia în considerare nivelul minim și nivelul maxim de calitate a creditului a activelor eligibile și să analizeze dacă activele pot fi substituite în structură în vederea protejării investitorilor împotriva pierderilor simultan cu cre ș terea riscului de credit pentru institu ț ia ini țiatoare, pentru a se asigura că riscul a fost efectiv transferat.

Autorităț ile com petente trebuie să analizeze dacă tranzacț iile nu includ la ini ț iere vreun mecanism care reduce cuantumul transferului riscului de credit de la institu ț ia ini ț iatoare către părț i ter ț e în mod dispropor ț ionat în timp.

6. Neconcordan ț e între protec ț ia creditului ș i activele- suport pentru securitizările sintetice

Autoritățile competente trebuie să analizeze dacă există neconcordanț e ale scaden ț elor sau monedelor între protec ția oferită ș i activele-suport. În ceea ce prive ș te scaden ț a protec ț iei, autor itățile competente trebuie să analizeze dacă clauzele de răscumpărare opţională sau alte caracteristici ar putea reduce scaden ț a protec ției în practică, precum ș i legătura dintre o astfel de situa ț ie ș i termenul preconizat de nerambursare pentru portofoliul de active.

Autoritățile competente trebuie să analizeze neconcordanț ele de scadenţă pentru tranzac țiile unde portofoliile de active se pot completa pe măsură ce instituț iile ini ț iatoare pot introduce pentru înlocuire active cu scaden țe mai lungi către finalul perioadei de protec ț ie, ceea ce spore ș te orice neconcordan ță în ceea ce priveș te scaden ț ele.

Autoritățile competente trebuie să evalueze neconcordanțele de monedă pentru tranzacț iile în care portofoliile de active con țin un profil de monedă diferit față de datorii. Atunci când apar astfel de neconcordan țe, trebuie să se aplice ajustări prudente capitalului eliberat în conformitate cu punctele de vedere ale autorităț ilor competente. Instrumentele de diminuare a riscului , precum swapurile pe valută, trebuie să fie evaluate în ceea ce priveș te adecvarea în termeni de sold care face obiectul swapului, durata respectivului swap ș i orice elemente declan ș atoare contingente.

7. Aspecte legate de protec ț ia creditului pentru securitizările sintetice

Atunci când securitizarea se realizează în mod sintetic, utilizând instrumente financiare derivate de credit sau o garan ție, autoritățile competente trebuie să se asigure că protecț ia creditului îndepline ș te toate cerin ț ele relevante stabilite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și oferă suficientă certitudine a plăț ii pentru a nu afecta transferul riscului de credit. Dacă protec ț ia creditului este finan țată, contractele de garanție reală trebuie să fie analizate, inclusiv în ceea ce prive ș te îndeplinirea tuturor cerin ț elor relevante stabilite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru protec ț ia finan țată a creditului . Dacă protecț ia creditului este nefinan țată, autoritățile competente trebuie să analizeze dacă sunt instituite măsuri adecvate pentru asigurarea plății fără întârziere .

Autoritățile competente trebuie să analizeze evenimentele de credit care sunt acoperite de protec ț ia creditului ob ținută ( de exemplu, dacă aceasta include evenimente de credit standard, precum falimentul, neplata sau restructurarea creditelor).

Dacă primele plătite furnizorilor de protecț ie a creditului nu sunt recunoscute în contul de profit ș i pierderi al institu ț iei ini ț i atoare, autoritățile competente trebuie să analizeze dacă primele plătite furnizorilor de protecț ie a creditului sunt excesiv de mari, astfel încât SRT să fie afectat. Această situație poate fi analizată în mai multe moduri, precum prin examinarea primelor plătite în comparaț ie cu (i) randamentul portofoliului de active sau (ii) pierderile pe care le acoperă protecț ia sau (iii) ratele pe pia ț a concuren țială sau (iv) o combina ț ie a acestor diver ș i factori. Autoritățile competente trebuie să analizeze, de asemenea, dacă există alte caracteristici ale tranzac ției, în afara primelor, precum comisioanele, care majorează efectiv costul protec ției oferite astfel încât transferul riscului de credit va fi afectat .

Atunci când primele sunt plătite în avans sau nu sun t legate de pierderile din portofoliul de active pe care le acoperă protecția sau care sunt garantate în alt mod, autorităț ile competente trebuie să analizeze dacă acest lucru reduce dimensiunea transferului riscului de credit.

8. SRT către părț i ter ț e

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă este transferat un nivel semnificativ al riscului de credit către părț i ter ț e care nu au o legătură cu instituț ia ini ț iatoare într-un mod care ar putea să afecteze transferul riscului de credit . Autorităț ile competente trebuie să analizeze orice legătură relevantă între investitori sau furnizorii de protecț ie a creditului ș i institu ț ia ini ț iatoare, precum și dacă instituț ia ini țiatoare oferă părț ilor ter ț e o finan ț are semnificativă atunci când realizează evaluarea SRT.

9. Ratingurile de credit

Atunci când o instituț ie ini țiatoare utilizează metoda bazată pe ratinguri, astfel cum se specifică la articolul 261 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru a calcula cerin ț ele de fonduri proprii pentru expunerile sale la o securitizare, autoritățile competente trebuie să analizeze dacă agenția de rating de credit aleasă deține experienț a și expertiza necesară în ceea ce prive ște clasa de active care beneficiază de rating , în măsura în care autorităț ile competente au cuno ș tin ță de acest lucru .

10. Politicile interne pentru evaluarea transferului riscului de credit ș i SRT

Autoritățile competente trebuie să analizeze dacă instituț ia ini ț iatoare a instituit politici interne adecvate pentru realizarea propriilor sale evaluări cu privire la transferul riscului de credit ș i SRT. Aceste politici trebuie să includă nu numai o evaluare inițială a tranzacț iei, atunci când instituț ia ini ț iatoare urmăreș te , pentru prima oară, excluderea expunerilor securitizate din calculul cuantumuri lor ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, al pierderilor a șteptate, ci trebuie să analizeze și evaluările continue ale SRT pe parcursul duratei de via ță a t ranzac ț iei.