Orie ntarea 3: Teste de bază

3.1 Pentru a - și evalua în mod cuprinzător capacitatea de a aborda eficace cazurile de dificultate a unei instituții, SGD - urile trebuie să efectueze teste de bază conform celor prevăzute în prezenta orientare.

Funcțiile SGD -ului care trebuie acoperite de testele de bază

3.2 În vederea evaluării inter pares efectuate de ABE, SGD - urile trebuie să efectueze teste de bază ale funcțiilor care le - au fost atribuite prin lege (prevăzute în Directivele 2014/49/UE și 2014/59/UE, astfel cum au fost transpuse în legislația națională) în cadrul unui ciclu de simulare de criză al SGD - ului și să raporteze rezultatele la ABE. În acest scop, trebuie avute în vedere următoarele funcții ale SGD - ului:

• • plata compensațiilor către deponenți în statul lor membru în eventualitatea insolvenței unei instituții de credit conform articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2014/49/UE („funcția de compensare”);
• • plata compensațiilor către deponenți la sucursalele înființate de instituțiile de credit autorizate într - un alt stat membru în cazul insolvenței unei instituții de credit în temeiul articolului 11 alineatul (1) și al articolului 14 din Directiva 2014/49/UE („rambursare cu funcție de cooperare transfrontalieră”). SGD - urile trebuie să efectueze un astfel de test de bază numai în cazurile în care ar putea fi implicate în compensări transfrontaliere (ca SGD din statul membru de origine, ca SGD din statul membru gazdă sau în ambele roluri) în conformitate cu articolul 14 din DSGD menționată anterior și cu dispozițiile naționale aplicabile;
• • finanțarea rezoluției instituțiilor de credit pentru a asigura în permanență accesul la depozite conform articolului 11 alineatul (2) din Directiva 2014/49/UE și articolului 109 din Directiva 2014/59/UE („funcția de contribuție la rezoluție”);
• • utilizarea resurselor lor financiare disponibile pentru măsuri alternative pentru a evita intrarea în dificultate a unei instituții de credit, dacă acest lucru este permis conform legii statului membru în care este stabilit SGD - ul, conform articolului 11 alineatul (3) din Directiva 2014/49/UE („funcția de evitare a intrării în dificultate”) și
• • utilizarea resurselor lor financiare disponibile pentru finanțarea de măsuri care să mențină accesul deponenților la depozitele acoperite, în contextul unor proceduri naționale de insolvență, dacă acest lucru este permis conform legii statului membru în care este stabilit SGD- ul, conform articolului 11 alineatul (6) din Directiva 2014/49/UE („funcția de contribuție la procedura de insolvență”).

3.3 În plus, SGD - urile trebuie să efectueze și să raporteze rezultatele verificărilor lor periodice asupra fișierelor SCV, care sunt efectuate de SGD în mod regulat. Verificările periodice asupra fișierelor SCV sunt, de asemenea, teste de bază. Rezultatele verificărilor periodice asupra fișierelor SCV nu trebuie confundate sau combinate cu evaluarea fișierului SCV realizată atunci când se efectuează un test de bază care vizează funcția de compensare. În acest din urmă caz, evaluarea fișierului SCV trebuie raportată ca parte a rezultatelor testului de bază privind compensarea deponenților.

3.4 În cazul în care SGD - urile au pus în aplicare modificări semnificative ale sistemelor sau proceselor în timpul ciclului de simulare de criză, SGD - urile trebuie să efectueze din nou anumite teste de bază în timpul ciclului de simulare de criză în curs – dacă reverificarea în acest interval de timp este fezabilă din punct de vedere operațional. De exemplu, atunci când o SGD își modifică metoda de plată de la un model de bancă corespondentă la transfer electronic, utilizând platforma IT dedicată a SGD - ului, procesele de plată a compensațiilor se modifică semnificativ și, astfel, pentru a asigura reziliența, SGD - ul trebuie să își retesteze funcția de compensare pentru indicatorii descriși în orientarea 4 care sunt afectați de modificare.

3.5 În funcție de testul de bază, SGD- urile vor utiliza indicatorii prevăzuți la orientarea 4. SGD -urile trebuie să raporteze rezultatele cu privire la testele de bază de mai sus autorităților desemnate și ABE utilizând formularul de raportare prevăzut în anexa 1.

3.6 Pentru fiecare dintre testele de bază, SGD - urile trebuie să raporteze la ABE, utilizând formularul de raportare, până la maximum trei teste.

3.7 Un test de bază trebuie efectuat ca un test de la un capăt la altul cel puțin o dată pentru fiecare ciclu de simulare de criză. Celelalte iterații ale testului de bază în cadrul aceluiași ciclu de simulare de criză pot fi efectuate prin intermediul unor serii de teste granulare care acoperă împreună toți indicatorii aferenți respectivului test de bază.

Funcția de compensare

3.8 SGD-urile trebuie s ă - și testeze capacitatea de a plăti compensații către deponenți conform articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2014/49/UE. Nicio SGD nu trebuie să se abțină de la simularea funcției de compensare pe motivul că a verificat funcțiile de rezoluție sau de evitare a intrării în dificultate descrise în continuare sau că toate instituțiile de credit participante s- ar încadra în categoria descrisă la punctul 3.27.

3.9 În cadrul unui scenariu de plată de compensații, SGD - ul trebuie să simuleze intrarea în dificultate a uneia sau mai multor instituții de credit pentru a evalua dacă suma de plată specificată la articolul 7 din Directiva 2014/49/UE ar fi disponibilă în termenele de plată prevăzute la articolul 8 din directiva respectivă.

3.10 În plus, atunci când își verifică reziliența în a compensa deponenții, SGD - ul trebuie să evalueze calitatea proceselor sale interne pentru a colecta și a analiza fișierele SCV și să colaboreze cu instituția de credit relevantă pentru a solicita date suplimentare/rectificative, dacă este necesar. Aceste teste legate de fișierele SCV nu trebuie confundate sau combinate cu evaluările periodice ale fișierelor SCV.

3.11 Pe durata programului, astfel cum se menționează în orientarea 2, SGD - urile trebuie să aplice indicatorii descriși în orientarea 4 care sunt aplicabili funcției de compensare .

Compensare cu cooperare transfrontalieră

3.12 Dacă SGD - urile îndeplinesc un rol de SGD din statul membru de origine sau de SGD din statul membru gazdă în temeiul articolului 14 din DSGD, SGD - ul trebuie să simuleze intrarea în dificultate a uneia sau mai multor instituții de credit cu una sau mai multe sucursale în alt stat membru.

3.13 SGD- urile trebuie să efectueze astfel de simulări în rolurile care le sunt aplicabile: ca SGD din statul membru de origine, ca SGD din statul membru gazdă sau în ambele roluri, dacă este cazul. O SGD trebuie să își testeze rolul de SGD din statul membru gazdă dacă se află într -un stat membru în care există cel puțin o sucursală deținută de o instituție de credit dint r- un alt stat membru. O SGD trebuie să își testeze rolul de SGD din statul membru de origine dacă oricare dintre instituțiile participante la aceasta deține o sucursală stabilită într - un alt stat membru. O SGD trebuie să testeze ambele roluri dacă se aplică ambele cazuri. Dacă dispozițiile naționale prevăd că un singur SGD este responsabil de gestionarea acțiunilor de compensare transfrontalieră în numele celorlalte SGD -uri care funcționează în același stat membru, cerința de a efectua teste de bază privind cooperarea dintre statele membre gazdă și cele de origine se aplică numai SGD - urilor relevante.

3.14 Atunci când este posibil, SGD - urile trebuie să aibă în vedere utilizarea unei abordări bazate pe riscuri atunci când selectează SGD( - uri) partener(e) pentru simularea unei compensări în cadrul unui scenariu de cooperare transfrontalieră. De exemplu, dacă SGD X este SGD din statul membru de origine și din statul membru gazdă pentru SGD Y și numai SGD din statul membru gazdă pentru SGD Z, SGD X poate decide, pe baza unei abordări bazate pe riscuri, să efectueze testul în rolul de stat membru de origine pentru SGD Y și în rolul de stat membru gazdă pentru SGD Z. 3.15 Pe durata programului, astfel cum se menționează în orientarea 2, SGD - urile trebuie să aplice indicatorii specifici scenariului de p lată de compensații cu cooperarea dintre statele membre gazdă și cele de origine, astfel cum se descrie în orientarea 4.

3.16 Dacă o SGD nu este în măsură să efectueze un astfel de test de bază deoarece nicio altă SGD nu a optat pentru participarea ca SGD partener în contextul exercițiilor de cooperare transfrontalieră, acest lucru trebuie specificat în formularul de raportare ca „domeniu neverificat”, astfel cum se prevede la punctul 5.7.

Contribuția la rezoluție

3.17 Scenariile de rezoluție trebuie să presupună o intervenție în legătură cu o instituție de credit participantă care face obiectul rezoluției conform Directivei 2014/59/UE și pentru care se impune contribuția SGD - ului conform articolului 109 din directiva respectivă.

3.18 Simulările de criză ale SGD - ului în contextul unor scenarii de rezoluție se pot derula ca simulări de sine st ătătoare sau în cadrul unei simulări mai ample de rezoluție efectuate sub conducerea autorităților de rezoluție, cu condiția să se verifice și să se aplice setul special de indicatori descriși la orientarea 4.

3.19 În cazul în care o simulare de criză a unei SG D se derulează ca simulare de sine stătătoare în cadrul unui scenariu de rezoluție, SGD - ul trebuie să se consulte cu autoritatea de rezoluție pentru conceperea scenariului și derularea simulării și să - i solicite să participe la simulare. Autoritățile de rezoluție trebuie să colaboreze cu SGD - urile și să le ofere informațiile necesare, direct sau prin intermediul autorităților desemnate, pentru a proiecta și a derula simulările de criză.

3.20 Nivelul presupus al contribuției SGD - ului la finanțarea rezoluției trebuie calibrat ținându -se cont de regulile prevăzute la articolele 108 și 109 din Directiva 2014/59/UE și de profilul instituțiilor de credit selectate pentru simularea care implică un scenariu de rezoluție.

3.21 În cazuri excepționale, după consultarea autorității de rezoluție, o SGD se poate abține de la simularea scenariilor de rezoluție în cazul în care stabilește, dimpotrivă, faptul că nicio instituție de credit participantă nu se încadrează în categoria descrisă la punctul 3.27.

Evitarea intrării în dificultate

3.22 În cazul în care, conform articolului 11 alineatul (3) din Directiva 2014/49/UE, unei SGD i se permite să utilizeze fonduri pentru evitarea intrării în dificultate a unei instituții de credit, aceasta trebuie să efectueze cel puțin două tipuri de simulări:

• • o acțiune de simulare a deteriorării semnificative a situației financiare a uneia sau mai multor instituții de credit participante, inclusiv poziția de capital, calitatea activelor și poziția de lichiditate. În acest context, simularea trebuie să evalueze dacă SGD - ul ar putea să evite intrarea în dificultate în condițiile stabilite la articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2014/49/UE, inclusiv prin luarea în considerare a tipului de măsuri alternative care ar putea fi aplicate, și dacă SGD - ul ar avea resursele financiare disponibile pentru a oferi sprijinul necesar și
• • o simulare pentru verificarea sistemelor SGD - ului de monitorizare a riscurilor. În cazul în care în trecut s - au înregistrat situații de criză, SGD - urile trebuie să stabilească dacă siste mele de monitorizare au avut capacitatea de a detecta iminența riscului.

3.23 Simulările de criză ale SGD - ului legate de evitarea intrării în dificultate trebuie efectuate prin intermediul unui set special de indicatori descriși în orientarea 4.

Contribuția la procedurile de insolvență

3.24 Testele de bază legate de contribuția SGD - ului la procedurile de insolvență trebuie să presupună intervenția pentru a menține accesul deponenților la depozitele acoperite în contextul procedurilor naționale de insolvență în temeiul articolului 11 alineatul (6) din Directiva 2014/49/UE.

3.25 Simulările de criză ale SGD - ului legate de contribuția la procedurile de insolvență trebuie efectuate prin intermediul unui set special de indicatori descriși în orientarea 4.

Selectarea instituțiilor de credit participante care să fie incluse în testele de bază

3.26 În vederea efectuării testelor de bază, o SGD trebuie să selecteze una sau mai multe dintre instituțiile sale de credit participante cu un profil adecvat în ceea ce privește obiectivul planificat al testului, inclusiv tipul funcțiilor, severitatea și complexitatea scenariului, precum și acoperirea geografică a acestuia.

3.27 O SGD trebuie să selecteze una sau mai multe instituții de credit participante considerate relevante în vederea verificării contribuției la rezoluție. SGD - urile trebuie să aibă în vedere selectarea uneia sau mai multor instituții de credit participante, în consultare cu autoritățile de rezoluție.

Severitatea și complexitatea testelor de bază

3.28 SGD- urile trebuie să efectueze teste de bază care să presupună diferite niveluri de severitate și complexitate. Cu toate acestea, ABE recunoaște că există o limită pentru creșterea complexității și a severității testelor și că scenariile simulărilor de criză trebuie să rămână aplicabile în mod realist SGD - urilor. Astfel, în timp, SGD - urile trebuie să aplice scenarii din ce în ce mai sofisticate și mai severe, menținând în același timp evaluările capacității de a gestiona scenariile de referință care pot fi preconizate în mod realist. De exemplu, o SGD ar putea efectua inițial un test de cooperare transfrontalieră în rolul de SGD din statul membru de origine împreună cu o altă SGD ca SGD din statul membru gazdă. Ulterior, SGD - ul ar putea spori complexitatea testului prin efectuarea unui alt test de cooperare transfrontalieră cu două sau trei SGD- uri din state membre gazdă în același timp. De asemenea, SGD - urile pot să sporească gradul de severitate și complexitate al concepției exercițiilor de simulare de criză, de exemplu prin alegerea unui alt tip de exercițiu (și anume, o SGD ar putea efectua inițial un exercițiu documentar pentru a evalua un anumit aspect și, ulterior, o simulare pentru evaluarea acestui aspect).

3.29 SGD- urile trebuie să aibă în vedere adăugarea unui alt nivel de complexitate și de dificultate la unul sau mai multe dintre testele de bază, adăugând la testul de bază ales un scenariu „special” cu dificultăți serioase legate de continuitatea activității sau cu circumstanțe externe care ar genera dificultăți suplimentare pentru ca SGD - ul să își îndeplinească funcțiile, descrise în orientarea 4.

3.30 SGD- urile trebuie să raporteze dacă și în ce mod au crescut în timp severitatea și complexitatea simulărilor de criză efectuate de SGD (în comparație cu ciclul anterior de simulare de criză sau, după caz, în cadrul ciclului de simulare de criză raportat). O SGD trebuie să aibă în vedere creșterea severității și a complexității unei simulări de criză de la un ciclu de simulare de criză la altul. De asemenea, o SGD trebuie să aibă în vedere creșterea severității și a complexității a două simulări de criză similare (care vizează aceeași funcție juridică) efectuate în cadrul aceluiași ciclu de simulare de criză.

3.31 Pentru a asigura relevanța istorică, SGD - urile trebuie ca, pe parcursul programului său, astfel cum se menționează în orientarea 2, să simuleze scenarii care să evalueze capacitatea sistemelor lor de a aborda cazuri de intervenție de un tip și o intensitate cu care s - au mai confruntat în trecut, în special în perioada 2008 -2012.

1. Prezentare generală

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

3. Standarde asociate

• EBA - Published by the European Banking Authority at https://www.eba.europa.eu/