4.2 Identificarea și măsurarea riscurilor ESG

Ca parte a standardelor minime de identificare și măsurare a riscurilor ESG, procedurile interne ale instituțiilor trebuie să includă instrumente și metodologii de evaluare a factorilor determinanți ai riscurilor E SG și a canalelor de transmitere a acestora în diferitele categorii de risc prudențial și în diferiții indicatori de risc financiar care afectează expunerile instituției, inclusiv dintr- o poziție prospectivă.

Pentru a asigura o identificare și o administrare corespunzătoare a riscurilor E SG, instituțiile trebuie să ia în considerare impactul potențial al acestor riscuri pe termen scurt, mediu și lung. Nivelul de granularitate și de exactitate al punctelor de date, al instrumentelor de cuantificare, al metodelor și indicatorilor folosiți de instituții trebuie să țină seama de evaluarea semnificației lor, precum și de mărimea și complexitatea lor și, în general, să fie mai mare pe termen scurt și mediu. Orizonturile de timp pe termen lung trebuie luate în considerare cel puțin din perspectivă calitativă și trebuie să sprijine evaluările strategice și procesul de decizie.

În ceea ce privește riscurile de mediu, procedurile și metodologiile interne trebuie să permită instituțiilor:

• a. să cuantifice riscurile legate de climă, de exemplu prin estimarea probabilităților de materializare și a amplorii impactului financiar care decurge din factorii legați de climă;
• b. să înțeleagă în mod corespunzător riscurile financiare care pot rezulta din alte tipuri de riscuri de mediu, cum ar fi cele care decurg din degradarea naturii, inclusiv pierderea biodiversității și pierderea serviciilor ecosistemice, sau din nealinierea ac tivităților la acțiunile menite să protejeze sau să restaureze natura și/sau să reducă impactul negativ asupra naturii;
• c. să stabilească indicatori - cheie de risc care să acopere cel puțin orizonturile de timp pe termen scurt și mediu, precum și sfera de aplicare a expunerilor și a portofoliilor stabilite în conformitate cu rezultatele evaluării semnificației.

În ceea ce privește riscurile sociale și de guvernanță, în cazul în care inițial lipsesc informații cantitative, procedurile interne ale instituțiilor trebuie să prevadă metode care să înceapă prin evaluarea calitativă a impactului potențial al acestor riscuri asupra operațiunilor instituției și a riscurilor financiare cu care se confruntă instituția și trebuie să elaboreze treptat măsuri calitative și cantitative mai avansate. Instituțiile trebuie să - și consolideze treptat abordările în funcție de progresele științifice, metodologice și în materie de reglementare și de disponibilitate a datelor.

În ceea ce privește interacțiunile dintre diferitele categorii de riscuri de mediu, sociale și, respectiv, de guvernanță, procedurile interne ale instituțiilor trebuie să asigure că fiecare categorie de risc este evaluată mai întâi ținând seama de caracteristicile sale specifice, înainte de a lua în considerare interconexiunile și interdependențele potențiale în măsurarea acestor riscuri.

4.2.2. Procese de prelucrare a datelor

Procedurile interne ale instituțiilor trebuie să prevadă punerea în aplicare a unor sisteme solide de administrare a informațiilor pentru a identifica, a culege, a structura și a analiza datele necesare pentru a sprijini evaluarea, administrarea ș i monitorizarea riscurilor ESG. Aceste sisteme trebuie implementate în întreaga instituție ca parte a guvernanței globale a datelor și a infrastructurii informatice. Instituțiile trebuie să - și revizuiască regulat practicile pentru a se asigura că sunt actualizate în funcție de evoluțiile publice (de exemplu, disponibilitatea sporită a datelor ca urmare a inițiativelor de reglementare) și ale pieței și trebuie să dispună de mecanisme de evaluare și de îmbunătățire a calității datelor.

Procedurile interne ale instituțiilor trebuie să asigure că instituțiile culeg și folosesc informațiile necesare pentru a evalua, a administra ș i a monitoriza riscurile E SG actuale și prospective la care pot fi expuse prin contrapărțile lor, urmărind să culeagă date referitoare la clienți și la active la un nivel detaliat corespunzător.

Procedurile interne ale instituțiilor trebuie să se bazeze atât pe datele ESG disponibile la nivel intern, cât și pe cele disponibile la nivel extern, inclusiv prin revizuirea și utilizarea regulată a informațiilor privind durabilitatea publicate de contrapărțile lor, în special în conformitate cu standardele europene de raportar e privind durabilitatea elaborate în temeiul Directivei 2013/34/UE sau cu standardul de raportare voluntară pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM - uri) necotate la bursă, în conformitate cu Comunicarea privind pachetul de măsuri de ajutorare a IMM - urilor (COM (2023) 535)⁹ .

⁹ COM(2023)0535 – Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Pachetul de măsuri de ajutorare a IMM -urilor.

Instituțiile trebuie să evalueze ce alte surse de date ar sprijini în mod eficace evaluarea, administrarea ș i monitorizarea riscurilor E SG, cum ar fi informațiile obținute prin colaborarea cu clienții și contrapărțile în contextul relațiilor de afaceri noi și existente sau datele furnizate de terți. Atunci când instituțiile utilizează serviciile furnizorilor terți pentru a obține acces la date E SG, instituțiile trebuie să se asigure că înțeleg suficient sursele, datele și metodologiile utilizate de furnizorii de date, inclusiv potențialele lor limitări.

În cazul în care, inițial, calitatea sau disponibilitatea datelor nu este suficientă pentru a răspunde nevoilor de administrare a riscurilor, instituțiile trebuie să evalueze aceste lacune și impactul lor potențial. Instituțiile trebuie să adopte și să documenteze măsurile de remediere, inclusiv utilizarea estimărilor sau a substituenților, de exemplu pe baza caracteristicilor de l a nivel sectorial și/sau regional și, când este fezabil, prin efectuarea de ajustări pentru a ține seama de aspectele specifice contrapărții. Instituțiile trebuie să încerce să reducă utilizarea estimărilor și a substituenților în timp, pe măsură ce se îmbunătățesc disponibilitatea și calitatea datelor ESG.

Pentru contrapărțile care sunt întreprinderi mari, așa cum sunt definite la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE, instituțiile trebuie să aibă în vedere colectarea sau obținerea următoarelor puncte de date, după caz:

• a. în ceea ce privește riscurile de mediu:
• i. localizarea geografică a activelor - cheie (de exemplu, locurile de producție) și expunerea la pericole de mediu (de exemplu, pericole legate de temperatură, vânt, apă, masă solidă) la nivelul de granularitate necesar pentru o analiză adecvată a riscurilor fizice, precum și existența unei asigurări;
• ii. emisiile actuale și, dacă sunt disponibile, emisiile țintite de gaze cu efect de seră ( GES) din categoriile 1, 2 și 3, în valoare absolută și, după caz, ca valoare a intensității;
• iii. dependența de combustibilii fosili, fie în ceea ce privește intrările de factori economici, fie în ceea ce privește baza de venituri;
• iv. cererea și/sau consumul de energie și apă, fie în ceea ce privește intrările de factori economici, fie în ceea ce privește baza de venituri;
• v. nivelul de eficiență energetică pentru expunerile imobiliare și capacitatea contrapărții de serviciu al datoriei;
• vi. efectele financiare actuale și anticipate ale riscurilor și oportunităților de mediu asupra poziției financiare, a performanței financiare și a fluxurilor de numerar ale contrapărții;
• vii. planurile strategice legate de tranziție, inclusiv planul de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice publicat în conformitate cu articolul 19a sau cu articolul 29a din Directiva (UE) 2022/2464, atunci când sunt disponibile;
• b. în ceea ce privește riscurile sociale și de guvernanță:
• i. alinierea la Ghidul OCDE pentru întreprinderile multinaționale, la Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și la Declarația Organizației Internaționale a Muncii cu privire la principiile și drepturile fundamentale în muncă;
• ii. impactul negativ semnificativ asupra propriilor lucrători, a lucrătorilor din lanțul valoric, a comunităților afectate și a consumatorilor/utilizatorilor finali, inclusiv informații privind eforturile sau procesele de diligență necesară pentru a evita și a remedia un astfel de impact.

În cazul expunerilor față de alte tipuri de contrapărți decât întreprinderile mari, instituțiile trebuie:

• a. să stabilească punctele de date necesare pentru identificarea, măsurarea și administrarea riscurilor E SG, luând în considerare lista prevăzută la punctul 28 pentru a sprijini evaluarea respectivă;
• b. când este necesar pentru a aborda lacunele în materie de date, să utilizeze opiniile experților, datele calitative, evaluările la nivel de portofoliu și substituenții conform punctului 27.

4.2.3. Principalele caracteristici ale metodologiilor de referință pentru identificarea și măsurarea riscurilor ESG

Procedurile interne ale instituțiilor trebuie să prevadă o combinație de metodologii de evaluare a riscurilor, inclusiv metodologii bazate pe expuneri, pe sectoare, pe portofolii și pe scenarii, conform punctelor 31 - 42. Combinarea metodologiilor trebuie concepută astfel încât să permită instituțiilor să evalueze detaliat riscurile ESG pe toate orizonturile de timp relevante. În special, instituțiile trebuie cel puțin să folosească metode bazate pe expuneri pentru a obține o imagine pe termen scurt a modului în care riscurile E SG afectează profilul de risc și rentabilitatea contrapărților lor, să folosească metode bazate pe sectoare, pe portofolii și pe scenarii pentru a sprijini procesul de planificare pe termen mediu și definirea limitelor de risc și a apetitului pentru risc în vederea orientării instituției către obiectivele sale strategice și să evalueze, prin metode bazate pe scenarii, sensibilitățile lor la riscurile E SG în diferite orizonturi de timp, inclusiv pe termen lung.

• a. Metode bazate pe expuneri

La nivelul expunerilor, în conformitate cu dispozițiile de la punctele 126 și 146 din Ghidul ABE privind inițierea și monitorizarea creditelor, instituțiile trebuie să aibă proceduri interne pentru a evalua expunerea activităților și a activelor -cheie ale contrapărților lor la factorii ESG, în special la factorii de mediu, precum și impactul schimbărilor climatice și caracterul adecvat al măsurilor de atenuare. În acest scop, instituțiile trebuie să se asigure că factorii E SG, în special factorii de mediu, sunt reflectați corespunzător în procedurile lor interne de clasificare în funcție de risc, sunt luați în considerare în evaluarea globală a riscului de nerambursare al unui debitor și, în cazul în care acest lucru este justificat de semnificația lor, sunt integrați în indicatorii de risc, în modelele interne de evaluare a bonității sau de rating, precum și în evaluarea garanțiilor reale.

În ceea ce privește evaluarea riscurilor de mediu la nivel de expunere, procedurile interne ale instituțiilor trebuie să includă un set de factori de risc și criterii care să cuprindă atât factorii determinanți ai riscurilor fizice, cât și factorii determinanți ai riscurilor de tranziție. În cazul instituțiilor mari, aceasta include, după caz, cel puțin următoarele:

• a) gradul de vulnerabilitate la pericolele de mediu, ținând seama de localizarea geografică a activelor- cheie ale contrapărților și garanților sau a garanțiilor reale corporale care garantează expunerile, luând în considerare atât expunerile bilanțiere, cât ș i cele extrabilanțiere;
• b) gradul de vulnerabilitate la riscurile de tranziție, ținând seama de evoluțiile tehnologice relevante, de impactul reglementărilor de mediu aplicabile sau viitoare care afectează sectorul de activitate al contrapărții, de emisiile de GES actuale și, dacă e ste cazul, de emisiile de GES țintite în valoare absolută și, după caz, ca valoare a intensității ale contrapărții, de impactul evoluției preferințelor pieței și de nivelul de eficiență energetică în cazul expunerilor imobiliare rezidențiale sau comerciale, împreună cu capacitatea contrapărților de serviciu al datoriei;
• c) expunerea modelului de afaceri și/sau a lanțului de aprovizionare al contrapărții la perturbări critice cauzate de factori de mediu, cum ar fi impactul declinului biodiversității, al deficitului de apă sau al poluării;
• d) expunerea contrapărții la riscurile reputaționale și de litigiu, luând în considerare litigiile încheiate, pendinte sau iminente legate de aspecte de mediu;
• e) scadența (planificată) sau structura temporală a expunerii sau a activului;
• f) factori de diminuare a riscurilor, cum ar fi asigurarea privată sau publică, de exemplu pe baza sistemelor naționale aplicabile în caz de catastrofă sau a unor cadre similare, și capacitatea contrapărții de a asigura reziliența la riscurile de tranziție și la riscurile fizice, inclusiv printr - o planificare prospectivă a tranziției.

În cazul în care datele necesare pentru evaluarea anumitor criterii nu sunt încă disponibile, cum ar fi în cazul contrapărților corporative mai mici, instituțiile trebuie să urmeze etapele descrise la punctele 26, 27 și 29.

În ceea ce privește evaluarea riscurilor sociale și de guvernanță la nivel de expunere, instituțiile trebuie să pună în aplicare procese de diligență necesară în vederea evaluării impactului financiar care decurge din factorii sociali și de guvernanță și a vulnerabilității modelului de afaceri al contrapărților la factorii sociali și de guvernanță, ținând seama de aderarea de către contrapărțile corporative la standardele sociale și de guvernanță, cum ar fi cele menționate la punctul 28 litera (b) punctul (i), de expunerea contrapărții la riscul de litigiu determinat de aspecte sociale sau de guvernanță, precum și de legislația aplicabilă în jurisdicția în care contrapartea își desfășoară activitatea.

• b. Metode bazate pe sectoare și pe portofolii și metode de aliniere a portofoliului

Procedurile interne ale instituțiilor trebuie să prevadă metodologii bazate pe sectoare și pe portofolii, în special hărți termice care să evidențieze riscurile E SG ale (sub)sectoarelor economice individuale într - un grafic sau un sistem de scalare, astfel cum se menționează la punctele 127 și 149 din Ghidul ABE privind inițierea și monitorizarea creditelor. Metodologiile instituțiilor trebuie să permită punerea în corespondență a portofoliilor lor în funcție de factorii de risc E SG și să identifice orice concentrare către unul sau mai multe tipuri de riscuri ESG.

În ceea ce privește factorii E SG care nu au legătură cu clima, instituțiile mari trebuie să dezvolte:

• a) metode de identificare a sectoarelor care depind în mare măsură de serviciile ecosistemice sau care au un impact semnificativ asupra acestora, precum și instrumente de măsurare a impactului financiar al degradării naturii și acțiuni menite să protejeze și să restaureze natura și/sau să reducă impactul negativ asupra naturii;
• b) abordări pentru măsurarea impactului pozitiv sau negativ al portofoliilor lor asupra realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și pentru evaluarea potențialelor riscuri financiare conexe.

În ceea ce privește riscurile legate de climă, procedurile interne ale instituțiilor trebuie să prevadă utilizarea a cel puțin unei metodologii de aliniere a portofoliului pentru a evalua la nivel sectorial gradul de aliniere a portofoliilor instituției la traiectoriile și/sau scenariile de referință legate de climă. Instituțiile trebuie, de asemenea, să ia în considerare evaluarea alinierii la nivel de contraparte, de exemplu comparând intensitatea emisiilor de GES ale unei anumite contrapărți cu o valoare de referință sectorială aplicabilă.

În sensul punctului 37, instituțiile trebuie să utilizeze scenarii bazate pe date științifice, relevante pentru sectoarele de activitate economică și localizarea geografică a expunerilor lor, actualizate și provenind de la organizații naționale, ale UE sau internaționale, cum ar fi agențiile naționale de mediu, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, Agenția Internațională a Energiei, Rețeaua pentru ecologizarea sistemului financiar, Grupul interguvernamental privind schimbările climatice. Traiecto riile sectoriale de decarbonizare trebuie să fie în concordanță cu obiectivul de politică aplicabil, cum ar fi obiectivul UE de a atinge un nivel net al emisiilor de GES egal cu zero până în 2050 și de a reduce emisiile cu 55 % până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990, sau cu orice obiectiv național, după caz.

În sensul punctului 37, instituțiile trebuie să stabilească domeniul de aplicare adecvat al evaluărilor de aliniere a portofoliului și gradul de sofisticare a metodologiilor folosite pe baza caracteristicilor portofoliilor lor, a rezultatelor evaluării semnificației, precum și a mărimii și complexității lor. Instituțiile mari ale căror titluri de valoare sunt tranzacționate pe o piață reglementată din Uniune trebuie să țină seama de lista sectoarelor inclusă în formularul 3 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei¹⁰ . Instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate și alte instituții care nu sunt mari pot utiliza eșantioane reprezentative de expuneri din portofoliile lor pentru a efectua evaluări ale alinierii portofoliului.

¹⁰ Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei din 30 noiembrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/637 în ceea ce privește publicarea informațiilor privind riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (JO L 324, 19.12.2022, p. 1).

Instituțiile trebuie să - și justifice și să - și documenteze opțiunile metodologice, inclusiv alegerea scenariului (scenariilor) și a anului de bază, selectarea sectoarelor și, în cazul instituțiilor mici și cu grad redus de complexitate, identificarea unui eșantion reprezentativ de expuneri, precum și orice schimbare metodologică semnificativă în timp. Când lipsesc datele necesare pentru a măsura alinierea, instituțiile trebuie să urmeze etapele prevăzute la punctele 26, 27 și 29.

Instituțiile trebuie să ia în considerare informațiile obținute din metodologiile de aliniere a portofoliilor la schimbările climatice pentru:

• a. a evalua și a monitoriza riscurile de tranziție legate de climă care decurg din nealinierea contrapărților și/sau a portofoliilor la obiectivele și parcursurile de reglementare ale UE, ale statelor membre sau ale țărilor terțe în concordanță cu obiectivele climatice aplicabile și cu riscurile financiare potențiale aferente;
• b. a- și fundamenta procesul decizional cu privire la formularea și punerea în aplicare a apetitului pentru risc, a strategiei de afaceri și a planificării tranziției, inclusiv în ceea ce privește prioritizarea colaborării cu anumite contrapărți.
• c. Metode bazate pe scenarii

Pe lângă metodele bazate pe expuneri, pe sectoare, pe portofolii și pe alinierea portofoliilor, procedurile interne ale instituțiilor trebuie să prevadă utilizarea unor analize bazate pe scenarii pentru a le testa reziliența la riscurile E SG, începând cu riscurile legate de climă, în diferite scenarii¹¹ .

¹¹ Litera (d) din mandatul inclus la articolul 87a alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE va fi abordată prin elaborarea unui ghid complementar al ABE privind analiza scenariilor pentru a testa reziliența instituțiilor la factorii de mediu, sociali și de guvernanță.