6.2. Analiza rezilienței

Instituțiile trebuie să - și construiască analiza rezilienței cu scopul de a - și evalua capacitatea de a menține direcția strategică și profitabilitatea în condiții nefavorabile.

Ca punct de pornire pentru analiza rezilienței, instituțiile trebuie să efectueze o analiză aprofundată a mediului în care își desfășoară activitatea și a evoluției preconizate a acestuia în viitorul previzibil.

Pe această bază, instituțiile trebuie să - și stabilească propriul scenariu de referință, adică scenariul care reflectă traiectoria cea mai probabilă în materie de mediu pe care o pot urma evoluțiile viitoare, potrivit instituției. Acest scenariu de referință intern se bazează pe scenariul de referință utilizat pentru simulările de criză, dar se întinde pe termen lung și, în consecință, poate să se abată într - o măsură mai mică sau mai mare de la continuarea tendințelor observabile.

Pe lângă scenariul de referință, instituțiile trebuie să selecteze și un set de scenarii alternative distincte, menite să acopere o gamă largă de situații viitoare plauzibile.

Atunci când efectuează analiza rezilienței, instituțiile trebuie să ia în considerare buclele de feedback care decurg din adaptarea sectorului financiar la creșterea riscurilor (de exemplu, asigurarea redusă în regiunile vulnerabile la schimbările climatic e, care scade valoarea activelor și bonitatea financiară, ceea ce, la rândul său, amplifică pierderile financiare și limitează investițiile viitoare) și din contribuția acestuia la nevoile de finanțare ale economiei. În acest scop, instituțiile trebuie să monitorizeze mișcările de realocare a capitalului și efectele de excludere posibile în sectoarele sau subsectoarele cele mai afectate de eforturile de tranziție (de exemplu, retragerea din sectoarele cu intensitate ridicată a carbonului din cauza percepției unui risc mare sau concentrarea excesivă a investitorilor asupra activelor verzi, care duce la stabilirea incorectă a prețurilor și la reducerea disponibilității finanțării pentru sectoarele de tranziție sau IMM - urile vulnerabile).

În paralel cu această analiză aprofundată a mediului lor, instituțiile trebuie să identifice caracteristicile centrale ale modelului lor de afaceri actual, inclusiv profitabilitatea de bază, mixul de active și datorii, cota de piață, structura de finanțare, factorii de succes centrali și dependențele principale.

Combinând această analiză a surselor de profitabilitate ale modelului lor de afaceri cu scenariul lor de referință, instituțiile trebuie să facă previziuni cu privire la profitabilitatea lor ajustată la risc și la alți câțiva indicatori semnificativi (inclusiv indicatorii de mediu) pentru diversele lor activități, pentru o perioadă de cel puțin 10 ani. Pentru a testa reziliența strategiei lor, instituțiile trebuie să reproducă previziunile făcute pe baza scenariului lor de referință cu un set de scenarii alternative.

Instituțiile trebuie să împartă analiza în mai multe orizonturi de timp, asigurând în același timp coerența între diferitele orizonturi. Când fac acest lucru, instituțiile trebuie să poată face previziuni relativ mai exacte pe termen scurt (de exemplu, pentru o perioadă mai mică de cinci ani). Pe măsură ce orizontul de timp se extinde, instituțiile pot utiliza intervale pentru performanța preconizată a strategiei lor și pentru ceilalți indicatori cheie.

Pentru analiza rezilienței, instituțiile trebuie să utilizeze ipoteza unui portofoliu dinamic constrâns, limitând modificările din portofoliile lor principale la cele prevăzute în strategia lor existentă. În special, instituțiile trebuie să se asigure că p reviziunile lor sunt aliniate la obiectivele stabilite în planul lor în conformitate cu articolul 76 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE. Ca o completare, instituțiile pot utiliza ipoteza unui portofoliu dinamic complet care include atât evoluțiile anticipate ale factorilor de mediu, cât și răspunsul lor preconizat la aceste evoluții.

Analiza rezilienței trebuie să ofere instituțiilor o evaluare a viabilității modelului lor de afaceri și a sustenabilității strategiei lor în fiecare dintre scenariile testate. Instituțiile trebuie să analizeze constatările din întreaga gamă de scenarii și nu să se axeze doar pe cele din scenariile de nivel mediu (adică scenariile care deviază doar moderat de la scenariul lor de referință). Prin urmare, implementarea unei analize a rezilienței trebuie să sprijine instituția în evaluarea și, dacă este necesar, în ajustarea strategiei sale (inclusiv a planului său de tranziție), pentru a - i asigura reziliența la scenariile negative alternative.