6.3. Evaluarea riscului de piață

La evaluarea cadrului de administrare a riscului de piață, autoritățile competente trebuie să evalueze, printre altele, conformitatea instituției cu actele juridice publicate separat pe site-ul ABE, astfel cum se menționează la punctul 12.

În ghidul de față, referirile la „riscul de piață” vor include toate riscurile enumerate în continuare, care trebuie evaluate de autoritățile competente:

• a. riscul de piață care decurge din toate pozițiile bilanțiere și extrabilanțiere și care sunt supuse pierderilor rezultate din variațiile prețurilor de piață, adică riscurile aferente pozițiilor din portofoliul de tranzacționare, precum și riscul valutar și riscul de marfă din afara portofoliului de tranzacționare;
• b. riscul de pierderi care decurg din variațiile valorilor ajustării evaluării creditului (CVA) ca urmare a modificărilor marjelor de credit ale contrapărților și/sau ale prețurilor de piață, care afectează valoarea justă a tranzacțiilor cu instrumente derivate și, dacă este cazul, a operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare (security financing transactions – SFT);
• c. riscul legat de evaluarea instrumentelor evaluate la valoarea justă în sensul articolului 105 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Autoritățile competente pot efectua o analiză mai puțin detaliată pentru instituțiile care îndeplinesc condițiile portofoliului de tranzacționare de mici dimensiuni, astfel cum se prevede la articolul 94 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În cazul instituțiilor cu expuneri nesemnificative, evaluarea trebuie să se axeze pe adecvarea structurii de administrare a riscurilor și a cadrului de administrare, precum și pe calitatea și eficacitatea sistemelor și a mecanismelor de control.

Autoritățile competente trebuie să țină seama de impactul riscurilor ESG asupra riscului de piață inerent, precum și de adecvarea cadrului de administrare a riscurilor de piață și al controalelor legate de riscurile ESG, acordând prioritate riscurilor de mediu.

6.3.2. Evaluarea riscului de piață inerent

Prin evaluarea riscului de piață inerent, autoritățile competente trebuie să stabilească principalii factori determinanți de expunere a instituției la risc și să evalueze riscul impactului prudențial semnificativ asupra instituției. Pentru a ajunge la o astfel de înțelegere, autoritățile competente trebuie să identifice mai întâi riscurile de piață la care instituția este sau ar putea fi expusă și să își concentreze atenția asupra subcategoriilor și factorilor considerați cei mai semnificativi pentru instituția respectivă.

Pentru a susține această analiză, autoritățile competente trebuie să ia în considerare cel puțin produsele, activitățile și liniile de activitate ale instituției. Autoritățile competente trebuie să compare cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață și riscul aferent ajustării evaluării creditului (CVA) și ajustarea suplimentară a evaluării dedusă din fondurile proprii ale instituției cu cerințele de fonduri proprii totale. După caz, autoritățile competente trebuie să compare capitalul intern alocat de instituție acestor riscuri cu capitalul intern total. De asemenea, pot lua în considerare ponderea relativă a pozițiilor care prezintă un risc de piață în raport cu totalul activelor, ponderea relativă a câștigurilor nete din pozițiile care prezintă un risc de piață în raport cu veniturile totale din exploatare, precum și evoluția istorică a acestor cifre și previziunile aferente. De asemenea, trebuie luată în considerare strategia instituției cu privire la activitățile de piață și apetitul la risc aferent. Atunci când analizează activitățile de piață, autoritățile competente trebuie să țină cont de riscurile menționate la punctul 161, care pot viza portofoliul de tranzacționare, dar și riscurile din afara portofoliului de tranzacționare.

Natura și componența activităților cu risc ale instituției

Primul pas în evaluarea naturii riscului de piață inerent al unei instituții este identificarea consecventă și cuprinzătoare a expunerilor sale la riscul de piață. Autoritățile competente trebuie să utilizeze modelele disponibile de raportare în scopuri de reglementare, precum COREP și FINREP, rapoartele interne, concluziile desprinse din evaluarea altor elemente ale SREP (cum ar fi AMA) sau din activitățile de supraveghere anterioare, precum și comparațiile cu instituțiile similare, acolo unde acestea sunt disponibile.

Autoritățile competente trebuie să își bazeze evaluarea în principal pe cele mai semnificative surse de risc identificate, evaluând importanța acestora pentru instituție dintr-o perspectivă prudențială. Pentru a evalua natura riscului de piață, autoritățile competente trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele subcategorii³⁰ :

• a. riscul de rată a dobânzii (portofoliul de tranzacționare);
• b. marja de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare, marja de credit pentru instrumentele care sunt poziții din securitizare (portofoliul de tranzacționare);
• c. riscul privind capitalurile proprii (portofoliul de tranzacționare);
• d. riscul de migrare (pentru activitățile care fac obiectul unei cerințe pentru riscul de nerambursare)³¹ ;
• e. riscul de nerambursare (pentru întreprinderile supuse unei cerințe pentru riscul de nerambursare);
• f. riscul valutar, inclusiv riscul de conversie (atât în portofoliul de tranzacționare, cât și în afara portofoliului de tranzacționare);
• g. riscul de marfă (în portofoliul de tranzacționare și în afara portofoliului de tranzacționare);
• h. riscul CVA (în portofoliul de tranzacționare și în afara portofoliului de tranzacționare);
• i. riscul de evaluare (instrumente evaluate la valoarea justă din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia).

³⁰ Vă rugăm să consultați Anexa II pentru o prezentare neexhaustivă a subcategoriilor de risc de piață.

³¹ Riscul de migrare este tratat ca parte a riscului de marjă de credit în cadrul revizuirii fundamentale a portofoliului de tranzacționare (FRTB – fundamental review of the trading book).

Autoritățile competente trebuie, de asemenea, să ia în considerare:

• a. complexitatea produselor financiare (de exemplu, produsele evaluate prin tehnici de evaluare în funcție de model, produsele care prezintă alte riscuri decât riscul delta și riscuri de bază). Autoritatea competentă poate evalua acest aspect utilizând ca indicator procentul rezultat din riscurile reziduale, în conformitate cu articolul 325u din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
• b. lichiditatea expunerii instituției. Autoritatea competentă poate face acest lucru evaluând dacă instituția este expusă la subcategorii cu orizonturi de lichiditate ridicate, în conformitate cu tabelul 2 din articolul 325bd din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
• c. concentrarea riscului de piață către denumiri, sectoare, economii, clase de risc specifice;
• d. utilizarea anumitor operațiuni comerciale al căror risc ar putea să nu fie pe deplin reprezentat de cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață (de exemplu, tranzacționarea cu frecvență ridicată).

Dacă este cazul, autoritățile competente trebuie să ia în considerare și măsurile interne privind riscurile adoptate de instituții. Acestea ar putea include valoarea internă VaR sau deficitele preconizate neutilizate în calcularea cerințelor de fonduri proprii sau a sensibilităților riscului de piață la diferiți factori de risc și posibile pierderi.

Autoritățile competente trebuie să evalueze, de asemenea, capacitatea instituției de a-și forma o imagine cuprinzătoare asupra gradului de risc de concentrare a pieței la care este expusă, fie din expuneri la un singur factor de risc, fie din expuneri la mai mulți factori de risc care sunt corelați, acordând astfel o atenție deosebită concentrărilor în produse complexe și nelichide. Autoritățile competente trebuie să analizeze evaluarea efectuată de firmă cu privire la concentrări și pozițiile nelichide. Autoritățile competente trebuie să solicite instituțiilor să reducă expunerea față de o anumită CPC în cazul unui risc de concentrare excesiv sau să realinieze expunerile din conturile lor de compensare în conformitate cu articolul 7 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

Atunci când stabilesc dacă se impun P2R pentru riscul de piață la care este expusă instituția, în conformitate cu punctul 300, autoritățile competente trebuie să ia în considerare dacă metodologia referitoare la pilonul 1 reflectă în mod adecvat riscul, ținând cont de faptul că:

• a. instituțiile care utilizează abordarea standardizată alternativă sunt obligate în cadrul pilonului 1 să calculeze o majorare (majorare pentru riscul rezidual) pentru riscurile inerente produselor financiare complexe care nu sunt reflectate suficient în metoda bazată pe sensibilitate și în cerința pentru riscul de nerambursare;
• b. instituțiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne sau abordarea alternativă bazată pe modele interne sunt obligate să includă toate riscurile semnificative în respectivele modele interne;
• c. ponderile de risc prevăzute în abordarea standardizată alternativă, măsurile valorii la risc condiționate menționate la articolul 325bb din Regulamentul 575/2013/UE și măsurile riscului pentru scenarii de criză menționate la articolul 325bk din Regulamentul 575/2013/UE în cadrul abordării alternative bazate pe modele interne sunt concepute pentru a ține seama de lichiditatea pozițiilor în conformitate cu orizontul de lichiditate menționat în tabelul 2 de la articolul 325bd din Regulamentul 575/2013/UE.

Autoritățile competente trebuie să identifice și să analizeze, în legătură cu pozițiile care prezintă un risc de piață și cadrul de administrare corespunzător, orice metode de stabilire a prețurilor de transfer între instituții stabilite în Uniune care fac parte dintr-un grup dintr-o țară terță și alte entități din grupul respectiv stabilite în afara Uniunii și care nu sunt consolidate de întreprinderea-mamă din UE. Analiza trebuie să includă:

• a. o componentă cantitativă pentru a identifica importanța semnificativă a metodelor de stabilire a prețurilor de transfer în raport cu rezultatul total al contului de profit și pierdere al portofoliului de tranzacționare și cu fondurile proprii ale instituției;
• b. o componentă calitativă pentru a evalua dacă efectul acestor măsuri este transparent pentru consiliul de administrație al instituției și se reflectă în mod corespunzător în cadrul de administrare a activității de administrare a riscurilor;
• c. o componentă calitativă menită să evalueze modul în care metoda de stabilire a prețurilor de transfer influențează deciziile operaționale ale instituției, inclusiv modul în care dinamica acestei metode poate influența deciziile compartimentelor însărcinate cu inițierea tranzacțiilor (front office, precum și potențialele conflicte de interese pe care acordul le-ar putea genera.

Autoritățile competente trebuie să identifice importanța stabilirii prețurilor de transfer în contextul elementelor din portofoliul de tranzacționare, concentrându-se asupra metodelor de stabilire a prețurilor de transfer care îndeplinesc următoarele condiții:

• a. implică cel puțin o entitate a grupului care este stabilită în afara Uniunii și pentru care cel mai înalt nivel de consolidare este în afara Uniunii;
• b. se bazează pe o metodă a profitului tranzacției (transaction profit method – TPM) – sau pe orice practică similară care ar fi echivalentă din punct de vedere economic – conform căreia profiturile și pierderile aferente pozițiilor deținute de mai multe entități sunt redistribuite între aceste entități pe baza contribuției marginale „m” a fiecărei entități la indicatorii-cheie prevăzuți în acordul de stabilire a prețurilor.

În ceea ce privește instituțiile prevăzute la punctul 173 litera (a), în cazul în care profiturile și pierderile, realocate ca urmare a metodelor de stabilire a prețurilor de transfer pe baza metodelor bazate pe profitul tranzacției, sunt semnificative (de exemplu, reprezintă mai mult de 5 % din profitul și pierderile generate de instituție), iar acest risc nu este acoperit sau nu este acoperit integral de P1R, autoritățile competente trebuie:

• a. să ia în considerare acest risc pentru stabilirea P2R;
• b. să ia în considerare rezultatele componentelor enumerate la punctul 172, cum ar fi importanța semnificativă a metodelor de stabilire a prețurilor de transfer, în raport cu cerințele de capital pentru riscul de piață ale portofoliului ale cărui profituri și pierderi sunt utilizate pentru a stabili suma care urmează să fie transferată instituției, precum și potențialele deficiențe ale cadrului de administrare aferent;
• c. să stabilească P2R care să acopere în mod adecvat riscurile de piață neacoperite de P1R și generate de metoda de stabilire a prețurilor de transfer. În acest scop, autoritățile competente pot utiliza metoda de calcul prevăzută în anexa V sau o metodologie alternativă care să asigure o evaluare precisă a riscului neacoperit de P1R și să identifice P2R corespunzător, luând ca referință metodologia din anexa V.

Analiza de profitabilitate și simulările de criză

Autoritățile competente trebuie să analizeze profitabilitatea istorică, inclusiv volatilitatea profiturilor și a activităților comerciale pentru a înțelege mai bine profilul de risc de piață al instituției. Această analiză ar putea fi realizată atât la nivel de portofoliu, cât și defalcată pe linii de activitate, clase de active sau birou de tranzacționare, în funcție de importanța și complexitatea expunerilor instituției (așa cum reiese din AMA sau din alte informații de supraveghere).

Autoritățile competente trebuie să facă distincția, pe de o parte, între veniturile din activități de tranzacționare și veniturile din alte activități decât cele de tranzacționare (cum ar fi comisioane, taxele clienților etc.) și, pe de altă parte, pierderile/profiturile realizate și nerealizate.

Pentru clasele de active și/sau expuneri care generează profituri sau pierderi semnificative, autoritățile competente trebuie să evalueze profitabilitatea în comparație cu nivelul de risc asumat de către instituție (de exemplu, VaR/câștiguri nete aferente activelor și datoriilor financiare deținute pentru tranzacționare) pentru a identifica și a analiza posibile inconsecvențe. Dacă este cazul, autoritățile competente trebuie să compare valorile instituției cu performanța sa istorică și valorile entităților comparabile.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția a implementat simulări de criză adecvate care să completeze sistemul acesteia de cuantificare a riscurilor. În acest sens, acestea trebuie să țină cont de următoarele elemente:

• a. frecvența simulărilor de criză;
• b. dacă s-au identificat factorii determinanți de risc specifici (de exemplu, lipsa de lichiditate/diferențe de prețuri, poziții concentrate, piețe unidirecționale);
• c. ipotezele care stau la baza scenariului de criză;
• d. utilizarea internă a rezultatelor simulărilor de criză pentru planificarea capitalului și strategii privind riscul de piață.

6.3.3. Evaluarea cadrului de administrare și control al riscului de piață

Pentru a asigura o înțelegere adecvată a administrării riscului de piață, corespunzătoare profilului de risc al instituției, autoritățile competente trebuie să analizeze cadrul de administrare și control al riscurilor al instituției, precum și adecvarea acestuia în raport cu expunerile la riscurile inerente. Pentru această evaluare, autoritatea competentă trebuie să utilizeze punctele prevăzute în această secțiune, valorificând în același timp:

• a. rezultatul evaluării altor elemente ale SREP (cum ar fi AMA și aspectele legate de cadrul de administrare);
• b. rezultatul evaluării menționate la articolul 325c din Regulamentul 575/2013/UE pentru instituțiile care utilizează abordarea standardizată alternativă și rezultatul evaluării efectuate în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2024/1085, în special în ceea ce privește cerințele menționate la articolele 104b, 325bi și 325bj din Regulamentul (UE) nr. 575/2013/UE.

Autoritățile competente trebuie, de asemenea, să evalueze politicile și procedurile instituțiilor privind alocarea pozițiilor în portofoliul de tranzacționare și în afara portofoliului de tranzacționare, astfel cum sunt descrise în Titlul 1 din capitolul 3 al Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

Strategia privind riscul de piață și apetitul la risc

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituțiile au limite și o strategie solidă privind apetitul la risc, care este formulată și documentată clar și care să fie aprobată de organul lor de conducere. În scopul acestei evaluări, printre alți factori, autoritățile competente trebuie să țină cont de rolul organului de conducere în stabilirea, aprobarea și revizuirea strategiei de risc și a apetitului la risc, de implementarea corespunzătoare a acestei strategii de către organul de conducere, precum și de caracterul adecvat al acesteia pentru instituție dat fiind modelul său de afaceri, apetitul general la risc, mediul pieței actual și din viitor și situația financiară.

Cadrul organizațional și de control intern

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un cadru organizațional adecvat pentru identificarea, înțelegerea, măsurarea, monitorizarea și controlul riscului de piață, cu resurse umane și tehnice (atât calitative, cât și cantitative) suficiente pentru a realiza sarcinile solicitate. În sensul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să țină cont de adecvarea liniilor de responsabilitate pentru asumarea, monitorizarea, raportarea și controlul riscului de piață, de acoperirea acestora față de întreaga instituție, de existența unei separări clare între compartimentul însărcinat cu inițierea tranzacțiilor și unitățile back office, precum și între funcțiile de asumare a riscurilor și de control, precum și de competențele și cunoștințele de specialitate ale personalului implicat.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are politici și proceduri clar definite pentru identificarea, administrarea, cuantificarea și controlul riscului de piață și dacă acestea sunt solide și conforme cu strategia de risc a instituției și dacă acoperă toate activitățile și procesele principale. Aceasta include evaluarea modului în care aceste politici și proceduri sunt oficializate și comunicate în mod clar și aplicate în mod coerent în cadrul instituției.

În special, evaluarea trebuie să vizeze pozițiile care urmează să fie incluse sau excluse din portofoliul de tranzacționare în scopuri de reglementare, politicile privind acoperirile interne, precum și procedurile referitoare la noile activități și/sau produse de pe piață.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un cadru adecvat pentru identificarea, înțelegerea și cuantificarea riscului de piață, conform dimensiunii și complexității instituției, și dacă acest cadru respectă cerințele minime relevante în conformitate cu cadrul juridic și de reglementare aplicabil.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituțiile au stabilit un cadru de monitorizare și de raportare adecvat pentru riscurile de piață, care să asigure luarea unor măsuri prompte la nivelul corespunzător al conducerii superioare sau al organului de conducere a instituției, în caz de nerespectare a obligațiilor. Sistemul de monitorizare trebuie să includă indicatori specifici și factori declanșatori relevanți pentru a asigura alerte timpurii eficace și trebuie să informeze organul de conducere și conducerea superioară cu privire la expunerile și măsurile actuale în comparație cu limitele politicii.

Autoritățile competente trebuie să evalueze dacă instituția are un sistem de limite și un cadru de control solid și cuprinzător, cu măsuri de protecție sigure pentru a atenua riscurile acesteia în concordanță cu strategia privind riscul și apetitul la risc. În scopul acestei evaluări, autoritățile competente trebuie să acorde o atenție deosebită sferei de aplicare adecvate acoperite de funcțiile de control ale instituției (inclusiv toate entitățile consolidate, locațiile geografice și activitățile de piață), existenței limitelor de funcționare (inclusiv limitele individuale la nivel de birou sau de unitate operațională care trebuie monitorizate zilnic) și altor practici menite să mențină expunerile la riscul de piață la niveluri acceptabile pentru instituție în conformitate cu apetitul la risc și limitele de risc ale acesteia.

Autoritățile competente trebuie, de asemenea, să evalueze dacă procesul intern de validare este sigur și eficace în combaterea ipotezelor ce stau la baza modelelor și în identificarea oricăror eventuale deficiențe ale sistemului de administrare a riscului de piață. Pentru instituțiile care adoptă o abordare internă pentru stabilirea cerințelor minime de fonduri proprii pentru riscul de piață, această evaluare trebuie să se bazeze pe informațiile care decurg din activitățile de supraveghere deja efectuate cu privire la modelele interne (cum ar fi inspecțiile la fața locului), dacă aceste informații sunt disponibile.

Autoritățile competente trebuie să evalueze, de asemenea, funcționalitatea funcției de audit intern în ceea ce privește adecvarea, sfera de aplicare și frecvența auditurilor interne asupra cadrului de administrare a riscului de piață. Aceasta trebuie să cuprindă analiza principalelor elemente ale cadrului de administrare, cuantificare și control al riscului de la nivelul întregii instituții, precum și conformitatea politicilor și procedurilor interne cu reglementările externe relevante și identificarea eventualelor abateri de la acestea.

6.3.4. Sinteza constatărilor, atribuirea scorului și măsurile de supraveghere

În urma evaluării de mai sus, autoritățile competente trebuie să își formeze o opinie cu privire la riscul de piață al instituției. Această opinie trebuie să se reflecte într-o sinteză a constatărilor, însoțită de un scor pentru risc bazat pe considerațiile specificate în tabelul 8. Dacă, în funcție de importanța anumitor subcategorii de risc, autoritatea competentă decide să le evalueze și să le atribuie un scor individual, trebuie să se aplice pe cât posibil indicația oferită în acest tabel, prin analogie.

Tabelul 8. Considerații de supraveghere privind atribuirea unui scor pentru riscul de piață Scor Considerații privind riscul Considerații privind de Opinia de supraveghere inerent procedurile adecvate de risc administrare și control

Scor Considerații privind de Opinia de supraveghere Considerații privind riscul procedurile adecvate de

Tabelul de mai jos prezintă o listă neexhaustivă a măsurilor de supraveghere pe care autoritățile competente le pot adopta în cazul identificării unor deficiențe în cadrul de administrare a riscului de piață al instituției. Autoritățile competente trebuie să decidă cu privire la tipul măsurii pe baza eficacității acesteia în raport cu deficiența specifică identificată. Autoritățile competente pot aplica și alte măsuri de supraveghere [inclusiv măsuri cantitative în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2013/36/UE] sau o combinație a acestora, dacă sunt considerate mai adecvate pentru remedierea deficiențelor identificate. Tabelul 9. Măsuri de supraveghere potențiale și neexhaustive pentru riscul de piață Măsuri de supraveghere potențiale pe care autoritățile competente le pot adopta în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) literele (b), (d), (e), (f), (j), (l), (m) și (n) din Directiva 2013/36/UE – Autoritățile competente pot impune instituției: A. să amelioreze calitatea și să crească frecvența de raportare a riscului de piață către organul de conducere și conducerea superioară a instituției; B. să sporească performanța abordărilor interne ale instituției sau a testării ex post , ori a capacității de simulare de criză; C. să desfășoare acțiuni mai frecvente și mai detaliate de audit intern privind activitatea comercială; D. să restricționeze investițiile în anumite produse atunci când politicile și procedurile instituției nu asigură acoperirea și controlarea corespunzătoare a riscului asociat acestor produse; E. să cesioneze produsele financiare atunci când, în urma proceselor de evaluare ale instituției, nu se obțin evaluări conservatoare conforme cu standardele din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; F. să reducă nivelul riscului de piață inerent [de exemplu, prin acoperirea sau vânzarea de active sau prin creșterea valorii instrumentelor financiare derivate decontate prin contrapărțile centrale (CPC)] atunci când s-au constatat deficiențe semnificative în sistemele de măsurare sau de control ale instituției; G. să prezinte un plan pentru reducerea treptată a expunerilor sale la activele și/sau pozițiile nelichide aflate în dificultate.