6.1 General requirements specific to LGD estimation

Instituțiile care au primit aprobarea de a utiliza propriile estimări ale LGD, în con formitate cu articolul 143 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să aloce o estimare a LGD fiecărei expuneri care nu se află în stare de nerambursare și o estimare a LGD în stare de nerambursare și a EL BE fiecărei expuneri aflate în sta re de nerambursare din domeniul de aplicare al sistemului de rating sub rezerva unei astfel de aprobări, în conformitate cu articolele 172 și 173 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Instituțiile trebuie să estimeze pierderile în caz de nerambursare pentru toate clasele de rating ale tranzacțiilor din scalele distincte de rating a tranzacțiilor sau pentru toate grupele de risc incluse în sistemul de rating. În vederea estimării LGD, instituțiile trebuie să trateze fiecare tranzacție aflată în stare de neramb ursare ca o observație de nerambursare distinctă, mai puțin în situația în care au fost recunoscute mai multe nerambursări independente în legătură cu aceeași tranzacție, care nu întrunesc condițiile din punctul 101.

În vederea estimării LGD, în ceea ce privește nerambursările recunoscute cu privire la o singură tranzacție, în cazul în care perioada dintre momentul revenirii expunerii la o altă stare decât cea de nerambursare și clasificarea ulterioară ca stare de nerambursare este mai mică de nouă luni, instituțiile trebuie să trateze expunerea respectivă ca și cum ar fi fost în permanență în stare de nerambursare din momentul în care a apărut nerambursarea. Instituțiile pot specifica

• o perioadă mai lungă de nouă luni pentru a considera două stări de nerambursare ulterioare ca o singură stare de nerambursare în estimarea LGD, dacă acest lucru este adecvat pentru tipul specific de expuneri și dacă reflectă semnificația economică a experienței în materie de nerambursare.

Instituțiile trebuie să își estimeze propriile LGD pe baza propriei lor experiențe în materie de pierderi și recuperări, așa cum se reflectă acestea în datele istorice ale expunerilor în stare de nerambursare. Instituțiile își pot completa propriile date istorice privind expunerile în stare de nerambursare cu date externe. În mod special, instituțiile nu trebuie să își derive estimările LGD numai din prețurile de piață ale instrumentelor financiare, inclusiv, dar fără a se limita la credite, obligațiuni sau instrumente de tip credit default tranzacționabile, însă pot utiliza aceste informații pentru a - și completa propriile date istorice.

Atunci când, în cazul expunerilor de tip retail și al creanțelor achiziționate față de societăți, instituțiile derivă estimările LGD din pierderile efective și estimările adecvate de PD în conformitate cu articolul 161 alineatul (2) și articolul 181 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, acestea trebuie să se asigure că:

• (a) procesul de estimare a pierderilor totale întrunește cerințele articolului 179 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar rezultatul este concordant cu conceptul de LGD, astfel cum este stipulat la articolul 181 alineatul (1) litera (a) din acest regulament, precum și cu cerințele menționate în capitolul 6, în special cu conceptul de pierdere economică, astfel cum este specificat în secțiunea 6.3.1;
• (b) procesul de estimare a PD întrunește cerințele articolelor 179 și 180 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și cerințele specificate în Capitolul 5.

Un model LGD poate conține mai multe metode diferite, în special în ceea ce privește diferitele tipuri de garanții, care sunt combinate pentru a ajunge la o LGD pentru o tranzacție anumită.

Instituțiile trebuie să poată demonstra că metodele pe care le aleg în vederea estimării LGD sunt adecvate pentru activitățile lor și pentru tipul de expuneri cărora li se aplică estimările și trebuie să poată justifica ipotezele teoretice ce stau la baza acestor metode. Metodele utilizate în estimarea LGD trebuie în mod special să fie conforme cu politicile de colectare și recuperare adoptate de instituție și trebuie să ia în considerare scenarii de recuperare posibile, precum și eventuale diferențe în mediul juridic din jurisdicțiile relevante.

Metodele utilizate de instituție în e valuarea LGD, ipotezele care stau la baza acestor metode, luarea în considerare de către instituție a oricărui efect de declin economic, lungimea seriei de date utilizate, MdP, raționamentul profesional și, acolo unde este cazul, alegerea factorilor de ris c, trebuie să fie adecvate pentru tipul de expuneri cărora le sunt aplicate.

6.1.2 Cerințe de date pentru estimarea LGD

În vederea estimării LGD, instituțiile trebuie să utilizeze un SDR care să acopere toate elementele de mai jos:

• (a) toate stările de nerambursare identificate în perioada de observare istorică specificate potrivit secțiunii 6.3.2.1;
• (b) toate datele necesare pentru c alcularea LGD efective potrivit secțiunii 6.3.1;
• (c) factorii relevanți care pot fi utilizați pentru a grupa expunerile în stare de nerambursare în moduri pertinente și factorii de pierdere relevanți, inclusiv valorile lor la momentul nerambursării și cel puțin în anul dinaintea nerambursării, atunci când sunt disponibile.

Instituțiile trebuie să includă în SDR informații despre rezultatele proceselor de recuperare, car e să includă recuperări și costuri, referitoare la fiecare expunere aflată în stare de nerambursare. În acest scop, instituțiile trebuie să includă:

• (a) informații despre rezultatele proceselor de recuperare incomplete până la data de referință pentru estimarea LGD;
• (b) informații despre rezultatele proceselor de recuperare la nivel de portofoliu, atunci când această agregare a informațiilor este justificată, și în special în cazul costurilor indirecte și al vânzării unui portofoliu de obligații din credite.
• (c) infor mații privind datele externe sau centralizate utilizate în estimarea LGD.

SDR trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:

• (a) caracteristici de risc legate de debitor, de tranzacție și de instituție, precum și factori externi menționați la punctul 121 care, la datele de referință respective, reprezintă factori de risc posibili, astfel cum se specifică la punctul 122;
• (b) momentul (data) nerambursării;
• (c) toți declanșatorii de nerambursare care au avut loc, inclusiv atât evenimentele de întârziere la plată și evenimentele de improbabilitate de plată, chiar și după identificarea nerambursării; în cazul expunerilor supuse restructurării în regim de urgență, suma cu care obligația financiară s - a diminuat, calculată în conformitate cu Ghidul ABE privind definiț ia stării de nerambursare;
• (d) suma rămasă de rambursat a expunerii la momentul nerambursării, incluzând principalul, dobânda și comisioanele;
• (e) sumele și momentele tragerilor suplimentare efectuate ulterior nerambursării;
• (f) sumele și momentele datoriilor anulate;
• (g) valorile garanțiilor asociate cu expunerea și, unde este cazul, tipul de evaluare (cum ar fi valoarea de piață sau valoarea ipotecară, definite la articolul 4 alineatul (1) punctele (74) și (76) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013), data evaluării, mențiunea dacă garanția a fost vândută și prețul de vânzare;
• (h) informații privind orice dependență între riscul debitorului și riscul garanției sau al furnizorului garanției;
• (i) tipurile, sumele și scadențele protecției nefinanțate a creditului, inclusiv specificația ș i calitatea creditului furnizorului de protecție;
• (j) sumele, calendarul și sursele recuperărilor;
• (k) sumele, calendarul ș i sursele costurilor directe asociate cu procesele de recuperare;
• (l) o identificare clară a tipului de încetare a procesului de recuperare;
• (m) acolo unde este cazul, neconcordanțele de monedă între două sau mai multe din următoarele elemente: unitatea monetară utilizată de instituție pentru situațiile financiare, obligația - suport, orice protecție finanțată sau nefinanțată a creditului și orice fl uxuri de numerar rezultate din lichidarea activelor debitorului;
• (n) valoarea pierderii efective.

Potrivit articolului 229 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile pot utiliza diferite metode pentru evaluarea garanțiilor constituite sub forma unor proprietăți imobiliare și, mai ales, valoarea de piață sau valoarea ipotecară, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctele (74) și (76) din același regulament. În cazul în care instituțiile folosesc diferite abordări de evaluare cu privire la proprietățile imobiliare care garantează expunerile incluse în domeniul de aplicare al unui anumit sistem de rating, acestea trebuie să colecteze și să stocheze în SDR informațiile privind tipul de evaluare și trebuie să utilizeze aceste informații în mod consecvent în estimarea LGD și în aplicarea estimărilor LGD.

În cazul în care instituțiile derivă estimări ale LGD din pierderile efective și estimările adecvate ale PD potrivit articolului 161 alineatul (2) și articolului 181 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, acestea trebuie să folosească un SDR care include pierderile efective pentru toate stările de nerambursare identificate în perioada istorică de observare specificată, potrivit secțiunii 6.3.2.1 , și factorilor de pierdere relevanți.

În cazul în care informațiile agregate sunt colectate și stocate, instituțiile trebuie să dezvolte o metodologie adecvată pentru alocarea recuperărilor și costurilor către expuneri individuale în stare de nerambursare și trebuie să aplice această metodologie consecvent tuturor expunerilor și de - a lungul timpului. În orice caz, instituțiile trebuie să demonstreze că procesul de alocare a recuperărilor și costurilor este eficient și că nu conduce la estimări distorsionate ale LGD.

Instituțiile trebuie să demonstreze că toate informațiile necesare calculării costurilor directe și indirecte sunt colectate și stocate în bazele lor d e date. Toate costurile semnificative indirecte trebuie alocate expunerilor corespunzătoare. Acest proces de alocare a costurilor trebuie să se bazeze pe aceleași principii și tehnici utilizate de instituții în propriile lor sisteme de contabilizare a cost urilor. În vederea alocării costurilor indirecte, instituțiile pot utiliza metode bazate pe medii ponderate de expunere sau metode statistice bazate pe un eșantion reprezentativ din cadrul populației de debitori care se află în stare de nerambursare sau tr anzacții aflate în stare de nerambursare.

Instituțiile trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a recunoaște sursele fluxurilor de numerar și pentru a le aloca în mod adecvat garanției specifice sau protecției nefinanțate a creditului care a fost valorifica tă. În cazul în care sursa fluxurilor de numerar nu poate fi identificată, instituțiile trebuie să precizeze politici clare pentru tratamentul și alocarea acestor fluxuri de numerar de recuperare, fapt ce nu trebuie să conducă la o distorsiune în estimarea LGD. 6.1.3 Recuperările din garanții

Instituțiile trebuie să recunoască recuperările ca provenind din garanții în toate situațiile următoare:

• (a) garanția este vândută de debitor, iar prețul obținut a fost folosit pentru a acoperi parțial sau integral suma rămasă de rambursat a obligației din credite aflată în stare de nerambursare;
• (b) garanția este repusă în posesie sau vândută de instituție, de întreprinderea - mamă sau de oricare dintre filialele sale în numele instituției;
• (c) garanția este vândută la licitație publică prin hotărâre judecătorească sau printr -o procedură similară, în conformitate cu cadrul juridic în vigoare;
• (d) obligația din credite este vândută împreună cu garanția, iar prețul de vânzare pentru obligația din credite include garanția existentă;
• (e) în ca zul leasingului, obiectul leasingului este vândut de instituție;
• (f) garanția este valorificată prin orice altă metodă eligibilă potrivit cadrului juridic din jurisdicția respectivă.

În sensul punctului 115(b), instituțiile trebuie să determine valoarea de repunere în posesie drept valoarea prin ca re obligația din credite a debitorului a fost diminuată ca urmare a repunerii în posesie a garanției și cu care garanția repusă în posesie a fost înregistrată ca activ în bilanțul instituției. În cazul în care aceste valori sunt diferite, instituțiile trebuie să o considere pe cea mai mică dintre cele două drept valoarea de repunere în posesie. Valoarea de repunere în posesie trebuie considerată o valoare de recuperare la data repunerii în posesie și trebuie inclusă în calculul pierderii economice și al LGD efective potrivit secțiunii 6.3.1.

Instituțiile trebuie să analizeze dacă valoarea de repunere în posesie reflectă în mod adecvat valoarea garanției repuse în posesie, în concordanță cu cerințele interne stabilite pentru gestionarea garanțiilor, securitatea juridică și gestionarea riscurilor. În cazul în care garanția repusă în posesie întrunește criteriile pentru active lichide de nivel 1, cu un grad înalt de cali tate, astfel cum sunt definite la articolul 10 din Regulamentul delegat (UE) nr. 2015/61 al Comisiei, instituțiile pot lua în considerare direct ca recuperare efectivă valoarea de piață a garanției la data repunerii în posesie. În toate celelalte cazuri, instituțiile trebuie să aplice o marjă de ajustare adecvată la valoarea de repunere în posesie și să includă în calculul pierderii economice o recuperare în cuantumul valorii de repunere în posesie după aplicarea marjei de ajustare adecvate. Instituțiile trebuie să estimeze această marjă de ajustare ținând cont de toate condițiile de mai jos:

• (a) marja de ajustare trebuie să reflecte erorile posibile în evaluarea garanției la momentul repunerii în posesie ținând cont de tipul de evaluare disponibil la momentul r epunerii în posesie, de data la care a fost realizată și de lichiditatea pieței pentru acest tip de activ;
• (b) marja de ajustare trebuie estimată în ipoteza că instituția intenționează să vândă garanția repusă în posesie unei terțe părți independente și trebuie să reflecte prețul posibil care ar putea fi obținut din această vânzare, costurile vânzării și efectul actualizării pentru perioada cuprinsă între data vânzării și momentul repunerii în posesie ținând cont de lichiditatea pieței pentru acest tip de activ ;
• (c) în cazul în care există observații disponibile cu privire la repunerile în posesie și la vânzările ulterioare ale unor garanții de tipuri similare, estimarea marjei de ajustare trebuie să se bazeze pe aceste observații și trebuie testată ex -post în mod r egulat; în acest sens, instituțiile trebuie să ia în considerare următoarele aspecte:
• (i) diferența dintre valoarea de repunere în posesie și prețul de vânzare, în special în cazul în care nu au existat modificări semnificative ale condițiilor de piață și economice între momentul repunerii în posesie și momentul vânzării;
• (ii) orice venituri și costuri legate de acest activ ce au fost observate între data repunerii în posesie și momentul vânzării;
• (iii) efectele actualizării;
• (iv) dacă instituția a repus în posesie garanția cu intenția vânzării sale imediate sau dacă s - a adoptat o altă strategie.
• (d) în cazul în ca re nu sunt disponibile observații istorice privind repunerile în posesie și vânzările ulterioare de tipuri similare de garanții, estimarea marjei de ajustare trebuie să se bazeze pe o evaluare de la caz la caz, inclusiv pe analiza condițiilor actuale de piață și economice;
• (e) cu cât o instituție deține mai puțin e date despre repunerile în posesie anterioare și cu cât piața este mai puțin lichidă pentru tipul respectiv de active, cu atât mai multă incertitudine este asociată estimărilor rezultate, care trebuie reflectat ă în mod adecvat în MdP în conformitate cu secțiunea 4.4.3.

În orice caz, repunerea în posesie a garanției trebuie recunoscută la momentul repunerii în posesie și nu trebuie să împiedice instituția să încheie procesul de recuperare potrivit punctului 155 .

Orice vânzare de obligații din credite potrivit punctului 115(d) trebuie inclusă în estimarea LGD conform metodologiei de estimare a LGD, ținând cont de toate condițiile de mai jos:

• (a) în cazul în care instituțiile vând în mod regulat obligații din credite ca parte a proceselor lor de recuperare, ace stea trebuie să reflecte în mod adecvat observațiile legate de obligațiile din credite supuse vânzării în procesul de dezvoltare de modele;
• (b) în cazul în care instituțiile nu vând în mod regulat obligații din credite ca parte a proceselor lor de recuperare, iar alocarea acelei părți din preț referitoare la garanții este prea greoaie sau prea nesigură, acestea pot decide să nu țină cont de aceste observații în procesul de dezvoltare de modele;
• (c) instituțiile nu trebuie să trateze recuperările din vânzările obligațiilor din credite garantate drept recuperări obținute fără a folosi garanții, cu excepția cazurilor în care pot demonstra că recuperările legate de aceste garanții sunt lipsite de importanță;
• (d) în orice caz, instituțiile trebuie să includă toate observațiile, inclusiv vânzările de obligații din credite, în calcularea mediei LGD pe termen lung.

Potrivit punctului 115(f) instituțiile pot specifica și accepta orice alte forme de valorificare a garanțiilor adecvate pentru tipurile de garanții utilizate de instituție, care sunt eligibile conform cadrului juridic aplicabil. Când acceptă alte astfel de forme de valorificare a garanțiilor, instituțiile trebuie să țină cont că garanția poate exista sub diverse forme și că aceluiași activ i se pot asocia diferite forme de garanții. Atunci când diferite forme de garanții se referă la același activ, însă valorificarea uneia dintre garanții nu scade valoarea celeilalte, instituțiile trebuie să le considere garanții separate în procesul de estimare a LGD. În mod special, instituțiile trebuie să recunoască separat forma de garanție care dă dreptul la repunerea în posesia sau la vânzarea activului (cum ar fi o ipotecă) și forma de garanție care dă dreptul de a încasa fluxuri de numerar generate de activul respectiv (de exemplu, o cesiune de chirie sau comisioane).